Sănătate articole

Rafila vine la Timișoara să semneze contractele de finanțare pentru Institutul Oncologic și Municipalul din Lugoj

Rafila vine la Timișoara să semneze contractele de finanțare pentru Institutul Oncologic și Municipalul din Lugoj

Se semnează contractele de finanțare pentru cele mai mari investiții în sănătate realizate în Timiș, Institutul Oncologic și Spitalul Municipal Lugoj. Cu această ocazie, la Timișoara se va afla ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Oficial, ministrul se va afla în orașul de pe Bega pentru a participa la o prezentare a oportunităților de investiții în domeniul

Campanie de donare de sânge la Biled

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, în colaborare cu Primăria Biled, va organiza o campanie de donare de sânge. Evenimentul va avea loc pe 6 aprilie, iar înscrierea pe lista de donator are loc până în data de 30 martie.  Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii: -vârsta cuprinsă în intervalul

La Spitalul Judeţean se va face primul centru pentru mari arşi din Timişoara. Investiţia va fi de 66 de milioane de euro

Primul centru de arși grav din Timişoara se va construi la Spitalul Județean de Urgență. Obiectivul se va ridica printr-o investiţie de 66 milioane de euro de la bugetul Ministerului Sănătăţii.  Ministerul Sănătății a deblocat recent proiectele pentru construirea centrelor destinate pacienților cu arsuri grave. Printre aceste centre fiugurează şi Timişoara. Proiectul din Timișoara a

spitalul cfr

Primarul Dominic Fritz a făcut lobby în ședință la guvern pentru preluarea Spitalului CFR

Cu o posibilă concurență din partea mediului universitar, primarul Timișoarei a discutat cu primul ministru, Ionel Ciucă, și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre preluarea spitalului CFR din orașul de pe Bega. Se pare că șeful administrației locale își dorește cu ardoare această unitate medicală, parte a unui pachet de 15 spitale CFR, din întreaga

craft

CCIA Timiș oferă o ”Sesiune de informare a agenților economici privind noutățile legislative în domeniul igienei și sănătății publice”

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează marți, 28 februarie 2023, cu începere de la ora 11, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri Timișoara seminarul de informare cu tema ”Noutăți legislative în domeniul igienei și sănătății publice. Proceduri.

Construcția viitorului Institut Oncologic Timișoara va fi mutată la Compania Națională de Investiții

Cu o valoare a investiției de 197 de milioane de euro, bani pentru proiectare și execuție, proiectul Institutului Oncologic Timișoara are nevoie de un manager care să poată duce o asemenea valoare, spune Alfred Simonis, liderul PSD Timiș. El a anunțat că se lucrează la o Hotărâre de Guvern care să permită transferul proiectului de

Primăria Timișoara dorește să realizeze un centru de îngrijire paleativă, cu fonduri europene

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara împreună cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și în parteneriat cu Instituția rezidențială pentru sănătate mintală „Sveti Vasilije Ostroski Cudotvorac” din Serbia intenționează realizarea Proiectului COPE – Cross Border Practices on integrated socio-medical services (Practici transfrontaliere privind serviciile socio-medicale integrate). Prin intermediul acestuia se dorește crearea unui

Primăria Timișoara și Spitalul Municipal instalează 12 defibrilatoare în zone circulate din oraș

Un număr de 12 defibrilatoare vor fi amplasate pe stradă în Timișoara, în zone cu circulație pietonală ridicată. Acestea au fost achiziționate de Primăria Timișoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, cu fonduri de la bugetul local. Sunt vizate zonele cu trafic pietonal mai ridicat și în care există posibilitatea supravegherii video pentru a

Reputatul medic Dorel Săndesc, noul director al Spitalului Judeţean. Ordinul a fost semnat

Începând de luni, 6 februarie, şeful Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean, Dorel Săndesc, va deveni managerul acestui spital. Ordinul numirii lui a fost deja semnat de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Considerat unul dintre cei mai buni specialişti ATI din Europa, Dorel Sănesc a fost desemnat de către un juriu

Personalul medical de la Oncohelp a donat sânge/VIDEO

Aproape 80 de medici, asistente medicale și infirmiere din cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp au luat parte la o campanie de donare de sânge. Acțiunea cadrelor medicale a dus la obținerea a peste 35 de litri de sânge sau necesarul pacienților spitalului pe o perioada de aproape trei săptămâni. Timp de două

Raed Arafat la Timișoara: România nu are acum o problemă cu vechimea ambulanțelor

Problema ambulanțelor cu mulți kilometri la bord, care ar afecta activitatea serviciilor de urgență din România, nu e chiar atât de gravă, a spun Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, prezent la Timișoara. Vechimea și numărul de kilometri al acestor ambulanțe nu este chiar așa de mare, spune Arafat, care a avertizat

Noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara, extinsă și modernizată, a fost oficial deschisă/Foto

Cu fast, joi a fost inaugurată Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, extinsă și modernizată. ”OK-ul” pentru calitatea investiției realizate a fost dată chiar de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care s-a aflat la Timișoara. Noul

Se inaugurează UPU modernizat

La Timișoara se va inaugura, joi, varianta modernizată și extinsă a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara.  Noua clădire UPU va fi cea mai mare secție de urgență a județului Timiș. Cu ocazia inaugurării, la Timișoara este așteptat și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Conform proiectului prin extindere, UPU

Numărul cazurilor de gripă, în creştere vertiginoasă. Primul decedat în Timiş din această cauză

INSP a publicat raportul săptămânal cu privire la evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe. În săptămâna 1 (02.01.2023 – 08.01.2023), numărul total de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 102.884, comparativ cu 74.567 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă (cu 37.9% mai mare) și

Fritz, total nemulțumit de modul de alocare a banilor PNRR pe sănătate. Nica felicită echipa CJ Timiș participantă la proiectul Institutului Oncologic

Liderii administrației locale timișorene, Dominic Fritz, respectiv al administrației Județene, Alin Nica, au opinii total diferite legate de modul în care au fost alocați bani din PNRR pentru infrastructura spitalicească nouă. Primarul capitalei Banatului spune că procesul de alocare a fost ”mai degrabă o partidă de alba-neagra”, în timp ce șeful CJT felicită echipa din

Cum va arăta Institutul Regional de Oncologie Timișoara, acceptat la finanțare din PNRR

Proiectul Institutului de Oncologie Timișoara, realizat de Direcția de Sănătate Publică Timiș, cu sprijinul specialiștilor Ministerului Sănătății, a fost selectat pentru a fi finanțat în cadrul PNRR. Durata de implementare a acestui proiect este de 42 de luni. Miercuri, 11 ianuarie 2023, unul din cele mai importante proiecte pentru regiunea de vest, “Institutul Regional de

Institutul Oncologic Timişoara şi Spitalul Municipal din Lugoj, pe lista finală cu obiectivele medicale finanţate prin PNRR

Pe lista finalăcu cele 27 de obiective spitaliceşti care vor beneficia de fianţare prin PNRR fac parte şi două obiective din judeţul Timiş: Institutul Oncologic Timişoara şi Spitalul Municipal din Lugoj. Cele două obiective ale Primăriei Timişoara n-au mai prins finanţarea. Ministerul Sănătății a prezentat, miercuri, lista finală a celor 27 de spitale din România

Primăria dorește o linie de gardă pentru specialitățile ORL, la Spitalul de copii. Medicii vor fi chemați la domiciliu

Consilierilor locali timișoreni li se cere să aprobe înființarea unei noi linii de gardă pentru Spitalul de Copii Louis Țurcanu, aparținând municipalității. Este o gardă specială, la domiciliu. Conform legislației, medicii pot face gardă la domiciliu, după-amiaza şi noaptea în cursul săptămânii, precum şi continuu în weekend şi sărbătorile legale, cu condiţia să răspundă la

Cele trei proiecte medicale depuse de Timișoara pentru a fi finanțate prin PNRR au fost declarate eligibile. Urmează jurizarea

Trei proiecte de infrastructură medicală depuse pentru a fi finanțate prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență au trecut primul hop al analizei derulate de Ministerul Sănătății în vederea acordării de bani pentru a fi puse în operă. Institutul Oncologic, o nouă Maternitate în cadrul Spitalului Municipal și dotarea cu aparatură medicală a noului

Noua clinică de recuperare pulmonară de la Spitalul Babeș va fi finalizată în primăvară

Lucrările pentru ridicarea noului centru de recuperare pulmonară de la Spitalul Victor Babeș au ajuns la 60% din total, iar în primăvară ar trebui să fie finalizate, spun reprezentanții Primăriei Timișoara. Aici va funcționa un centru modern de recuperare respiratorie pentru pacienții cu boli pulmonare sau sechele lăsate de COVID. Cele două clădiri noi ale

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.