Arhiva pentru eticheta: zbor direct

chișinău

De trei ori pe săptămână, zbor direct Timișoara – Chișinău

De trei ori pe săptămână, zbor direct Timișoara – Chișinău

Cea mai nouă cursă a companiei naționale Tarom unește în anul Centenarului zona de vest a României cu Republica Moldova. Vor fi trei zboruri săptămânale pe această rută, în fiecare luni, joi și sâmbătă.

lufthansa

Zburam zilnic de la Timisoara la Frankfurt-am-Main. De aici sunt peste 300 de legaturi cu intreaga lume

Pasagerii din vestul României pot zbura acum direct de la Timișoara către Frankfurt, cel mai mare hub Lufthansa. Aeroportul german este poartă de legătură spre peste 300 destinații din întreaga lume, printre care Buenos Aires, Rio de Janeiro sau Bangkok.

Adio drumuri de o zi intreaga! Din vara viitoare, timişorenii vor putea zbura la Constanta

Timişorenii vor putea ajunge pe litoralul românesc într-o oră şi un pic. Calvarul drumurilor proaste sau al trenurilor CFR veşnic întârziate va fi înlocuit cu deplasarea lejeră şi rapidă cu avionul. Compania Blue Air şi-a anunţat calendarul de zboruri pentru vara anului viitor şi, surpriză, de la Timişoara se va putea merge cu avionul la Constanţa.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.