Arhiva pentru eticheta: Timişoara

Etapa locală a concursului „Apa pe care ne-o dorim” s-a încheiat

Etapa locală a concursului „Apa pe care ne-o dorim” s-a încheiat

Etapa locală a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri „Apa pe care ne-o dorim” (The Water We Want) s-a încheiat. Au fost înscrise 28 de lucrări din categoriile desen, fotografie, videoclip, creație scrisă/slogan, realizate de către copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani. În realizarea lucrărilor au fost implicați

Aproape 150 de exponate de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, prezentate la Timișoara

Dacă timișorenii nu au ajuns să-l viziteze până acum, Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București vine la Timișoara. Kunsthalle Bega și Muzeul Național de Artă Contemporană prezintă PULS 20, noi intrări în colecția MNAC, o expoziție curatoriată de Călin Dan, vineri, 14 mai, în intervalul orar 18.00 – 21.00. PULS 20 prezintă la

Concert și expoziții, vaccinare la rapel, dar și cu prima doză la Maratonul Vaccinării de la CRAFT

La a doua ediție a Maratonului Vaccinării, care va avea loc la finele săptămânii la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, se va efectua rapelul cu ser Pfizer participanților la maratonul de acum trei săptămâni. Mai mult decât atât, potrivit medicului Dorel Săndesc, inițiatorul demersului și preşedintele Asociaţiei pentru ATI „Aurel Mogoşeanu”, la maratonul care

Focar nou de coronavirus, cu zece deținuți infectați, la Penitenciarul Popa Șapcă

În judeţul Timiş există șase focare active de Covid-19, care se află în supraveghere epidemiologică, anunţă Direcţia de Sănătate Publică. Față de ziua de ieri, a apărut un focar nou de covid la Penitenciarul Timișoara, unde, potrivit DSP, sunt zece deținuți infectați. Focare active sunt la: CENTRUL DE CARANTINARE de la Liceul „Dimitrie Leonida” TIMIȘOARA–

Cea mai mică rata de infectare cu covid la Timișoara din ultimele luni

Rata de infectare în Timişoara este azi 1,10, în scădere faţă de ziua precedentă, când era 1,19. La nivelul judeţului, rata este azi 1,01, în scădere comparativ cu ziua de ieri, când era 1,1. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Nădrag: 5,34. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de

A opta ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, dedicată filmului românesc

Filmul „Mia își ratează răzbunarea” (2020), în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, va deschide a opta ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara, în prima sa proiecție fizică din România. „Otto Barbarul” (2020), debutul regizoarei Ruxandra Ghițescu, va fi un alt cap de afiș al ediției limitate din acest an, care va avea loc

O nouă premieră la Teatrul Maghiar/FOTO

La Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, o nouă premieră așteaptă întâlnirea cu publicului. Este vorba de musicalul „NOUĂ” scris de Arthur Kopit (libret) și Maury Yeston (partitură), în varianta concepută de regizorul Györfi Csaba dramaturgia fiind realizată de  Kiliti Krisztián, iar din echipă mai fac parte Albert Alpár (decor), Kiss Zsuzsanna (costume), Baczó

Rata de infectare cu coronavirus în Timișoara, tot mai mică

Rata de infectare în Timişoara este azi 1,19, în scădere faţă de ziua precedentă, când era 1,24. La nivelul judeţului, rata este azi 1,1, în scădere comparativ cu ziua de ieri, când era 1,16. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Nădrag: 5,69. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de

Alpinistul Horia Colibășanu ar putea abandona urcarea spre vârful Dhaulagiri din Himalaya

Echipa formată din alpiniștii români Horia Colibășanu, Marius Gane și slovacul Peter Hámor a fost în pericol de moarte. Noaptea trecută, la 6800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanșă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpiniști și i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiți să taie cortul cu briceagul pentru

A început un nou curs de formare al asistenților maternali

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a dat azi startul unui nou curs de formare a asistenților maternali profesioniști. Peste 20 de persoane au venit, astăzi, pregătite sa facă acest pas și fiind dornice sa învețe tot ceea ce este necesar legat de creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului și adolescentului. Angajați

A doua ediție a Maratonului Vaccinării vine cu noutăți

Pe lângă rapelul cu doze Pfizer, la maratonul care va avea loc în perioada 14-17 mai la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, se va administra și vaccin Johnson&Johnson. De asemenea, persoanele care se vor prezenta la cea de-a doua etapă a Maratonului Vaccinării de la Timișoara vor beneficia în premieră națională de un screening

O nouă tranşă de aproape 700.000 de doze de vaccin Pfizer sosește luni în România

O nouă tranşă de vaccin produs de Pfizer BioNTech va sosi în ţară luni, 10 mai, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). În 10 mai, România primește o nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale

radar

Viitoarele automobile ieșite pe piață vor avea senzori – radar concepuți la Timișoara

Echipele de specialiști ale unei importante companii germane cu mii de angajați de la Timișoara lucrează în acest moment la cea de a șasea generație de senzori de tip radar, care vor echipa noile autovehicule. În orașul de pe Bega cercetarea se îndreaptă spre partea de Hardware și Mechanical Design. Performanță în detectarea obiectelor datorită

Premieră la redeschiderea Operei Naționale Române din Timișoara

Opera Națională Română din Timișoara întâmpină publicul cu o premieră la o săptămână de la redeschiderea sălilor de spectacol. Opera Națională Română din Timișoara invită publicul la premiera operei bufe „La serva padrona”, de Giovanni Battista Pergolesi, sâmbătă, 15 mai, de la ora 19, în Sala Operei Naționale Române din Timișoara. Regia artistică este semnată

Timişoara a intrat în scenariul verde şi scapă de unele restricţii

Municipiul Timişoara intră în scenariul verde, astfel că vor fi ridicate unele restricţii, rămânând valabile cele de la nivel naţional date de starea de alertă. Aceasta înseamnă că localurile, sălile de spectacol, cinematografele etc. se pot deschide în interior cu ocuparea a maxim 50% din locuri. De asemenea, se pot organiza manifestări în aer liber

Cursuri gratuite de dans la Centrul de Cultură și Artă din Piața Libertății

Ansamblul Profesionist Banatul le oferă tinerilor bănățeni șansa de a deprinde măiestria dansurilor populare cu cei mai titrați coregrafi din domeniu. În luna mai are loc prima selecție din acest an pentru secțiile de tineri dansatori, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Cele două grupe vor fi coordonate de maeștrii Brândușa și

Cinci hoți, care furau din mașini și locuințe, prinși de polițiștii timișeni

Trei bărbați au  fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii Secției 3 Timișoara pentru comiterea unor furturi de componente auto.  Joi, în urma investigațiilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii Secției 3 Timișoara, au reținut trei bărbați de 20, 38 și 40 de ani din Vaslui, bănuiți de comiterea mai multor furturi de

Peste 800 de persoane vaccinate în primele două zile ale maratonului de vaccinare

Maratonul vaccinării continuă, zi și noapte, până în data de 11 mai, la centrul de vaccinare organizat de Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, situat pe stadionul CFR, strada Nera nr. 2. Vaccinarea se face cu serul Pfizer, doar cu buletinul, fără a vă mai programa. Peste 800 de persoane au

cannabis

Ce avea în bagaj un bărbat la întoarcerea din Cehia

Polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Timișoara împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara cercetează un bărbat de 32 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. În cursul zilei de ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Timișoara au identificat un autocar, ce efectua curse regulate între Cehia și

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.