Accident feroviar în vestul țării. Un autoturism a fost izbit de trenul Regio care circulă pe ruta Brad – Arad. Incidentul a avut loc la ieșire din localitatea Zimandu Nou, spre Sântana, pe DJ791. În urma coliziunii a rezultat o victimă, fiind preluată de echipajele medicale în stare conștientă. La fața locului au intervenit echipaje…
Accident grav în Calea Torontalului din Timișoara. Cinci persoane, între care doi copii, transportate de urgență la spital / FOTO
Accident grav, la primele ore ale dimineții, în Calea Torontalului din Timișoara. Cinci persoane au fost transportate de urgență la spital în urma coliziunii dintre un microbuz și un autoturism. Printre persoanele rănite se numără și doi copii. Incidentul s-a produs în apropierea benzinăriei Petrom, de la intrarea în Timișoara, pe DN6. Un bărbat în…
Triplă infracțiune într-o singură seară pentru un tânăr teribilist: a furat o mașină, a condus-o fără permis, apoi a incendiat-o
Record de infracțiuni pentru un tânăr din vestul țării, care a fost reținut în cele din urmă de polițiștii din Ineu și de cei din Chișineu Criș. Faptele bărbatului au intrat în atenția Parchetului de pe Lângă Judecătoria Ineu, după ce a furat o mașină, a condus-o fără carnet de șofer, iar apoi a incendiat-o.…
„Parcare” nonconformistă în Timișoara, în noaptea de Revelion. Un șofer și-a oprit BMW-ul cu roțile în sus / FOTO
Anul Nou vine cu idei noi pentru unii șoferi. Un autoturism marca BMW a fost abandonat literlamente cu roțile în sus de un șofer, care a fugit mai apoi de la fața locului. Incidentul care s-a petrecut cel mai probabil în noaptea de Revelion nu a fost raportat momentan către poliție. Înainte de a pleca…
Trei tineri au fost răniți în urma unui accident rutier care a avut loc în seara de Revelion
Trecerea dintre ani a fost tumultoasă pentru mai mulți tineri, care au fost implicați într-un accident rutier, astăzi. După intrarea în Anul Nou, în jurul orei 2.20, un tânăr în vârstă de 22 de ani din localitatea arădeană Mândruloc a provocat un accident rutier pe DN7. Șoferul conducea pe DN7 și nu a acordat prioritate…
Două autoturisme s-au ciocnit în apropierea Catedralei Mitropolitane din Timișoara / FOTO
Accident rutier în acesată după-amiază, în zona centrală a Timișoarei. Două autoturisme s-au ciconit în apropierea Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Regele Ferdinand. Mai multe persoane au fost implicate în coliziunea dintre două autoturisme, la fața locului intervenind o ambulanță SAJ și o ambulanță SMURD, dar și echipaje ale poliției și pompierilor – 6 subofițeri și…
Accident grav în Timiș. Opt persoane implicate, între care trei copii / FOTO
Accident grav în Timiș, care a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute. Șase persoane au fost implicate în coliziunea dintre un microbuz și un autoturism, care a avut loc pe DN 59, în localitatea Jebel. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, două…
Două persoane au fost rănite după un accident rutier care a avut loc aproape de Timișoara
Accident rutier la miezul zilei, în apropiere de Timișoara. Două autoturisme s-au tamponat în apropierea unui peco de la ieșirea din Remetea Mare. Vina o poartă un șofer în vârstă de 38 de ani. Bărbatul se îndrepta înspre Izvin, atunci când nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un…
Un cal a fost strivit de mașină, ieri seară, în urma unui accident care a avut loc în Timiș
Un cal a fost strivit seara trecută de mașină, pe șoselel din Timiș. Vina o poartă chiar căruțașul, care s-a „avântat” ieri seară în trafic, deși căruța în care se afla nu era semnalizată. Mai mult decât atât, bărbatul din căruță era beat în momentul în care un autoturism l-a lovit. Incidentul a avut loc…
Coliziune puternică între două autoturisme, aproape de Timișoara. Două persoane au fost rănite / FOTO
Accident rutier grav în apropiere de Timișoara, la Sânandrei, care a avut loc în azi după-amiază. Două autoturisme s-au ciocnit, iar două dintre cele patru persoane implicate în accident au fost transportate la spital de ambulanțe din parte SAJ. Un șofer în vârstă de 46 de ani a condus un autoturism pe DJ 692, dinspre…
Două persoane și-au pierdut viața în urma accidentului de la ieșirea din Lovrin / FOTO / UPDATE
Accident mortal în Timiș, în jurul amiezii. Din primele informații cinci persoane au fost implicate în coliziunea frontală dintre un microbuz și un autoturism, care a avut loc pe DN6, la ieșirea din localitatea Lovrin. O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani și-a pierdut viața. Celelate patru persoane au fost transportate de urgență…
Microbuz, ieșit în decor pe un drum din vestul țării. Doi copii și o femeie au fost răniți
Accident rutier în această dimineață, între localitățile Julița și Nicolae Bălcescu, din județul Arad. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane a ieșit în decor pe DN7, drumul care leagă Deva de Arad. În autovehicul se aflau opt persoane, iar trei dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale. Un copil este suspect de…
Accident rutier grav în vestul țării
Accident rutier grav în localitatea Sântana din județul Arad. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, care conducea pe strada Rozelor, la intersecție cu strada Sântana nu a respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea”, moment în care a intrat în coliziune cu o altă mașină condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani.…
Două persoane rănite într-un accident din Timiș, cauzat de un bărbat în vârstă de 77 de ani
Două persoane au fost rănite în seara de Crăciun, în urma unui accident rutier care a avut loc în Timiș, pe fondul neacordării de prioritate. Vina o poartă un bărbat în vârstă de 77 de ani. Vârstnicul conducea dinspre Cărpiniș, înspre Săcălaz, iar la un moment dat a virat la stânga pe strada nr. 3…
Un șofer a avariat două autoturisme și a fugit de la fața locului în dimineața de Crăciun / FOTO
Proprietarii a două autoturisme au primit în dimineața de Crăciun „cadouri” neașteptate din partea unui șofer care poate fi numit cel puțin neîndemânatic. Un bărbat rămas încă neidentificat, care se afla la volanul unui autoturism cu numere de Germania, a lovit două mașini parcate iar apoi a fugit de la fața locului. Proprietarii mașinilor afectate…
Două trenuri au deraiat în vestul țării iar o persoană a fost rănită. S-a activat Planul Roșu de intervenții / UPDATE / FOTO
Un tren a deraiat în județul Hunedoara și unul în Caraș-Severin în această dimineață. O persoană a fost rănită ușor, în urma acestor incidente. În Hunedoara, traficul feroviar este blocat între localităţile Subcetate şi Băieşti, din cauza unui tren care a deraiat. O persoană a fost rănită ușor în urma incidentului, când trei vagoane din…
Accident rutier în Calea Șagului. Trei persoane au fost rănite
Accident rutier în Calea Șagului din Timișoara. În urma coliziunii dintre două autoturisme, trei persoane au fost rănite și transportate la spital. Un autoturism care circula dinspre Șag, înspre Timișoara, la intersecția cu strada Ovidiu Cotruș a virat la stânga fără să acorde prioritate de dreapta unui autorusim ce circula regulamentar, la volanul căruia se…
Cartiere din Timișoara în întuneric. Enel promite că se rezolvă problema, dar nu se știe când
În urma ninsorilor abundente de sâmbătă, mai multe cartiere din Timișoara au rămas fără energie electrică, în special în zonele Plopi, Kuncz, Fabric etc. Cei de de la Enel promit că se lucrează la remedierea situației, fără a da însă un termen.
Accident aproape de Timișoara. Două autoturisme s-au tamponat, o persoană a fost transportată la spital / FOTO
Drumurile înzăpezite din Timiș continuă să le dea bătăi de cap șoferilor. Un nou accident rutier a avut loc în această după-amiază, tot în apropiere de Timișoara, de această dată la Sânandrei. Două autoturisme – în care se aflau șase persoane, între care un minor – s-au ciocnit, fiind nevoie de intervenția pompierilor. În urma…
Accident mortal în Timiș, pe un drum județean. O femeie și-a pierdut viața iar alte patru persoane au fost rănite / FOTO
Incidente rutiere în prima dimineață în care ninsoarea a pus stăpânire pe județul Timiș. După cel de azi-dimineață, din apropierea localității Șag, în urma căruia două persoane au ajuns în spital, un alt eveniment nefericit a avut loc pe șosele, în urmă cu scurt timp. Trei autoturisme au fost implicate în accidentul din localitatea Chevereșu…