Copiii din Sinandrei spun povesti in cinci tari

Elevi de gimnaziu din șase țări descoperă povești tradiționale cu animale și apoi învață să-și scrie propriile povești. Timp de doi ani, ei sunt incluși într-un proiect european care pune accent pe educația interculturala și ecologică. Una dintre școlile participante este cea din comuna Sînandrei.

Cinci profesori de la Şcoala cu clasele I-VIII din Sînandrei – Iosif Minnich, Octavian-Horia Minda, Simona-Liliana Popovici, Cristina Mihai şi Maria Burileanu – s-au întâlnit în Sicilia cu colegi din alte cinci ţări participante în cadrul proiectului multilateral Comenius „De la poveştile comune cu animale la scrierea comună a unei poveşti”. Proiectul, în care sunt incluse școli din Franța, Polonia, Turcia, Marea Britanie și Grecia, pune accent pe educaţia interculturală şi ecologică. “Prin proiectele multilaterale Comenius şcoala românească contribuie la ridicarea actului educaţional prin colaborarea cu parteneri europeni. «Du ‘’bestiaire européen à l’écriture des contes» este proiectul care se derulează, în perioada 2011-2013, la școala din Sînandrei”, spune Octavian-Horia Minda, coordonatorul proiectului. Proiectul va dezvolta competenţele de lectură şi de scriere. Şcolile vor schimba între ele cărţi de poveşti cu animale. Astfel, elevii vor cunoaşte personaje din poveştile altor ţări, tradiţii, obiceiuri. Sub îndrumarea cadrelor didactice, ei vor învăţa apoi să descrie un animal de poveste şi să relizeze o mică poveste cu acest animal. În al doilea an al proiectului, toate şcolile implicate vor realiza o poveste în comun despre un animal care, plimbându-se din ţară în ţară, va rezolva o problemă ecologică. La final, în mai 2013, școala din Sânandrei va fi gazda tuturor echipelor partenere, şcolii timişene revenindu-i misiunea de a edita materialele finale.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice

După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă

PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În aceste zile, pe autostrada A1, între km 546+740 și km 555+730, între Arad – Pecica), se desfășoară lucrări de reparații la carosabil. În zona lucrărilor, traficul de pe un sens este deviat pe calea opusă, iar circulația este separată și dirijată prin semnalizare temporară. Dar, din păcate, șoferii uită să țină cont de semnalizări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii nu sunt atenți la restricțiile de pe A1. Cinci au lovit balizele montate la lucrările de reparații dintre Pecica și Arad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a facilitat un nou dialog economic între mediul de afaceri timișean și cel din Recklinghausen, Germania, în cadrul unei întâlniri dedicate identificării unor oportunități concrete de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități. Misiunea economică germană a fost condusă de Silke Ehrbar-Wulfen, Prim-adjunct al Primarului și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș aduce împreună două economii în transformare: Timiș și Recklinghausen
După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
Mobilitatea în comunitate se va sărbători și la Timișoara. Seria de evenimente va aduce oamenii mai aproape de oraș și unii de ceilalți, printr-un program care pune în aceeași poveste transportul public, bicicleta, sportul, cultura și timpul petrecut împreună, spune Primăria. Acțiunile programate vor închide și unele străzi centrale. Timișoara transformă străzile și spațiile publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Săptămâna Europeană a Mobilității, cu străzi închise, mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive
PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă
Doar 14 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a menţionat, astăzi, “bijuteriile Tmişoarei”.  Pentru început, el menţionează Turnul de Apă din Iosefin, recent redat comunităţii. “Rând pe rând, bijuteriile Timișoarei primesc o nouă viață în comunitate. Deja câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu două săptămâni rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz trece în revistă “bijuteriile Tmişoarei”
Între 17 și 20 septembrie, TIFF Timișoara aduce filme premiate, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri despre lumea filmului, ateliere pentru copii, două expoziții speciale dedicate Nadiei Comăneci și istoriei TIFF și un cineconcert inedit. Patru zile de cinema și evenimente speciale, la Cinema Timiș, Cinema Studio, Grădina de Vară Capitol, FABER și Art Encounters....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important festival de film din România revine la Timișoara pentru patru zile. TIFF Timișoara îşi deschide joi porţile
Primăria Timișoara va acoperi din bani proprii cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluției – Decembrie 1989”. Este vorba despre rețeaua de locații marcate în oraș, pentru principalele puncte unde au avut loc evenimente în cadrul Revoluției din 1989. Cea mai bună veste este că lucrările sunt gata și ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va acoperi din bugetul local cheltuielile pentru Traseul Revoluției. Inaugurarea, probabil săptămâna viitoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.