Fermierul de 21 de ani care și-a ucis angajatul a fost trimis în judecată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a finalizat cercetările în cazul lui Ionel Crăciunescu, tânărul acuzat că a omorât, în stil mafiot, un cioban.
In concediu medical de la TVR Timisoara, Cireap munceste la Sinandrei
E în concediu medical, iar colegii îi fac emisiunile. Teoretic, e la recuperare după o intervenție chirurgicală. Practic, își supraveghează din teren afacerile, în prag de campanie electorală. Adrian Cireap face potecă la Sînandrei, de unde primăria nu vrea să-i achite o lucrare. Om descurcăreț, a găsit repede o modalitate să facă bani.
Ruga la Sinandrei, pe 26 octombrie
În 26 octombrie are loc Ruga de la Sînandrei. Organizat de primărie și consiliul local, evenimentul se anunță unul cu totul special.
Big-Brother de Sinandrei
Hoţii şi huliganii din comuna timişeană Sînandrei vor avea mult de furcă din cauza unei idei inedite a primarului Claudiu Florin Coman. Edilul a montat zece camere de luat vederi, care vor funcţiona 24 de ore din 24. Acestea sunt în centrul comunei, dar vor avea apărea și în satele Carani şi Covaci.
Ateliere pentru copii, in scop nobil
Asociația „Construiește-ți lumea!” inițiază o acțiune de strângere de fonduri pentru o fetiță din Sînandrei, care suferă de Sindrom Down și ste crescută numai de mama ei. Maratonul atelierelor pentru copii este ocazia perfectă prin care puteți întinde o mână de ajutor.
Silicoane pentru amanta, noul proiect al primarului din Sinandrei
Craiul de la Sînandrei îi pune silicoane amantei. Informația a fost făcută publică, pe Facebook, de nimeni alta decât soția părăsită. Femeia s-a săturat de tupeul tatălui celor doi copii ai ei, care nu se sfiește acum să arate lumii întregi poze cu amanta sa.
Gigolo-primarul de Sinandrei, in pericol sa-si piarda functia
Escapadele amoroase ale primarului PSD din Sînandrei, Claudiu Coman, i-ar putea aduce mari neplăceri edilului. La nivelul comunei a început deja strângerea de semnături în vederea organizării unui referendum privind demiterea primarului.
Primarul din Sinandrei, in tandreturi cu amanta, pe Facebook / FOTO
În lumea reală e încă însurat. În cea virtuală și-a oficializat relația cu amanta. Primarul din Sînandrei, care a fugit de acasă aproape imediat după ce a câștigat alegerile, a postat pe Facebook un album întreg de poze din escapada amoroasă cu soția celui care i-a finanțat campania electorală.
„Don Juan de Sinandrei” a fugit de acasa si cu fata popii!
Primarul din Sînandrei nu e la prima aventură extraconjugală. În 2008, el a mai fugit o dată de acasă, cu fiica preotului din localitate. După ce a pierdut alegerile, s-a întors la nevastă. Acum, Claudiu Coman i-a „suflat” soția celui mai bun prieten, omul care i-a plătit campania electorală câștigătoare. Probabil drept mulțumire.
Triunghi amoros la Sinandrei: primarul a fugit cu sotia celui mai bun prieten! / FOTO
Tânărul primar al comunei timișene Sînandrei a plecat de acasă, luni, cu amanta. Claudiu Florin Coman are 35 de ani și este la primul mandat, câștigat sub sigla PSD, partid în care activează de câțiva ani. Soțul încornorat este cel mai bun prieten al lui și nașul fiicei sale, de numai opt luni.
La serviciu brutar, in timpul liber hot
Lucra ca brutar la Sînandrei. Când şi-a terminat tura, a furat ce a putut de la brutărie, după care a dat buzna în grădiniţa pe lângă care trece în drum spre casă și a luat tot ce i-a căzut în mână.
La Sinandrei, povestea povestilor europene cu animale continuă
Elevii de la Sînandrei spun și citesc povești europene cu animale. Ei participă la proiectul multilateral Comenius – „Du bestiaire européen à l’ écriture collective de contes”.
Aproape sigur, Dorel Demea candideaza din partea PP-DD pentru Primaria Sinandrei!
Suspendat în decembrie 2011 din funcţia de primar al Sînandreiului, Dorel Demea, fost membru PD-L, a primit undă verde de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a candida la alegerile locale din vară. Curtat de mai multe partide, el este în proporţie de 90% candidatul PP-DD pentru viitorul scrutin.
In razboi cu PD-L Timis, Dorel Demea afirma ca nu poate fi suspendat din functie
Primarul comunei Sânandrei, Dorel Demea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pe motiv că ar fi retrocedat ilegal un teren de 4.000 de mp adevăraţilor proprietari, susţine că nu poate fi suspendat din funcţie de către prefect.
Copiii din Sinandrei spun povesti in cinci tari
Elevi de gimnaziu din șase țări descoperă povești tradiționale cu animale și apoi învață să-și scrie propriile povești. Timp de doi ani, ei sunt incluși într-un proiect european care pune accent pe educația interculturala și ecologică. Una dintre școlile participante este cea din comuna Sînandrei.
Comuna Sinandrei a dat o campioana nationala la lupte!
Clubul Sportiv Sînandrei a câştigat o medalie de aur şi trei de bronz la Campionatul Naţional de Juniori III la lupte, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani.
Demea: „Am fost executat ca pe vremea lui Stalin”
Primarul PD-L de Sînandrei, Dorel Demea, susține că, din cauza organizației timișene a partidului, a justiției și a companiei Aton Transilvania, va fi exclus din viața publică pentru următorii trei. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul primarului împotriva unei sentinţe a Tribunalului Timiş, prin care acesta fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor personale.
Sarbatoare sahista la Sinandrei
Sâmbătă, meritoriii şahiştii din Sînandrei au fost sărbătoriţi în comuna din vecinătatea Timişoarei. CS Sînandrei a intrat în istoria şahului din România, fiind prima echipă dintr-o comună care a reuşit performanţa de-a promova în Liga Naţională a sportului minţii.
Sinandreiul, in Liga Nationala la sah!
Clubul Sportiv Sînandrei a reuşit o performanţă unică în istoria şahului din România, promovând în Liga Naţională. Asta, după ce în urmă în urmă cu numai un an promova în Divizia A, fiind prima echipă dintr-o comună care reuşea această performanţă.
„Targul Breslelor” din Sinandrei intra in traditie
Sâmbătă şi duminică au fost două zile de mare sărbătoare la Sînandrei, odată cu desfăşurarea celei de a III-a ediţii a manifestării „Târgul Breslelor”.