Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se arată surprins că numele său a fost folosit de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, într-o ”ieșire nervoasă”, pe tema schimbării stratutului SMTT. Proteasa spune că problema e că Lațcău se plânge că nu mai poate gestiona SMTT și că în acest moment cursele cu autobuze de la STPT au…
Ruben Lațcău crede că primarii PNL și PSD din județ vor să pună stăpânire pe flota de transport public a Timișoarei
Un proiect de modificare a statutului Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara îl pune pe gânduri pe viceprimarul Ruben Lațcău. Propunerea inițiată și lansată de un primar liberal al uneia dintre localitățile din zona periurbană a capitalei de județ îl face pe USR-ist să se gândească la faptul că primarii de la PSD și PNL…
Trotuarele din zona centrală a Timișoarei sunt proaspăt asfaltate. Viceprimarul Lațcău prezintă situația în domeniu/FOTO
Am scăpat de pavajul cu dale ”șah” al generației Robu, dar am reintrat în era asfaltării trotuarelor. Mare parte din străzile centrale au primit la trotuare asfalt nou nouț. Viceprimarul Ruben Lațcău a făcut turul zonei centrale pentru a constata în ce stadiu se află șantierele de la zonele destinate pietonilor. În lipsa primarului Dominic…
Destine ratate. Pe Chiș Culiță dacă-l oprești din muncă, greu îl mai pornești
Viceprimarul Ruben Lațcău a pus lacăt frumos pe ușa lui Chiș Culiță. Chiș Culiță n-are birou să muncească. Biroul nu-l are nici el pe Chiș Culiță, că omul nu poate intra nici dacă ar vrea. Dar domnul Chiș ar vrea să muncească?, vine întrebarea. Dacă ar vrea, de ce nu muncește în alt birou, de…
Se pune la punct noua filozofie în domeniul parcării: Nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis
Nu toate zonele din Timișoara se vor transforma în parcări taxate, indiferent de cartier, pare să fi decis primarul Dominic Fritz, dar că nimeni nu s-a născut proprietar în acest oraș pe un loc de parcare, mai spune acesta. De curând, Primăria Timișoara a lansat în dezbatere publică un proiect prin care propune trecerea sistemului…
Din iarnă am putea merge la film la Cinema Victoria. Șantierele celor trei cinematografe aflate în reabilitare merg bine/Foto
Viceprimarul Ruben Lațcău, rămas să cârmuiască municipalitatea pe durata concediului lui Dominic Fritz, continuă prezentarea investițiilor la care administrația USR PLUS lucrează în acest moment. De această dată ne spune că este cinefil și că ”suntem în grafic să vizionăm filme, și nu numai, în cinematografele clasice ale Timișoarei, până în 2023”. Lațcău a vizitat…
S-a finalizat licitația pentru proiectarea noului pod Solventul
Mai avem o săptămână până la semnarea contractului cu firma care va realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru noul pod peste Bega, Solventul. Licitația a fost finalizată, acum se așteaptă închiderea perioadei de contestații, după care contractul va intra în linie dreaptă. Noul pod va veni în continuarea pasajului Solventul și va asigura…
Lațcău vizitează seara șantierele municipiului. Viceprimarul e mulțumit de ce a găsit pe Calea Buziașului
Viceprimarul Ruben Lațcău continuă serialul în care ne arată că administrația Fritz face lucruri. De această dată imaginile ne duc pe șantierul deschis de municipalitate pentru eliminarea ”pâlniei” rutiere de la ieșirea spre Moșnița, unde Primăria Timișoara vrea să ajungă din urmă lucrările CJ Timiș, muncitorii de la SDM fiind puși la muncă și noaptea.…
Viceprimarul Lațcău prezintă lucrările administrației Fritz: Strada Budai Deleanu și trotuarele din centru/Foto
Viceprimarul Ruben Lațcău continuă să arate că administrația locală lucrează și face prezentarea activităților pe care aceasta le realizează în această perioadă. Sub titulatura ”Reparăm străzi. Reparăm trotuare. Facem piste de bicicletă”, el face o înșiruire de locații unde au fost finalizate reparații, dar și care sunt în lucru. Potrivit lui Ruben Lațcău, bugetul de…
Viceprimarul Ruben Laţcău promite pentru Calea Bogdăneștilor: Vom planta arbori care au atins maturitatea, nu bețe
Rămas șef peste administrație, în condițiile în care primarul este în concediu, viceprimarul Ruben Lațcău răspunde sesizărilor pe care cetățenii le ridică. Cum pe Calea Bogdăneștilor mai mulți copaci au devenit istorie în cadrul proiectului de transformare a zonei, “vicele” a venit cu precizări și spune că a și salvat câțiva pomi, care aveau valoare…
Corp nou la Waldorf. Ruben Lațcău: Studiul de fezabilitate a fost întocmit de către școală, iar proiectul tehnic și execuția o va face primăria/FOTO
Viceprimarul Ruben Lațcău va prezenta timișorenilor activitatea investițională a municipalității. Și promite să o facă în următoarele săptămâni. Luni a fost rândul liceului Waldorf, care va avea un nou corp modern, cu dotările aferente, pe bani europeni. Tot cu fonduri europene se va realiza și o nouă școală pe strada Uranus, ne mai spune Lațcău.…
Viceprimarul Ruben Laţcău exultă: Record de investiţii în primele şapte luni ale anului
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău (USR PLUS) afirmă că în doar o jumătate de an, municipalitatea a reuşit să facă investiţii mai mari decât s-a investit în 12 luni în oricare din ultimii patu ani. El afirmă că nu e vorba de bani promişi, ci facturaţi şi plătiţi către constructori. Laţcău face trimitere atfel la administraţia…
Rețeaua de piste de biciclete din Timișoara se extinde pe sub două dintre podurile peste Bega
Două noi poduri peste Bega vor avea facilități speciale pentru traversarea cu bicicletele. Primăria Timișoara anunță că este vorba despre Podul Dacilor și Podul Șaguna. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că licitația lansată pentru cele două obiective face parte din îmbunătățirea și extinderea sistemului de piste velo. „Realizarea unui sistem coerent și integrat de piste de…
Ruben Lațcău contraatacă în problema firelor de troleibuz de la Dumbrăvița: CJT vrea să scape de răspundere dacă rețeaua de alimentare nu e refăcută
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, analizează acuzațiile lansate de Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, potrivit cărora Primăria Timişoara blochează extinderea la patru benzi a drumului județean spre A1, și ajunge la o concluzie gravă. Respectiv, administrația județeană nu are în proiect sub nicio formă reinstalarea stâlpilor pentru rețeaua de alimentare a troleibuzelor, iar obiectivul presiunilor…
Nicolae Robu:”Domnule Dublu Repetent Ruben Lațcău, pe mine nu m-a șantajat, nu mă șantajează și nu mă va șantaja nimeni, niciodată!”
Fostul primar, Nicolae Robu, reacţionează la unele afirmaţii făcute de viceprimarul Ruben Laţcău, afirmând că nu a vrut să-l dea niciodată afară din primărie pe Culiţă Chiş. De asemenea, afirmă că nu fost niciodată şantajat nici de Chiş şi nici de altcineva. Fiindu-i pomenit numele în ultimul scandal din Primăria Timişoara, fostul primar Nicolae Robu…
Un nou scandal la cel mai înalt nivel în Primăria Timișoara. Culiță Chiș îl acuză pe Ruben Lațcău de șantaj, acesta răspunde
La cel mai înalt nivel al conducerii Primăriei Timișoara este pe cale să pornească un nou imens scandal. După Andrei Drăgilă, directorul de la Horticultura, un al doilea conducător din administrație, Culiță Chiș, îl acuză pe viceprimarul Ruben Lațcău de șantaj pentru a renunța la postul pe care îl deține, bazându-se pe o înregistrare audio.…
CJ Timiș și Primăria Timișoara doresc sincronizarea strategiilor de dezvoltare pentru județ și capitala acestuia
Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara sunt prietene la nevoie, iar acum lucrează la sincronizarea strategiilor de dezvoltare ale celor două entități administrative. Un prim pas a avut loc miercuri în cadrul Consiliului de Strategie și Consiliere Economică creat de CJ Timiș. Consiliul Județean Timiș a organizat miercuri o dezbatere între decidenții publici centrali și…
Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că a pornit lupta de ”decăpușare”. Deocamdată cu un nou studiu de fezabilitate pentru înlocuirea de conducte vechi
Aproape patru kilometri de conducte de distribuție a energiei termice din Timișoara vor fi înlocuiţi, Consiliul Local Timișoara aprobând, marți, documentația în acest sens. Operațiunea vine ”după zece ani de pierderi și devalizare”, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, care vorbește și despre o ”decăpușare” a societății Colterm. Operațiunea amintită ar urma să dureze patru ani,…
Proiectarea podului de la Solventul a ajuns în faza de analiză a ofertelor
Proiectul podului și drumului de la Solventul merge înainte și a ajuns în faza de evaluare a ofertelor depuse pentru licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Conform oficialului, sunt depuse trei oferte, iar în următoarele săptămâni va fi desemnat câștigătorul, acesta având 180 de zile pentru elaborarea documentației.…
Viceprimarul Ruben Lațcău e supărat, dar nu repornește șantierul de la Drumul Boilor
Viceprimarul Ruben Lațcău e supărat pentru că precedenta administrație a demarat lucrările la Drumul Boilor fără a avea rezolvată problema juridică a terenurilor. O altă supărare a oficialului este că la Moșnița s-au făcut mii de PUZ-uri. Dar, legat de drum, acesta se va rezolva, ne garantează Lațcău. Conform viceprimarului, contractul e momentan sistat, deși…