Concurs național pentru elevii cu spirit civic organizat de Institutul Intercultural Timișoara

Elevii de clasa a VII-a au soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea lor.

16 echipe de câte 4-5 elevi au participat la primul Concurs național pentru elevi cu spirit civic, organizat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Elevii au avut la dispoziție 48 de ore pentru a face propuneri de politică publică pentru rezolvarea unei probleme, urmând pașii metodei „Proiect: Cetățeanul”.

Metoda „Proiect: Cetățeanul” este dezvoltată de Center for Civic Education, SUA și promovată și adaptată la contextul românesc de Institutul Intercultural Timișoara, în baza unui protocol de colaborare cu Ministerul Educației din 2004.  Până în prezent peste 700 de profesori din diferite zone ale țării au fost formați să predea folosind această metodă. Elevii care utilizează această metodă sunt ghidați într-un proces de învățare a modurilor în care cetățenii pot nu doar să influențeze politicile publice, ci și să le inițieze și să reflecteze la viața lor cotidiană din perspectiva politicilor publice percepute ca instrument de responsabilizare a autorităților publice.

În cadrul concursului s-au înscris echipe de elevi din Agrișu Mare (AR), Baia Mare (MM), București, Gherla (CJ), Lunca Corbului, Rucăr (AG), Boldur, Utvin (TM) și mai multe echipe din Timișoara.

Fiecare echipă a primit spre analiză o problemă din comunitatea locală și a avut sarcina să propună o soluție de politică publică urmând pașii metodei „Proiect: Cetățeanul”. Pentru a-și prezenta rezultatele muncii, fiecare echipă a avut de realizat un video de cinci minute în care să prezinte: problema studiată, soluțiile alternative analizate, soluția de politică publică propusă și planul de acțiune.

Video-urile au fost analizate cu ajutorul unei grile de evaluare transparente, de un juriu ai cărui membri provin atât din mediul educațional, cât și din instituții publice, societatea civilă și mediul privat.

Locul I a fost câștigat de echipa formată din Daria, Carina, Luca și Raul („Cetățenii mediului”), elevii profesoarei Marinela Țundrea de la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, care au analizat problema Fumatul în spații publice deschise (terase, stații de autobuz, piețe) – o problemă de sănătate publică în Timișoara şi au propus soluţia Delimitarea clară în spaţiile deschise a locurilor pentru fumători şi nefumători.

Locul II a fost ocupat de echipa formată din Denisa, Marian, Filip și Cosmin (LTSV VII), elevii profesoarei Ana-Maria Militaru de la Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” din Rucăr, jud. Argeș, care au analizat problema Oportunități reduse pentru desfăşurarea unor evenimente culturale pentru copiii şi adolescenţii din Rucăr, alegând ca soluţie Înfiinţarea unui cinematograf în aer liber.

Locul III a revenit echipei formate din Eduard, Alexa, Alexandra și Patrik („Ierburile aromate”), elevii profesoarei Marinela Țundrea de la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, care au analizat problema Bullying-ul și discriminarea în școlile din Timișoara, şi au propus soluţia Organizarea de activităţi extra-şcolare şi activităţi periodice de consiliere, atât individuale pentru victimă şi agresor, cât şi de grup.

Video-urile pot fi vizualizate pe canalul de YouTube al Institutului Intercultural Timișoara: https://www.youtube.com/channel/UCmUd7YwtYkm1ZEHP6Y60OwA/featured.

Decernarea premiilor, care au fost oferite cu generozitate de sponsorii concursului: Waterford și Cărturești, s-a realizat online în cadrul Conferinței Naționale de Educație Socială, la care au participat profesori din toată țara. Printre invitați s-au numărat Annette Boyd-Pitts (Director Justice Teaching Center for Civic Learning, Florida Southern College), Ligia Deca (Consilier Prezidențial), Radu Szekely (Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse, Ministerul Educației) și Suzana Dobre (Romanian-American Foundation), Cătălina Olteanu (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) şi Iosif Moldovanu (Centrul de informare și documentare privind drepturile copilului, Chișinău, Republica Moldova).

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.