Arhiva pentru eticheta: veterani

Romania a obtinut doua medalii la Campionatul European de Judo pentru Veterani

Romania a obtinut doua medalii la Campionatul European de Judo pentru Veterani

La Zagreb, capitala Croaţiei, s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, Campionatul European de Judo pentru Veterani. La competiţie au participat au participat 741 de judoka masculin si 129 de judoka feminin, din 31 de ţări. Timişoara a fost reprezentată de judoka din cadrul Academiei de Judo.

Gratuitate propusa la Timpark: pentru veteranii care au luptat in Irak si Afganistan

Primăria vrea să ofere gratuitate la parcare, în Timișoara, militarilor, polițiștilor și jandarmilor care au participat la misiuni în teatrele de operațiuni din străinătate. Aceasta ar urma să fie valabilă în tot orașul, mai puțin în zona verde a sistemului Timpark, adică în centru.

Militarii care au luptat în Regimentul 6 Infanterie Grea român vor fi comemorați la Timișoara

Ultimul veteran in putere din Regimentul 6 Artilerie Grea: „E o minune ca am supravietuit razboiului”

Ca în fiecare an, pe 20 august, la Timișoara a fost comemorată amintirea Regimentul 6 Artilerie Grea „Tribunul Axente Sever”. Dacă în 1992 la ceremonie participau câteva zeci de persoane, astăzi, în Timișoara mai sunt doar cinci foști componenți ai acestuia. Singurul dintre ei în putere a rămas Constantin Călina, care, la 93 de ani, ține sus steagul regimentului.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.