Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizează că pentru anul şcolar 2020 – 2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale). „În consecinţă, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obţin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, a scris ministrul, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului Educaţiei,…
Din lipsa de materiale medicale, la Clinica de Chirurgie Vasculara nu se va mai fac operatii
Bolnavii care apelează la serviciile Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean vor avea parte de o surpriză neplăcută. Din lipsa de materiale medicale, operațiile de reconstrucție vasculară vor fi suspendate. Situația este foarte gravă întrucât, fără intervențiile necesare, pacienții riscă să aibă membre amputate sau chiar să-și piardă viața!
Trenurile Regiotrans stau pe loc, calatorii se descurca cum pot
De marți, 17 martie, nu se mai poate merge la Reșița cu trenul. Compania Regiotrans nu mai are certificat de siguranță, așa că toate trenurile sunt suspendate. La nivelul Regionalei Timișoara, aproximativ 1.600 de oameni au abonamente pe garniturile Regiotrans.
Aproape 600 de timișeni au ramas fara permise in februarie
Lună scurtă, dar bogată în infracțiuni rutiere: în februarie, polițiștii rutieri din Timiș au amendat nu mai puțin de 5.700 de șoferi și pietoni. De asemenea, aproape 600 de conducători auto au rămas fără carnete, cei mai mulți dintre ei pentru că nu au acordat prioritate.
CFR pune vagoane in plus pe liniile cele mai aglomerate
În perioada sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute vor avea mai multe vagoane. De asemenea, până pe 5 ianuarie, în unele zile, mai multe trenuri Regio și InterRegio nu vor circula.
Fara tramvaie in Piata Libertatii in weekend
RATT anunță că sâmbătă şi duminică, pentru executarea lucrărilor de amenajare a liniilor de tramvai în Piaţa Libertăţii, vor fi modificate traseele liniilor de tramvai 2 și 5. Acestea nu vor mai trece prin Piaţa Libertăţii. În plus, tramvaiul 6 va fi suspendat.
Strada Stefan cel Mare, in santier intre Paste si Craciun
Un nou șantier va da peste cap traficul în Timișoara. Până de Crăciun va fi reabilitată linia de tramvai și strada Ștefan cel Mare, pe tronsonul dintre străzile St. O. Iosif si 1 Decembrie. Lucrarea urmează să înceapă în scurt timp, iar pe durata ei circulația tramvaielor va fi suspendată.
Luni nu se tin cursuri in judetul Timis
Inspectoratul Şcolar Timiş a decis ca luni, 10 decembrie, în toate instituţiile de învăţământ preuniverstar din judeţ să fie suspendate toate cursurile.