Aeroportul Timișoara va avea, din toamnă, zboruri zilnice spre unul dintre principalele aeroporturi europene de conexiune intercontinentală. Este vorba despre Frankfurt-am-Main, de unde se poate zbura mai departe spre nu mai puțin de 300 de alte destinații!
Din 29 octombrie, compania Lufthansa va opera zboruri zilnice de la Timișoara către Frankfurt-am-Main și invers. „Unul dintre cele mai importante obiective a fost asigurarea unei legături care să ofere cetățenilor din zona de vest a țării posibilitatea de a călători rapid, eficient și în siguranță, nu doar în principalele regiuni și capitale europene, ci către diferite destinatii de pe celelalte continente. Începând cu 29 octombrie, Lufthansa va deschide o cursă regulată cu frecvență zilnică, pe ruta Timișoara – Frankfurt-am-Main și retur, operata cu aeronavă de tip Embraer 190”, transmit cei de la AIT.
Aeroportul Frankfurt-am-Main a avut, în 2016, 60 de milioane de pasageri înregistrați și este atât aeroportul numărul 1 al Germaniei și principala bază a companiei Lufthansa, cât și aeroportul legat direct cu cele mai multe destinații internaționale. Frankfurt-am-Main International Airport conduce detașat în topul mondial, cu aproximativ 300 de destinații curente deservite prin curse regulate. Veți putea astfel, să beneficiați mai ușor, prin curse regulate, de zboruri către destinatii exotice precum Maldive, Republica Dominicană, Jamaica, Barbados, Trinidad – Tobago, Seychelles sau Mauritius. Durata zborului între Timisoara și Frankfurt este de aproximativ 2 ore iar timpul de transfer mediu este de încă 2 ore.
De unde se poate zbura de la Frankfurt-am-Main
Saint Petersburg, Moscova, Dubai, Doha, Teheran, Riyadh, Abu Dhabi, Cape Town, Johannesburg, Cairo, Marrakesh, Addis Ababa, Nairobi, Bangkok, Seoul, Taipei, Hanoi, Singapore, Hong Kong, Tokio, Osaka, Beijing, Shanghai, Shenzhen, New Delhi, Mumbai, Montreal, Toronto, Calgary, Vancouver, Seattle, Detroit, Chicago, Boston, New York, Washington, Los Angeles, San Francisco, Atlanta, Orlando, Miami, Las Vegas, Dallas, Houston, Havana, Panama, Rio de Janeiro, Sao Paolo, Buenos Aires, Bogota
Comentarii prin facebook