Politica articole

alegeri

Trei luni până la alegerile locale. Cum stau partidele din Timiş în privinţa candidaţilor. Fotografia momentului

Trei luni până la alegerile locale. Cum stau partidele din Timiş în privinţa candidaţilor. Fotografia momentului

Pe 27 septembrie, respectiv exact peste trei luni, vom avea alegeri locale. În Timiş vor fi aleşi 99 de primari, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean. Evident, cele mai importante primării sunt cele ale municipiilor Timişoara şi Lugoj, dar şi ale celor opt oraşe din judeţ. Cum stau principalele organizaţii politice din Timiş în privinţa desemnării…

Alfred Simonis Camera Deputatilor

Alfred Simonis anunţă crearea unei comisii parlamentare pentru cercetarea achiziţiilor fără licitaţie din perioada de pandemie

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, lider al deputaţilor social-democraţi, a anunţat că săptămâna viitoare va fi înfiinţată comisia parlamentară care va cerceta toate achiziţiile efectuate de guvern, prin proceduri speciale, fără licitaţie, pe perioada pandemiei. El atacă decizia guvernanţilor de a ţine spitalele închise pentru cei cu boli cronice, ceea ce a afectat decisiv sănătatea…

Aeroportul Timisoara

Proiect de lege promovat de Alfred Simonis. Aeroportul Timişoara, transferat de al Ministerul Transporturilor la autorităţile locale

Confruntat cu ideea ca Aeroportul Internaţional Timişoara să ajungă o filială a aerodromurilor din Caransebeş sau Arad, iar banii făcuţi la AIT să fie folosiţi pentru dezvoltarea „sorelor” liliputane din cele două judeţe din jur, deputatul PSD de Timiş Alfred Simonis a lansat în dezbatere parlamentară un proiect de lege prin care acţiunile aeroportului din…

alfred simonis psd timis

Alfred Simonis anunţă: Nu avem nevoie de experimente. PSD Timiş stabileşte săptămâna viitoare candidatul la Primăria Timişoara

PSD Timiş nu ştie nici acum cu cine va merge înainte la alegerile locale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Alfred Simonis, liderul filialei Timiş spune că oraşul nu are nevoie nici de actualul primar, unul mediocru, dar nici de un experiment, care să fie şi mai slab decât cel din prezent. Nu ştim, dar…

Dominic Fritz

Fritz şi Moş rezolvă problema de la Cioca. Atunci când ajung la putere

Dacă Robu şi Dobra nu sunt capabili să se înţeleagă pe problema Cioca şi a parcării de vizavi Hotel Timişoara, atunci când vin la putere, atât la nivel de Timişoara, dar şi de judeţ, reprezentanţii USR rezolvă ei problema şi fac schimb de proprietăţi. Dominic Fritz, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Timișoara și Cristian…

Dominic Fritz

Fritz apelează la primarul actual şi la guvernul Orban pentru a susţine noul spital municipal

Candidatul USR la Primăria Timişoara face apel la Nicolae Robu, actualul primar, dar şi la guvern, chiar dacă formaţiunile politice din care aceştia provin sunt altele decât cea pe care el o reprezintă. La mijloc este interesul timişorenilor, respectiv obţinerea de fonduri europene pentru un nou spital municipal. Dominic Fritz nu evită să se adreseze…

Dominic Fritz

Dominic Fritz lansează ideea unui spital complet nou pentru Municipalul de la Timişoara. Robu, numit candidat fără credibilitate

Candidatul USR la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, a lansat, miercuri, ideea unui nou spital municipal, într-o locaţie total nouă. Vorbim despre un teren cu totul nou pentru această idee, la intersecţia dintre Calea Aradului şi strada Grigore Alexandrescu. Nu va fi extindere în Parcul Botanic, pe locaţia actuală a Spitalului Municipal, nu…

Nicolae Robu și Radu Țoancă

Reorganizare în PSD Timiş. Un fost colaborator al lui Nicolae Robu va gestiona relaţia cu mass-media

PSD Timiş se reorganizează în perspectiva celor două campanii electorale din această toamnă, iar unul din compartimentele vizate este Biroul de presă. Conducerea acestuia va fi preluată de fostul preşedinte al SCM Timişoara Radu Ţoancă de la Roxana Manasia. Radu Ţoancă este soluţia PSD Timiş pentru a strânge relaţia cu mass-media, în perspectiva alegerilor locale…

Marcel Vela Nicolae Robu

PSD Timiş: Liberalii din Arad și Caraș-Severin dictează numirile în Timiș. Robu – zero influență politică la centru

PSD-iştii lovesc unde-l doare mai tare pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, respectiv în orgoliul lui. Ei spun că Robu nu are nicio influenţă la nivel central, astfel că numirile în funcţii importante din Timişoara le fac liberalii din Arad şi Caraş-Severin. PSD-iştii atrag atenţia că se doreşte fuziunea aeroportului timişorean cu cel din Caransebeş…

stadion Liebling

„Distracţia” de la Liebling a adus un prejudiciu de imagine PNL: Nu trebuia adus elicopterul

Inaugurarea cu helicopter şi fotbal jucat în costum şi cravată de la Liebling a adus un prejudiciu de imagine pentru PNL, a recunoscut Nicolae Robu, actualul şef a filialei Timiş a partidului. Totuşi, pentru el marea problemă a fost utilizarea unui elicopter pentru aducerea unei mingi, nu faptul că sutele de oameni de la eveniment…

stadion Liebling

Reacţia PSD Timiş la inaugurarea terenului de fotbal de la Liebling: opulență, multă aroganță şi… nerespectarea legii

Grandoarea evenimentului inaugural al terenului de fotbal de la Liebling, unde liderii PNL Timiş au venit să sărbătorească o acţiune unde un balon de fotbal a fost adus cu helicopterul, nu putea să scape atenţiei celor de la PSD Timiş. Conform social-democraţilor, ceea ce a avut loc duminică a fost o acţiune plină de „opulență,…

Cristian Mos

Pact pentru infrastructura judeţului Timiş. Cristian Moş le propune lui Călin Dobra şi Alin Nica semnarea unei înţelegeri

Candidatul USR PLUS la preşedinţia CJ Timiş, Cristian Moş, le propune un pact politic contracandidaţilor săi de la PSD şi PNL, Călin Dobra şi, respectiv, Alin Nica. Potrivit acestui pact, cei trei ar trebui să identifice şi să-şi asume realizare câtorva proiecte de infrastructură, indiferent de rezultatul alegerilor. Ideea propunerii unui pact politic semnat de…

Nicolae Robu Liebling

USR-iştii îl provoacă pe Robu după golul marcat la Liebling: să se lase de administraţie şi să se apuce serios de fotbal/Video

Impresionat de golul înscris de Nicolae Robu la inaugurarea stadionului din Liebling, preşedintele USR Timiş, Cristian Moş, crede că primarul Timişoarei ar trebui să se canalizeze doar pe cariera fotbalistică şi să lase administraţia pe mâinile celor care se pricep. USR-istul apreciază în schimb faptul că Robu a inaugurat, în sfârşit, un stadion. Evenimentul cu…

Nicolae Robu Liebling

Nicolae Robu despre petrecerea de la Liebling: Am executat un penalti, reuşind să înscriu, plasând mingea în dreapta portarului, la rădăcina barei

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că la petrecerea  liberală de la Liebling, ocazionată de inauguarea unui stadion, au fost repectate toate normele sanitare. Robu foloseşte prilejul pentru a se mândri din nou cu un gol marcat “la rădăcina barei”. Nicolae Robu a povestit, în această seară, cum au decurs lucrurile la zaiafetul liberal de…

stadion Liebling

Opulenţă liberală în vreme de COVID-19, la Liebling. În faţa lui Nicolae Robu, un elicopter a adus mingea la inaugurarea stadionului din localitate

Mare petrecere liberală în plină pandemie de coronavirus, astăzi, la Liebling, ocazionată de inauguarea stadionului din localitate, o lucrare de 200.000 de euro. Ca dovadă ostentativă, mingea a fost adusă cu elicopterul. Printre oaspeţii de seamă s-au numărat preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, senatoarea Alina Gorghiu, deputatul Marilen Pirtea şi mulţi alţii. În timp ce…

mesh Dominic Fritz

Bătălia marketingului electoral pentru funcţia de primar. Robu a văzut un mesh, dar spune că nu cunoaşte cine e în imagine

După ce în oraş au apărut mesh-uri care promovează imaginea lui Dominic Fritz, contracandidatul său la viitoarele alegeri pentru postul de primar, Nicolae Robu susţine că nu îl interesează ce fac contracandidaţii săi. Dar, în acelaşi timp, spune că există Autoritatea Electorală Permanentă, iar dacă se încalcă legea să se sesizeze. Nicolae Robu a văzut…

dorel covaci

După 18 ani primar al Făgetului şi două mandate de deputat, Dorel Covaci prinde şi câteva luni de senator

Cadou nesperat pentru Dorel Covaci la aniversarea celor 70 de ani de viaţă pe care îi va împlini, în luna septembrie. După 18 ani în funcţia de primar al oraşului Făget şi alţi opt ca deputat, Covaci va prinde şi câteva luni în Senat. Locul va fi vacantat după ce Adrian Diaconu va pleca la…

Dominic Fritz

Dominic Fritz atacă lipsa de finalitate în activitatea actualului primar: Robu e campion mondial la anunţat studii de fezabilitate şi proiecte

Alături de finalizarea centurii de ocolire a Timişoarei, închiderea inelelor 2 şi 4 de circulaţie din oraş sunt proiectele prioritare pentru Dominic Fritz, candidatul USR la funcţia de primar al Timişoarei. El se întreabă de ne nu s-a făcut aproape nimic, în atâţia ani, pe inelul 4, mai mult, în unele părţi s-au aprobat şi…

Cristian Mos

Liderul USR Timiş, Cristian Moş, acuze la actualul şef de la CJ Timiş, Călin Dobra: “Vine cu aceeaşi ciorbă reîncălzită”

Infrastructura a fost subiectul abordat de către cei de la USR Timiş în cadrul unei conferinţe de presă a organizaţiei. Preşedintele Cristian Moş a lansat din nou o serie de acuzaţii la adresa contracandidatului său la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra. Acesta nu ar fi făcut nimic ani de zile pentru…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.