Astăzi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Argeș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Cercetările efectuate au stabilit că,…
Zeci de migranţi, depistaţi într-o autoutilitară plină cu instalaţii sanitare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat, ascunşi într-o autoutilitară, 32 de cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul, cetățean român, este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi. În data de 07.09.2023, în jurul orei 00.20, la Punctul de Trecere…
Zeci de percheziții domiciliare la traficanții de migranți. Grupul infracțional acționa în două țări
Polițiștii de frontieră specializaţi în combaterea migraţiei ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, efectuează 29 percheziţii domiciliare în judeţele Timiş şi Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. În fapt, urmare a…
Update la percheziţiile de marţi: 47 de persoane propuse pentru arest preventiv
La data de 28 februarie 2023, Poliția Română, Poliția de Frontieră și D.I.I.C.O.T. au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului de migranţi, aşa cum a notat ieri şi deBanat. 47 de persoane au fost reținute, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. În cursul acestei…
Zeci de migranţi, descoperiţi la bordul a două tiruri care se pregăteau să iasă din România
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat 39 de cetăţeni străini ascunşi în două autoutilitare. În data de 20 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform…
Afgan arestat preventiv pentru trafic de migranți
11 migranți din India și Pakistan, care au încercat, sâmbătă, să intre ilegal în Romania din Serbia, au fost depistați de poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare. În acţiunea ilegală, migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean din Afganistan, care este cercetat în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de trafic de migranți și…
Câți indieni intră într-o mașină? Răspunsul vine de la… graniță!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, mai mulţi cetăţeni din India care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Şoferul care urma să-i transporte in Timişoara este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, fiind reținut pentru 24 de ore,…
Polițiști de frontieră, în acțiune, în zona Jimbolia: 14 sirieni sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei, iar trei cetățeni străini pentru trafic de migranți
Poliţiştii de frontieră de la Jimbolia au depistat şi identificat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, trei cetăţeni străini care încercau să sprijine 14 cetăţeni din Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera. În 12 august, în jurul orei 15.00, polițiștii de frontieră au identificat pe DN59A, zona Clarii Vii, judeţul…