Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 29-30 iunie 2026, reuniunea Board-ului Executiv al IEEE Industry Applications Society (IAS), unul dintre cele mai importante foruri de conducere ale organizației profesionale care reunește specialiști din domeniul aplicațiilor industriale ale ingineriei electrice și electronice. Pentru prima dată în România, un eveniment de un asemenea nivel a avut…
Studenții arhitecți din Timișoara, în „Competiția culorilor Mapei”/FOTO
Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 19 iulie 2023, vernisajul lucrărilor realizate în cea de-a treia ediție a concursului „Competiția culorilor Mapei”, un concurs de tablouri mozaic, menit să stimuleze talentul studenților anilor I și II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare. Fiecare student a…
Două colective de autori de la Universitatea Politehnica Timișoara au fost premiate de Academia Română
O nouă recunoaștere pentru creația științifică din Universitatea Politehnica Timișoara: două colective de autori, unul coordonat de Sorin Mușuroi, prorector al UPT, și altul condus de Ileana Torac, de la Academia Română, Filiala Timișoara, au fost premiate de Academia Română în cadrul Galei organizate, în mod tradițional, la începutul lunii decembrie. Academia Română a decernat…
Trei studenți și un cadru didactic au fost premiați de Biblioteca Universității Politehnica Timișoara/FOTO
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și-a premiat ca în fiecare an, de Dragobete, cei mai activi cititori. În 2021, la cea de-a IV-a ediție, care s-a desfășurat miercuri, 24 februarie, în holul central al Bibliotecii UPT, în condițiile speciale determinate de pandemie, au fost premiați trei studenți și un cadru didactic, aceștia fiind cei mai activi…