Organizația Timiș a celei mai noi formațiuni politice din țară, Partidul Pro România, condus la nivel național de fostul premier Victoar Ponta, are, începând din 1 septembrie, un sediu și la Timișoara. Este vorba de un spațiu de pe str. Francesco Griselini, nr. 2, din Timișoara (în fața Tribunalului Timiș).
Coordonatorul organizației, Miroslav Stanici, afirmă că aici urmează să se desfășoare majoritatea activităților cu caracter politic, inclusive audiențe cu cetățenii. Programul de permanență la sediul partidului este de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00. “De menționat este faptul că spațiul nu este pus la dispoziție de vreo instituție publică, cu titlu gratuit, ci este închiriat cu contract privat, fiind susținut pecuniar din cotizațiile membrilor”, a ținut să amintească Stanici.
Partidul lui Ponta și-a găsit sediu în Timișoara










































Comentarii prin facebook