Din luna februarie, reprezentanțele Registrului Auto Român vor avea, în fiecare zi de joi, program de lucru cu publicul în intervalul 8 – 20. Acest lucru este posibil prin decalarea programului de lucru pentru o anumită parte din angajații RAR.
Cine-o fi fostul sef al RAR Timiș, „smecher omu’”, care plasa prostituate pan’ la Arad?
Stenogramele Dosarului „Mită la vârful CJ Arad” scot la iveală detalii extrem de picante care, ce-i drept, n-au nicio legătură cu faptele incriminate. Menționăm că în acest dosar sunt urmăriți pernal Nicolae Ioțcu, președintele suspendat al CJ Arad, Adrian Nedelciu, fost director tehnic al CJA, și Alin Mircea Pătrașcu, director al unei firme de aparatură medicală.
Deian Plavosin este noul sef al RAR Timis
Consilierul județean PSD Deian Plavoșin este, începând de joi, noul șef al Registrului Auto Român (RAR) Timiș. El îl înlocuiește în funcție pe Cosmin Costa, la rândul lui consilier județean PNL, penultimul liberal care mai conducea o instituție deconcentrată.
Nu e handicapat! E Dorin Candea!
Locație: parcarea din fața Palatului Administrativ, poate cea mai reprezentativă clădire din Timișoara, care adăpostește două instituții, Prefectura și Consiliul Județean. Ca mai toate parcările, aceasta are două locuri rezervate persoanelor cu handicap.
RAR, deschis pe 24 si 31 decembrie
Registrul Auto Român va avea program normal de lucru, în toate reprezentanțele sale din București și din țară, pe 24 și 31 decembrie. „Din respect pentru clienții săi, Registrul Auto Român va presta toate activitățile clienților care au programări pe 24 și 31 decembrie. În 2015, Registrul Auto Român își va relua activitatea pe 5…
RAR si Politia Rutiera fac curatenie in trafic: rablele sunt trase pe dreapta
Mașinile care prezintă probleme tehnice serioase nu mai au ce căuta în trafic. Asta au hotărât inspectorii Registrului Auto Român și Poliția Rutieră, care au decis să tragă pe dreapta toate vehiculele care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice.
Lovitura de teatru: Costa ramane sef la RAR Timis, „infractorul” Candea, tras pe tusa
La câteva ore după ce s-a dat ca sigură numirea lui Dorin Cândea drept nou șef al RAR Timiș, lucrurile au luat o turnură de 180%. Astfel, potrivit unor surse din PSD Timiș, numirea lui Cândea n-a fost acceptată de conducerea națională a RAR, probabil pe motive de imagine.
Aventurile „infractorului de drept comun” Dorin Candea prin RAR Timis
Cu toate că liberalul Cosmin Costa și-a anunțat în mai multe rânduri dispoziția de-a demisiona din funcția de șef al RAR Timiș, cei din PSD nu au reușit însă să-i găsească înlocuitor. Pentru acest post se bat fostul bișnițar Dorin Cândea și consilierul județean Deian Plavoșin. De altfel, a existat un vot al conducerii PSD Timiș în acest sens, Cândea câștigând la mustață, având și sprijinul șefului filialei, Titu Bojin.
Fierbere in PSD Timis: patru-cinci deconcentrate oprite pentru oamenii lui Tariceanu
Nu toți pesedeii din țară sunt atât de extaziați precum Victor Ponta în urma înființării Partidului Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu. Ba unii sunt ofticați rău de tot. Nu de alta, dar acum trebuie să împartă și cu acești „reformatori” oportuniști din marea halcă a instituțiilor deconcentrate.
Candea sau Plavosin, in locul lui Costa, la sefia RAR
Zilele lui Cosmin Costa la conducerea RAR Timişoara sunt numărate. Foarte probabil, în următoarele zile, liberalul va fi înlocuit. Două nume sunt intens vehiculate pentru scaunul lui Cosmin Costa, unul dintre ei fiind controversatul Dorin Cândea, care ar reveni astfel pe funcție.
Numar unic pentru programari la RAR
Registrul Auto Român se modernizează. Programările pentru expertize se pot face, de acum încolo, prin telefon, la un număr unic valabil în întreaga țară.
- 1
- 2