Fostul preşedinte al Senatului Teodor Meleșcanu s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal (PP-USL) și devine astfel primul senator al formațiunii politice. Este al şaptelea partid în care se înscrie Meleşcanu după 1989, iar cu PCR ar fi al optulea. PP-USL este o formaţiune fondată de Dan Voiculescu şi în care se regăseşte şi eurodeputata…
Alfred Simonis dă şanse unei alianţe PSD-Pro România în Timiş. Chestiunea Titu Bojin
Cel mai probabil săptămâna viitoare vor demara negocieri la nivel local între liderii PSD şi Pro România, în vederea abordării alegerilor locale cu candidaţi comuni. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, dă şanse unei astfel de înţelegeri dacă vor fi “negocieri corecte”. La nivel naţional se discută tot mai intens, în ultima perioadă, despre o nouă…
După aproape două decenii, Titu Bojin îndepărtat de la şefia Apelor Române Banat. Funcţia este preluată de PNL Arad
Titu Bojin urmează să fie înlocuit la şefia Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, chiar săptămâna viitoare, de către liberalul Caius Parpală din Arad. Bojin nu va pleca însă din instituţie, urmând să preia funcţia de director general adjunct. În locul lui va veni arădeanul Caius Parpală, actulamente director la Sistemul de Gospodărire a Apelor…
Un nou „transfer” pentru senatorul traseist Adrian Diaconu: de la PSD la CNCD. Are şanse să ajungă şi preşedinte
Intrat de ceva timp într-un con de umbră, senatorul de Timiş Adrian Diaconu se va număra printre propunerile PSD la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). El are şanse să ajungă şi preşedintele acestei instituţii. Fost poliţist, Diaconu a “înşirat” până acum patru partide: PDL, PP-DD, UNPR şi PSD. Săptămâna viitoare vor fi desemnaţi noii…
Cristian Moş, şeful USR Timiş, doreşte un hub industrial medical la Timişoara
Candidaţii PSD şi PNL se joacă de-a competiţia când de fapt sunt „pe blat”, a spus din nou Cristian Moş, liderul USR Timiş şi candidatul partidului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Situaţia nu e doar la nivel de Timişoara, ci e o practică naţională, mai spune acesta. Războiul permanent al celor două partide…
DNA îi face “nota de plată” lui Valer Dorneanu după dezincriminaea abuzului în serviciu: 1.847.112.887 de lei, 3.558.434.206 de euro şi 10.340.800 de dolari
Printr-un comunicat de presă, DNA a reacționat joi la criticile preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, la adresa şefului instituţiei, Crin Bologa. DNA arată că, prin aplicarea unor decizii ale CCR, s-au clasat 801 de dosare cu prejudicii reclamate de 1.847.112.887 de lei, 3.558.434.206 de euro şi 10.340.800 de dolari. Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a afirmat…
De 4 iunie, Alfred Simonis îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să promulge Legea Trianon
Președintele PSD Timiş, Alfred Simonis, îl critică pe președintele Klaus Iohannis fiindcă nu a promulgat legea inițiată de PSD și care impune celebrarea în România pe 4 iunie a Zilei Trianon. Şef al Grupului PSD din Camera Deputaţilor, Simonis îi solicită preşedintelui să promulge “de îndată” legea votată în parlament. Camera Deputaţilor a votat, pe…
Alfred Simonis arată sursa banilor pentru dublarea alocaţiilor copiilor: contractele clientelei PNL
Deputaţii au respins miercuri Ordonanţa Gvernului Orban care amână aplicarea dublării alocaţiilor până pe 1 august. Decizia a fost luată cu 209 voturi “pentru”, trei împotrivă şi 98 de abţineri. Ca atare, legea privind dublarea alocaţiilor trebuie să intre în vigoare, chiar din luna iunie. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, şef al Grupului social-democrat din…
PSD vrea să reînvie, cu bani de la buget, “fake academia”, unde este şi Nicolae Robu “academician”/Update. PNL a votat alături de PSD finanţarea
Un grup de parlamentari PSD şi Pro România încearcă să revitalizeze, cu zece milioane de lei de la buget, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, un fel de instituţie de casă a PSD, preşedinte onorific fiind Ion Iliescu. Printre membrii respectivei “academii” se numără şi Nicolae Robu, retribuit pentru această calitate cu aproape zece mii…
ALDE s-a dizolvat în Parlament! Toţi deputaţii s-au afiliat Grupului PSD
Mişcare surprinzătoare pe scena politică! Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a anunţat miercuri, in Camera Deputatilor, că toţi deputaţii partidului s-au afiliat Grupului parlamentar al PSD. Din acest moment, ALDE nu mai există, cel puţin în Camera Deputaţilor. Cei şase deputaţi ALDE, care au mai rămas în partid, s-au afiliat Grupului PSD din Camera Deputaţilor. Anunţul…
Liderul USR Timiş, Cristian Moş, le cere primarilor să performeze tot mandatul, nu doar în lunile dinainte de alegeri
Cristian Moş, liderul USR Timiş, condamnă modul în care politicienii actuali îşi fac treaba la maxim doar înainte de alegeri. Cu câteva luni înainte de scrutin ei fac brusc licitaţii, reparaţii, investiţii, special pentru a obţine votul oamenilor. Acest mod de lucru trebuie să înceteze consideră Cristian Moş. „Ei trebuie să performeze zilnic, nu poţi…
Breşă de securitate în jurul premierului. O nouă poză cu Ludovic Orban fumând la o şedinţă de guvern
Pe Internet a apărut o nouă poză compromiţătoare cu Ludovic Orban, de această dată premierul apărând fumând la ceea ar putea fi o şedinţă de guvern. Fotografia vine la puţin timp după cea în care Orban împreună cu mai mulţi miniştri fumează şi consumă alcool fără măşti de protecţie, în cabinetul premierului. Noua fotografie a…
Sorin Grindeanu revine în PSD pe funcţia de prim-vicepreşedinte, după congresul din această vară
Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea vor fi viitorii prim-vicepreşedinţi ai PSD, după Congresul extraordinar care va avea loc în această vară, urmând să facă parte din echipa lui Marcel Ciolacu. Fostul premier şi preşedinte al PSD Timiş şi-a anunţat de mai multe ori dorinţa de a reveni în partidul care l-a consacrat. PSD îşi va…
Ludovic Orban, amendat de două ori. Premierul a scos 3.000 de lei din buzunar
Distracţia de ziua sa, imortalizată într-o fotografie care a făcut înconjurul Internetului, l-a costat pe premierul Ludovic Orban 3.000 de lei. El a primit două amenzi, una pentru fumat într-un spațiu închis dintr-o instituție publică şi alta pentru că nu purta mască. Un prim decont, pecuniar de această dată, a venit sâmbătă pentru Ludovic Orban,…
Ben Oni Ardelean neagă vehement că ar fi făcut “poza secolului” şi promite că îl va depista pe “vinovat”
Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean susţine că nu el a făcut fotografia în care Ludovic Orban şi mai mulţi membri ai Guvernului sunt surprinşi fumând şi consumând alcool în cabinetul premierului. Informaţia în acest sens a apărut “pe surse” în ziarul Adevărul. Răsturnare de situaţie. Dacă iniţial s-a spus că fotografia devenită virală…
Cătălin Drulă e dispus să devină ministrul Transporturilor. Centura de ocolire a Timişoarei e mult întârziată
Cătălin Drulă, deputat USR de Timiş, spune că e dispus să-şi asume un post de ministru al Transporturilor, dar numai într-un anumit context. Cunoscut pentru activtatea desfăşurată în trecut în cadrul asociaţiei Pro Infrastructură, el atrage atenţia că nici în acest moment nu s-a făcut niciun demers pentru realizarea şi a ultimei porţiuni din centura…
USR, lege nouă pentru combaterea ambroziei. Primarii vor fi amendaţi, iar autorităţile vor putea intra pe terenurile private
Primarul Timişoarei, oricare va fi acesta după alegerile locale, ar putea avea o mare surpriză dacă un proiect de lege iniţiat de USR va trece de votul parlamentului. Acesta se referă la combaterea ambroziei şi ar urma să înlocuiască actuala legislaţie, care s-a dovedit ineficientă. Marea noutae: amenzile ar urma să se acorde „pe persoană…
Senatorul USR de Timiş constată realitatea lucrului cu colegii săi în vârstă: Cei de la PSD fug ca dracu de tămâie de tehnologie
Senatul României unde sunt mulţi oameni în vârstă, care sunt opaci atunci când vine momentul să se modernizeze şi să apeleze la tehnica de calcul, mai ales de la PSD. Afirmaţia aparţine senatorului USR de Timiş, Nicu Fălcoi, care spune că aleşii acestei camere a parlamentului nu sunt deloc prietenoşi la folosirea tabletelor cu care…
Sondaj IMAS pe luna mai: PNL atenuează prăbuşirea; PSD în scădere
PNL a ajuns la 32,6% din preferinţele electoratului, în luna mai, potrivit ultimului Barometru Europa FM, după ce în luna ianuarie avea 47,5%. Faţă de luna precedentă a scăzut însă şi PSD, cotat cu 23%. Potrivit ultimului Barometru Europa FM, realizat pentru luna mai de IMAS, PNL continuă să se afle pe primul loc în…
Guvernul a dat Hotărârea privind măsurile de relaxare care vor fi introduse din 1 iunie. Document
În această seară Guvernul a aprobat o Hotărâre privind unele măsuri de relaxare, valabile începând cu data de 1 iunie. Printre acestea se numără redeschiderea teraselor, reluarea competiţiilor sportive în aer liber, deschiderea plajelor sau posibilitatea deplasărilor între localităţi fără declaraţie pe proprie răspundere. Începând de luni, vor intra în vigoare mai multe măsuri de…