Invatamant articole

Oportunitate pentru promovarea cercetării, științei deschise și inovării. UPT, gazda întâlnirii anuale internaționale a proiectului Ent-r-e-novators

Oportunitate pentru promovarea cercetării, științei deschise și inovării. UPT, gazda întâlnirii anuale internaționale a proiectului Ent-r-e-novators

Universitatea Politehnica Timișoara a organizat în perioada 6-8 martie 2024 Adunarea Generală a proiectului european Ent-r-e-novators, care vizează consolidarea capacității de cercetare și inovare a instituțiilor de învățământ superior partenere și a ecosistemelor asociate acestora. Proiectul Ent-r-e-novators reunește cei șase parteneri inițiali ai consorțiului Alianței de Universități Europene E³UDRES² pentru a crea împreună o strategie

Concurs naţional ITEC pentru elevii și studenții pasionați de domeniul IT

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara) organizează cea de-a XVII-a ediție a concursului național iTEC, ce va avea loc în perioada 30 martie – 7 aprilie 2024. iTEC este o competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu pasionați de domeniul IT, oferindu-le acestora un cadru

Studenţi responsabil. Premiu pentru căminele UPT

Altfel de premiere. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 4 martie 2024, reuniunea de anunțare a rezultatelor obținute în cadrul proiectului University Students Engaging in Responsible and Sustainable Energy Consumption derulat de Fundația Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Quality Management Systems Norvegia. Obiectivul principal al proiectului a fost să sporească cunoștințele studenților timișoreni privind

UPT continuă să inoveze în inginerie. Dr. Diana Andone a fost aleasă pentru poziția de vicepreședinte al IEEE Education Society

Dr. Diana Andone, director al Departamentului de ID/IFR și Educație digitală al Universității Politehnica Timișoara, a fost aleasă să ocupe poziția de vicepreședinte în cadrul asociației mondiale IEEE, Education Society. Cu o carieră solidă în cercetare, inovare și educație, dr. Diana Andone a avut un impact semnificativ în promovarea tehnologiilor digitale avansate și a educației

Etichete:

A început simularea la BAC! Luni s-a dat proba la română

Simularea examenului naţional de Bacalaureat a început luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Marţi este programată proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri – proba scrisă la alegere a profilului sau specializării. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă

Încep emoţiile pentru liceeni. De luni, simulare la Bacalaureat

Simularea examenului naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2023 – 2024 va fi organizată în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea a peste 146.000 de elevi, estimează Ministerul Educaţiei. Simularea examenelor naţionale, organizată de Ministerul Educaţiei, va avea loc în săptămâna 4-7 martie, cu probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat

Cercetători de la UPT, premiaţi la Gala Cercetării Românești

Încă o recunoaştere a valorii. Gala Cercetării Românești, inițiată de Guvern anul trecut pentru „recunoașterea simbolică” a performanței în domeniul cercetării, devenită anul acesta o competiție cu premii, cu buget total de 3,3 milioane de lei pentru câștigătorii declarați în 11 categorii, aduce o nouă recunoaștere unei echipe de cadre didactice și cercetători de la

Etichete:

Evenimentului internațional Open Education & Science Workshop, parte a Open Education Week 2024 este gata pentru a XI-a ediţie

Invitaţie specială. Toți cei interesați de provocările în știința și educația deschisă sunt așteptați vineri, 08 martie 2024, orele 11:00 – 17:00, online sau fizic, în amfiteatrul K1 din Centrul de Conferințe al UPT, în cadrul unei sesiuni interactive, adresate atât cadrelor didactice, cât și studenților, dar și actorilor din domeniul educației și formării, formatorilor

Liga AC LABS, un proiect educațional marca UPT

Liga AC LABS (Laboratoare Aplicate în Beneficiul Studenților) este cel mai mare proiect educațional al Ligii AC. În fiecare an, principalul obiectiv al acestui proiect constă în facilitarea colaborării între mediul academic și sectorul privat, oferind astfel studenților o oportunitate de a transforma teoria pe care o învață la facultate în practică. În cadrul acestui

Zeci de mii de copii din Timiş vor beneficia de sisteme de colectare separată

Un interesant proiect cu impact asupra mediului a fost depus de directorul general ADID Timiş, Lorenzo Barabas. Acesta se adresează de această dată şcolarilor care pot influenţa în mod pozitiv planeta. Aşadar, peste 60.000 de copii din 287 de școli din Timișoara vor beneficia de sisteme de colectare separată în urma amendamentului propus, în plenul

Vizită de gală la UPT! Ambasadorul Finlandei a vizitat cea mai de tradiţie facultate din Timişoara

Universitatea Politehnica Timișoara a primit marți, 20 februarie 2024, vizita Excelenței Sale, Leena Liukkonen, ambasador al Finlandei în România, împreună cu Janne Sukko, reprezentantul comercial pentru regiunea Sud Est, și Mircea Hotoleanu, Consulul Onorific al Finlandei, însoțiți de Sabin Totorean și Florin Ciocan, reprezentanții Nokia, una dintre cele mai importante companii finlandeze prezente în România,

Etichete:

CJ Timiș a rezolvat, în sfârșit, problema furnizării laptelui, biscuiților și fructelor către școlari și preșcolari

Școlarii din Timiș vor primi din nou lapte și fructe în cadrul programului guvernamental realizat în acest scop. Consiliul Județean, care se ocupă de implementare, a semnat contractele subsecvente pentru furnizarea produselor lactate și a fructelor (lapte UHT și măr), valabile la nivelul județului pentru anul școlar 2023-2024. Vor beneficia de acestea preșcolarii din grădinițele

Soluţii reale de revoluţionare a transportului în comun, găsite de o echipă de cercetare UPT

Un proiect inovativ realizat de o echipă de cercetare din Universitatea Politehnica Timișoara, care ar putea revoluționa transportul în comun, prin folosirea supercondensatoarelor în mijloacele de transport în comun, cu posibilitatea încărcării rapide, în câteva secunde, în stații, a fost recent premiat în cadrul competiției „NETZEROCITIES 2023”, ediţia I. Aceasta a fost organizată de Centrul

Etichete:

„Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, concursuri importante pentru elevii din clasele XI şi XII

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI – XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la o nouă ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, având astfel ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile

Numărul de studenţi care vor să devină ingineri a scăzut drastic! Totuşi, cererea pe piaţa muncii rămâne mare

• Un raport privind starea învățământului superior din România, realizat de Ministerul Educației, arată că la facultățile de inginerie erau anul trecut înscriși 75.331 de studenți. În 2014 erau cu 11.000 mai mulți; • Deși universitățile tehnice au reușit să mențină în general cifrele de școlarizare, universitățile generaliste care aveau și specializări de inginerie au

Meditații gratuite la chimie pentru elevii de liceu, oferite de UPT

Universitatea Politehnica Timișoara își asumă ferm angajamentul de a susține și încuraja excelența în rândul elevilor din mediul preuniversitar. Prin intermediul corpului didactic, UPT sprijină furnizarea unei educații de înaltă calitate și oferă suportul necesar tinerilor care își doresc să urmeze studii superioare. După lecțiile gratuite de matematică care se desfășoară până în 27 mai,

Perdea forestieră pentru Timişoara printr-un proiect al USVT finanţat prin PNRR

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara oferă Timișoarei o perdea de sănătate. O zonă forestieră de 3,96 ha va proteja orașul, în urma unui contract al USVT finanţat prin PNRR. Miercuri, 7 februarie 2024, în prezența unei delegații a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor condusă de ministrul Mircea Fechet, la Universitatea de

evaluare nationala

Marţi, cu emoţii la matematică. S-a dat proba a doua la simularea Evaluării Naţionale

Simularea Evaluării Naționale 2024 a continuat marți cu proba de matematică, elevii având la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Elevii de clasa a VIII-a s-au putut pregăti pentru simularea la Evaluare Națională 2024 rezolvând subiecte la matematică din modelele publicate de Ministerul Educației sau pe cele primite anul trecut de elevi. Simularea Evaluării Naționale

Luni a început simularea la Evaluarea Naţională. Elevii au dat proba la română

Simularea la Evaluare Națională 2024 începe luni cu proba de limba și literatura română, elevii primind subiectele la română la ora 9.00. Pentru rezolvarea subiectelor primite la simulare, elevii au avut la dispoziție două ore. Primul dintre subiectele la Română la simulare Evaluare Națională 2024 primite de elevi luni a fost un fragment din romanul

Două milioane de lei pentru proiectele școlilor timișorene

Un număr de 28 de proiecte din Timișoara, cu o valoare totală de două milioane de lei, au fost evaluate și acceptate în cadrul programului „Power Station+ | Școli creative”, finanțat de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte Timișoara. Proiectele se încadrează în direcțiile tematice „Parteneriate creative” (17 proiecte), „Spații creative” (6 proiecte) și „Resurse

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.