Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital…
Au inotat pentru viata! Aproape 200 de timisoreni au venit sa sprijine femeile bolnave de cancer / FOTO
Rareș are 9 ani și a înotat, duminică, 5.000 de metri în sprijinul femeilor diagnosticate cu cancer de sân. Mama lui spune că vrea să-l învețe cât de important este să-i fii aproape cuiva aflat în nevoie. Aproape 200 de timișoreni au participat la evenimentul „Înotăm pentru viață”, organizat în sprijinul Asociației Moving On Breast Cancer.