Oameni noi, care n-au mai făcut politică, și curățenie generală printre cei cu state vechi în partid – asta vrea, cel puțin la nivel declarativ, președintele interimar al PSD Timiș, Sorin Grindeanu. Deputatul susține că membrii care au probleme cu justiția vor fi nevoiți să facă un pas în spate.
Dan Popa nu se bazeaza pe votul partenerului de afaceri Ion Raducanu la motiunea de cenzura
Obiectivul anunțat de noul PNL pentru viitoarea sesiune parlamentară este preluarea guvernării după dărâmarea Guvernului Ponta, printr-o moțiune de cenzură. Se poartă deja discuții cu mulți parlamentari din actualul arc guvernamental, în principal, se pare, de la PC, dar și din alte partide. Deși oficial informația nu este confirmată, membrii noului PNL au sarcina să racoleze cât mai mulți parlamentari de la putere.
Presedintii de consilii județene ar putea fi votati din nou indirect
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că s-ar putea reveni la alegerea indirectă a șefilor consiliilor județene. Până la introducerea votului uninominal în 2008, aceștia erau votați de consilierii județeni, în urma unor negocieri între partide.
Dragostea cu sila nu se poate! Robu recunoaste ca mai exista tensiuni intre liberali si pedelisti
Chiar dacă ambii copreședinți PNL Timiș, Nicolae Robu și Dan Popa, au numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt, relația dintre cei doi nu reflectă situația în care se află toți membrii noului PNL. Robu a recunoscut, vineri, că există organizații unde cele două tabere sunt încă la cuțite, chiar dacă acum fac parte din același partid.
Grindeanu: Un kilometru de metrou e 60 de milioane de euro, se arunca banii pe geam
Deputatul Sorin Grindeanu, fost viceprimar al Timișoarei, e categoric: metroul nu este necesar la Timișoara și, în plus, nici măcar nu e o chestiune nouă. Social-democratul aruncă săgeți înspre primarul Nicolae Robu, spunând că, după fiecare vizită în străinătate, poți avea tot felul de idei. Problema e cât de realiste sunt acestea.
Grapini nu intelege de ce a fost reclamata la Parlamentul European
Maria Grapini nu înțelege de ce a fost reclamată de Consiliul Superior al Magistraturii la Parlamentul European. Asta, după ce Inspecția Judiciară a decis că declarația politică făcută de Grapini, în urma condamnării lui Dan Voiculescu la zece ani de închisoare, a afectat independenței justiției.
Grindeanu, Birsasteanu si Raducanu raman sefi la PSD pana la primavara
Președinții organizațiilor județeană și municipală ale PSD Timiș nu vor fi aleși decât după Consiliul Național al partidului, care va fi convocat în luna martie, la București. Anunțul a fost făcut de președintele interimar Sorin Grindeanu, care spune că organizarea unor conferințe de alegeri pe plan local trebuie să aibă loc după întrunirea de la centru.
Categoric: Dan Popa le inchide usa in nas PDL-istilor tradatori!
PNL-iștii și PDL-iștii care au decis să profite de pe urma ordonanței traseiștilor nu mai au ce căuta în organizațiile din care au plecat. Oricât ar zgâria la ușă, Dan Popa spune că nu mai există cale de întoarce. Copreședintele noului PNL susține că nu se poate face echipă cu oameni care sunt mereu dispuși să lase în urmă partidul.
Al doilea om din partidul lui Tariceanu a dezertat in UNPR!
Nici n-a ajuns măcar să se înregistreze ca partid la tribunal, că formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu începe să ia apă la greu. Mai mulți membri ai așa-zisului Partid Liberal Reformator deja zgârie ușa PNL, partid pe care l-au trădat pentru a se pune la remorca lui Victor Ponta.
Aproape 113.000 de euro de la bugetul de stat pentru partide! PSD are partea leului
În luna decembrie, partidele politice au primit de la bugetul de stat peste jumătate de milion de lei. Evident, primul pe lista subvențiilor a fost PSD, urmat de PNL. Cei mai puțini bani, sub 350 de euro, au ajuns la PNȚCD.
Deputatul Samartinean: Timisul nu apare nici macar in visele lui Ioan Rus
Deputatul PDL Cornel Sămărtinean critică decizia guvernului privind scoaterea județului Timiș și a Timișoarei din proiectele de infrastructă din următorii ani. De asemenea, el se întreabă dacă PSD-iștii locali realizează cât sunt de penibili când au promovat noul masterplan din care lipsește Timișul.
Maria Grapini, reclamata de CSM la Parlamentul European
Europarlamentarul Maria Grapini a afectat independenţa justiţiei, după ce a criticat, într-un discurs rostit în plenul legislativului european, procesul în urma căruia Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare. La această concluzie a ajuns Inspecția Judiciară. Raportul acesteia a fost dezbătut, joi, în Consiliul Superior al Magistraturii, care a decis să sesizeze Parlamentul European.
Popoviciu, increzator ca PNL va ajunge repede la guvernare: Sunt parlamentari de la putere care ne cauta
Cei doi lideri timișeni ai PNL cer răbdare în ceea ce privește preluarea guvernării, însă cel puțin o voce din filială nu este de acord. Deputatul Alin Popoviciu crede că o moțiune de cenzură în luna februarie ar rezolva această „ecuație”, mai ales că unii parlamentari ai puterii au început deja să-și ofere serviciile.
Elena Udrea, aproape sa renunte la PMP!
Deputatul Elena Udrea a anunţat, luni, că e aproape hotărâtă să nu mai candideze la funcţia de preşedinte al Partidului Mișcarea Populară. Congresul acestui partid este programat pentru 8 februarie.
Ponta nu vrea sa spuna daca mai candideaza la sefia PSD
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat, luni, să răspundă clar la întrebarea dacă va candida pentru încă un mandat la şefia acestei formațiuni politice. Congresul PSD nu va avea loc în luna martie, urmând să fie convocat doar Consiliul Național.
„Mahnita”, Maria Grapini loveste din nou in limba romana
Marele miting de la Paris de duminică după-amiaza nu o putea lăsa insensibilă pe Maria Grapini, europarlamentar PC. Ea a sărit imediat pe tastatură ca să-și posteze impresiile pe Facebook, mai ales că și-a găsit un motiv să-l atace din nou pe Traian Băsescu. Și, așa cum ne-a obișnuit, a lovit din nou… gramatica limbii române.
Inchisoare pentru ministri, daca dau cu flit parlamentului!
Membrii guvernului ar putea ajunge după gratii, dacă refuză să răspundă interpelărilor parlamentarilor și nu prezintă documentele solicitate de aceștia. Un astfel de proiect, inițiat de 11 parlamentari PSD, se află în consultare publică la senat.
Robu: PNL vrea sa ajunga la guvernare, dar nu e pregatit!
Legați la cap cu finalizarea fuziunii, membri noului PNL nu au avut prea mult timp să se concentreze asupra posibilității de a ajunge la guvernare. Cu toate acestea, dorința există! Co-președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, recunoaște însă că partidul său nu e pregătit să preia frâiele guvernului.
Timisoara arata la Bruxelles de ce ar putea fi capitala culturala europeana
La finele lunii ianuarie, candidatura Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană va fi promovată la Bruxelles, printr-un eveniment de anvergură. Europarlamentarul Cristian Bușoi susține că orașul de pe Bega este foarte cunoscut în Europa și speră că desemnarea orașului care va primi acest titlu nu va politizată.
Intalnire de gradul 0 pentru primarul Timisoarei: Robu, la dineu cu Obama!
Primarul Nicolae Robu o ia înaintea președintelui Klaus Iohannis. Cel puțin în ceea ce privește întâlnirea cu liderul american Barack Obama. Senatorul liberal Ben-Oni Ardelean a anunțat, vineri, că la începutul lunii februarie va merge, alături de Robu, într-o vizită în SUA, care include și un dineu cu liderul de la Casa Albă.