Arhiva pentru eticheta: Ruben Latcau

Ruben Latcau la Solventul

Lucrările din zona Bogdăneștilor – Cetății vor aduce numeroase restricții de circulație

Lucrările din zona Bogdăneștilor – Cetății vor aduce numeroase restricții de circulație

Mare parte din zona aflată în lucru la intersecția dintre strada Bogdăneștilor și Hașdeu va avea circulația rutieră închisă pentru o bună perioadă, pentru a se putea finaliza lucrările de reabilitare. Investiția în zonă ar putea fi finalizată în luna septembrie. ”Undeva în următoarele două luni se va introduce o restricție pentru intersecția Bogdăneștilor –

Peste o lună pornește șantierul pe Stan Vidrighin. Primăria Timișoara se așteaptă la probleme în traficul rutier

Pregătiți-vă de cozi de camioane la intrarea în Timișoara, odată ce va fi lansat șantierul de pe Calea Stan Vidrighin, ne anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Organizarea de șantier va fi stabilită pe strada Podeanu, iar de lucrat se va lucra pe jumătate din bulevard. Unul dintre cele mai mari bulevarde din Timișoara, Stan Vidrighin, va

pod ISHO

Cele două noi poduri ale Timișoarei mai au de așteptat. ISHO după ultimele avize, Solventul finalizarea proiectului

Primăria Timișoara a fost nevoită să întârzie aproape un an de zile demararea construcției noului pod din zona ISHO din cauza (i)logicii autorizărilor de tot felul, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Un alt pod aflat în proiect e… în proiectare și această parte va fi finalizată în aproximativ două luni. Deși proiectul a fost făcut de

Se toarnă fundația la noua clădire de la Clinica de Balneologie Timișoara, iar bazinul de tratament cu apă termală este reabilitat/FOTO

Lucrările la Clinica de Balneologie de la Timișoara continuă și în acestă perioadă. Un număr de 50 de transporturi de beton vor ajunge pe șantier, acolo se toarnă acum fundația noii clădiri, operațiunea durează nu mai puțin de 10 ore. Se lucrează atât la această nouă clădire, dar și la baza de tratament, unde se

Primăria Timișoara dă jos 130 de semafoare din mai multe intersecții din tot orașul

Viceprimarul Ruben Lațcău are o veste extraordinară pentru șoferii timișoreni, dar mai ales pentru cei de la SDM, societatea pusă să se ocupe de managementul semafoarelor din oraș. Le va umple stocul de asemenea semafoare cu 130 de bucăți, după ce acestea vor fi date din intersecțiile unde sistemul superperformant montat de administrația Robu nu

Am aflat de ce e noroi pe străzile din Timișoara: Se schimbă conductele de termoficare și constructorii nu spală roțile la camioane

În Timișoara e noroi pentru că se schimbă țevile de încălzire, dar și pentru că primăria nu are pârghiile necesare să facă firmele de construcții să își spele roțile când ies de pe șantiere, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Dar oricum sunt şi probleme din vremurile trecute și contractul de salubrizare trebuie schimbat, mai spune acesta.

Ruben Lațcău, în vizită de lucru la Balneologie: Lucrările merg într-un ritm bun, dar sunt și probleme/FOTO

Viceprimarul Timișoarei cere ca șantierul de la Clinica de Balneologie să fie mai bine protejat, în așa fel încât să nu se producă noroi, care să fie cărat ulterior pe străzile orașului. El a vizitat șantierul investiției și a văzut că lucrările merg bine, dar apar problemele menționate.  Lucrările pentru clinica de Balneologie merg înainte,

Ruben Latcau

Viceprimarul Lațcău acuză ”prostia guvernului Ciucă”. Prețurile la gaz au explodat după plafonare

Într-un atac extrem de dur, Ruben Lațcău atacă Guvernul Ciucă, pe care îl acuză că prin măsurile proaste luate a dus la dublarea prețurilor la gaz. Viceprimarul spune că prin aceste măsuri economia va fi băgată în groapă. Ruben Lațcău vorbește despre ”prostia guvernului Ciucă” și subliniază că din schema de plafonare au fost excluse

Viceprimarul Ruben Lațcău: Elevii de la Colegiul Tehnic Henri Conadă intră în online pentru că fostele administrații au preferat asfaltarea drumurilor/FOTO

Elevii de la Colegiul Tehnic Henri Coandă de la Timișoara au trecut de luni în sistem online, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău, după ce a purtat discuții cu conducerea școlii. Conform oficialului, soluția e cea mai bună pentru copii, clădirea nu e reabilitată, iar de vină e fosta administrație pentru că a asfaltat drumuri. În

Surpriză în ”acționariatul” SMTT. CJ Timiș își aprobă intrarea în cadrul organizației de transport public metropolitan

La începutul toamnei anului trecut, vicii de la Primăria Timișoara, Ruben Lațcău, și de la Consiliul Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se certau ”la cuțite”, atunci când CJT solicita să intre în cadrul Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara – SMTT. Reprezentantul primăriei sugera că primarii PSD și PNL s-ar fi înțeles să ”deturneze” autobuzele din

Ruben Latcau

Viceprimarul Lațcău răspunde la acuzațiile lansate de Țoancă. Prima măsură, se schimbă caloriferele la Oncologie

Într-o poziție referitoare la frigul din saloanele de la Oncologie, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, îi răspunde lui Radu Țoancă. Edilul afirmă că PSD vorbește despre situația oamenilor în scopuri politice și electorale, afirmând că la Oncologie e o situație specială, fiindcă fosta administrație nu a schimbat rețelele termice și electrice la clădirea care a fost

Fără corcoduși pe Grigore Alexandrescu. Semnele cu interzicerea parcării nu au fost instalate pentru că … lipseau din stoc

Prezentarea bilanțului investițional excelent al primului an de guvernare locală pentru actuala echipă de la Primăria Timișoara, i-a oferit autorului prezentării, viceprimarul Ruben Lațcău, să intre în dialog cu cetățenii. Punct principal în aceste discuțiile ”electronice”, a fost strada Grigore Alexandrescu. Edilul recunoaște că sunt probleme și anunță că firmele primăriei vor face ce mai

Ruben Latcau Dominic Fritz

Ruben Laţcău: “În anul ce a trecut am reușit un record absolut pe bugetul de dezvoltare”

Viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că, în pofida multor blocaje, atât din exteriorul Primăriei, dar chiar şi din interior, în anul 2021 s-au alocat cei mai mulţi bani pentru dezvoltare din ultimii 12 ani. Iar anul viitor va fi unul chiar mai bun din acest punct de vedere, susţine edilul. Contestat de unii, iar de alţii

Drumul Boilor și strada Lidia, circulabile în perioada de iarnă

Municipalitatea nu a reușit să finalizeze Drumul Boilor și strada Mareșal Prezan, fostă Lidia, însă viceprimarul Ruben Lațcău spune că drumurile sunt la un nivel suficient de avansat pentru a putea fi traversate cu mașina în condiții decente. „Începută în 2019 și prost planificată din prima clipă, lucrarea de pe Drumul Boilor a avansat extrem

Noul an vine cu impozite majorate cu 300% pentru zeci de clădiri istorice cu fațada nereabilitată

Proprietarii clădirilor care nu au fațadele reabilitate vor avea, anul viitor, o adevărată surpriză. Aceștia vor fi supraimpozitați de municipalitatea timișoreană cu până la 400%. Consilierii locali au aprobat lista clădirilor care vor fi ”arse” pentru că nu sunt întreținute corespunzător. Ultimul plen din acest an a adus pentru proprietarii locuințelor din mai multe clădiri

Primăria Timișoara va primi 20 de milioane de euro în urma unui credit semnat cu BERD

Municipalitatea timișoreană va primi 20 de milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii vor fi oferiți sub forma unui credit, acordul fiind semnat joi. Banii vor fi folosiți pentru a acoperi costurile de finanțare pentru proiectele de mobilitate și transport public ale orașului, respectiv cheltuielile neeligibile și partea de

Consilierul local Roxana Iliescu vrea să facă o rubrică pe Facebook cu titlul ”Minciunile lui Lațcău”

Sub titlul ”Derapajele lui Lațcău sunt din ce în ce mai accentuate!”, consilierul local Pro România, Roxana Iliescu îl atacă destul de dur pe viceprimarul Ruben Lațcău, după o dispută ”la sânge”, în plenul de marți seara pe tema Colterm Cei doi s-au certat pe tema Colterm la dezbaterea proiectului de hotărâre referitor la majorarea

Ioan Goia,, Nicolae Robu

Ruben Lațcău anunță posibila plecare a șefului SMTT. Municipalitatea și-a plătit la timp banii către STPT, dar nu s-au virat sumele mai departe

Primăria Timișoara nu are niciun fel de datorii către STPT, banii find deja livrați către SMTT, asociația care trebuia, la rândul ei, să îi transmită la societatea locală de transport, a anuțat viceprimarul Ruben Lațcău. Săptămâna viitoare ar urma să fie oferite și ultimele bonuri de masă, iar toate datoriile vor fi la zi, mai

bogdanestilor

Viceprimarul Laţcău, în vizită de lucru. Din ianuarie se va circula cu mașina pe Bogdăneștilor/Foto

Rămas la conducerea primăriei, viceprimarul Ruben Lațcău a vizitat șantierul de pe bulevardul Cetății și Calea Bogdăneștilor. Lucrările au înaintat, spune viceprimarul, iar pe Bogdăneștilor chiar a fost pus un prim strat de asfalt. Cele două proiecte vizitate de viceprimarul Ruben Laţcău sunt în grafic, afirmă edilul rămas la conducerea primăriei. ”Pe Cetății a fost

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.