Info si Utile articole

intrerupere apa

Se întrerupe furnizarea apei în Recaş

Se întrerupe furnizarea apei în Recaş

În săptămâna 26.09-30.09.2022, la Recaș, Aquatim va întrerupe zilnic furnizarea apei, între orele 9-17, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în

fonduri europene

Sâmbătă se închide circulația pe bulevardul Vasile Pârvan

Chiar dacă Primăria Timișoara nu a anunțat, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că în data de 24 septembrie, între orele 15:00 – 17:00, se va înbchide circulaţia rutieră în zona bulevardului Vasile Pârvan, pe tronsonul bulevardul Mihai Viteazu – Pasaj Michelangelo. De asemenea, circulaţia mijloacelor de transport va fi deviată în zona desfăşurării

Sediu modernizat pentru Poliţia Ghiroda/Foto

Începând de joi, 22 septembrie, Poliția Ghiroda are un sediu modernizat, dotat cu tehnologii actuale, propice pentru desfășurarea activității lor.  Joi a avut loc recepția finală la lucrările de reabilitare a Postului de Poliție, care este acum unul din cele mai bine puse la punct sedii ale MAI din județul Timiş. Lucrările de modernizare au

Maşini ridicate, şoferi amendaţi! Nu opriţi, nu parcaţi pe străzile pietonale

Oprirea și staționarea autovehiculelor în zona pietonală, dar și pe scuaruri ori insule de dirijare a circulației sunt interzise. În ultimul timp s-au dat 197 sancțiuni, iar 17 autovehicule au fost ridicate de polițiștii locali. Poliția Locală Timișoara reamintește conducătorilor auto că de la începutul acestei luni s-a trecut la ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar în

Feriţi-vă de „instalatori”, „comis-voiajori” şi de alţi infractori „moderni” ai zilelor noastre! Apelul poliţiştilor

La nivelul Poliței Municipiului Timișoara, în primele 8 luni ale anului 2022, au fost înregistrate 24 de sesizări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapte comise prin metodele de înșelăciune cunoscute sub numele de „comis-voiajorul”, „instalatorul” sau „accidentul”. Metoda „comis-voiajorul” presupune oferirea spre vânzare de către vânzători ambulanți, la un preț „minim“, greu de refuzat, a

Alertă cu bombă la Liceul IC Brătianu. Elevi evacuaţi, se caută „denunţătorul”

O nouă alertă cu „bombă” a fost făcută luni, după ora 11. Este vorba despre un apel la numărul de urgenţă 112, în care se spunea despre plasarea unei bombe la liceul IC Brătianu, din zona centrală a oraşului. Aceste alarme devin tot mai multe în Timişoara şi de obicei sunt făcute de un minor,

Toamna şi-a intrat puternic în drepturi. Vezi ce urmează din punct de vedere meteorologic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în următoarele patru săptămâni vremea va fi schimbătoare, iar temperaturile vor fi scăzute, în special în anumite zone ale ţării. Potrivit meteorologilor, în săptămâna 19-26 septembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă

Retim arată care sunt regulile colectării separate a deşeurilor

Societatea timișoreană care se ocupă cu managementul deșeurilor din Timișoara și din majoritatea comunelor din Timiș, Retim Ecologic Service SA, are o nouă campanie de informare publică privind regulile colectării separate.    Deșeurile menajere se depun în pubela neagră. În categoria deșeurilor menajere includem: -coji de fructe și legume -coji de ouă -zaț de cafea

ADID Timiş organizează în data de 17 septembrie “Ziua de curățenie județeană”

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș organizează campania de ecologizare la nivelul județului, cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei! Ziua de 17 septembrie  are scopul de a inspira și îndemna populația să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul. ADID Timiș împreună cu primăriile din județ își unesc forțele și extind campaniile de ecologizare

Parcul Rozelor

Se închide temporar traficul rutier în zona Parcului Rozelor

Casa de Cultură a obținut aviz favorabil de la Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara pentru închiderea traficului rutier în perioada 15-18 septembrie, în vederea derulării evenimentului Ruga Timișoarei. Restrictiile se vor aplica astfel: -strada Acad. Alexandru Borza, pe tronsonul cuprins între străzile Michelangelo și George Enescu -strada Gheorghe Andrașiu, pe tronsonul cuprins

Cod galben de ploi, vânt și vijelii

Atenţie, vremea rea! Cod Portocaliu de vijelii în Banat

Local în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu averse torențiale, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 40-60 l/mp și izolat 70 l/mp. Totodată, ANM a emis o avertizare meteo

14 septembrie: Înălţarea Sfintei Cruci! Ce se sărbătoreşte în această zi de Post

Atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică sărbătoresc la 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci. În popor mai este cunoscută şi drept Ziua Crucii şi se consideră că vesteşte începutul toamnei. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos. Sărbătoarea

Revin semafoarele în intersecția Gheorghe Lazăr – Cetății

Începând de marţi, 13 septembrie, ora 9,00, se vor dezafecta amenajările rutiere provizorii din intersecția str. Gheorghe Lazăr – bd. Cetății – str. Cloșca și se va reveni la semaforizare. Timpii de semaforizare din intersecția bd. Cetății- str. Cloșca- str. Gheorghe Lazăr se vor ajusta în funcție de noile restricții impuse, precum și de valorile

Amenzi mari pentru şoferii care nu respectă „regula tonajului”

Polițiștii locali au în atenție problema autovehiculelor de mare tonaj care circulă pe raza municipiului Timișoara, în locuri în care acest lucru este interzis, pe lângă acțiunile desfășurate periodic în zonele în care există sesizări de la cetățeni, organizând și acțiuni punctuale pe anumite străzi. O astfel de locație este Calea Stan Vidrighin, unde în

Vremea la început de săptămână. Ce spun meteorologii

Meteorologii au emis prognoza pentru data de 12 septembrie 2022. Potrivit ANM,în sud-estul ţării vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în prima jumătate a lunii septembrie, în timp ce în rest vor fi valori termice în jurul celor caracteristice perioadei. Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru

Noapte aprinsă pentru pompieri! Intervenţii care au salvat vieţi omeneşti

Pompierii militari timișeni au răspuns prompt, în cursul nopții de 10 spre 11 septembrie, unui număr de 3 misiuni care au necesitat atenţie sporită. În seara zile de 10.09.2022, la ora 20:54, în urma apelului primit prin S.N.U.A.U 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane rămasă blocată în interiorul unui utilaj

apă caldă

Întrerupere la apă caldă pe mai multe străzi din Timişoara, luni, 12 septembrie

În vederea executării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, se va întrerupe furnizarea apei calde de consum în ziua de luni, 12.09.2022, de la ora

Spălări de reţele în mai multe localităţi din Timiş. Programul întreruperilor la furnizarea apei

În zilele următoare se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Ca urmare, luni, 12 septembrie, între orele 8-16 se va întrerupe apa în Surducu Mic, iar între orele 8-14, în Ohaba Lungă, Dubești și Gruni. De asemenea, pe 12 și 13 septembrie, între orele 9-15 se va opri furnizarea

Weekend cu vreme capricioasă. Cum arată prognoza meteo pentru 10-11 septembrie 2022

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Ziua, în majoritatea zonelor, temporar vor fi înnorări mai accentuate și averse însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 20 de grade. Duminică, cerul va avea înnorări și temporar

Două localităţi din Timiş rămân vineri fără apă, din cauza unor lucrări de spălare a reţelei de distribuţie

Vineri, 9 septembrie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în localitățile Iosif și Cerna pentru spălarea și igienizarea rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.