Zilele Carierei, mega evenimentul pregătit de UPT, gata de start

Tinerii, studenți sau absolvenți, sunt îndemnați să-și pregătească CV-urile pentru cel mai mare târg de joburi și internship-uri din partea de vest a țării. Zilele Carierei, eveniment cu tradiție al Universității Politehnica Timișoara a ajuns la a XXV-a ediție și se va desfășura în zilele de 16-17 octombrie 2024, între orele 10:00-17:00, la Cantina UPT din Complexul Studențesc.

La eveniment vor participa peste 35 de companii și organizații de stat.

​Târgul este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al UPT pentru studenți și absolvenți care doresc să își cunoască posibilii viitori angajatori și chiar să își găsească un loc de practică sau muncă. Târgul este o ocazie excelentă de interacțiune directă cu reprezentanții companiilor și de a afla detalii despre locurile de muncă disponibile, programele de internship, dar și despre proiecte de cercetare sau dezvoltare pe care le desfășoară aceste organizații.

Companiile participante reprezintă diverse domenii de activitate, de la inginerie și IT, până la sectorul financiar și industrial, oferind astfel o gamă variată de oportunități pentru toți studenții, indiferent de specializările lor. Printre companiile care se află alături de noi și în această ediție se numără Continental, Nokia, Draexlmaier, Auchan, Atos, BCR, BRD, ING, Cognizant Mobility, DM, Hidroelecrica, Flex, Forvia Hella, Opswat și Yazaki.

​„Am gândit acest târg pentru a facilita accesul studenților către viitorul lor, oferindu-le posibilitatea de a alege cele mai bune opțiuni pentru fiecare dintre ei. Ediția cu numărul 25 ne face să ne gândim invariabil la edițiile următoare pentru că ne dorim ca acest eveniment să crească și să ajute și generațiile viitoare de studenți”, a precizat Loredana Stanciu, coordonatoarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UPT.

​La organizarea evenimentului participă și organizațiile studențești, care au pregătit pentru vizitatorii din cele două zile de târg un „Chillzone by COSPol”, unde participanții se pot relaxa și lua parte la diferite activități în pauza lor din a căuta locul de muncă dorit.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De ce construim instituții pentru oameni în care nu avem încredere Un premier desemnat a cerut luni seară votul Parlamentului vorbind despre o criză de încredere între cetățeni și stat. Diagnosticul era corect. Problema este că această criză nu începe și nu se termină cu un guvern. Este mult mai adâncă. România cere cetățeni corecți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buna-credință la români
Primele utilaje de construcții au ajuns deja la ceea ce va fi șantierul de reconstrucție a pasajului de la strada Polonă. Se vor reface complet cele trei pasaje și vor fi eliminate punctele unde benzile se îngustează și creează blocaje. Vor fi modernizați Modernizăm aproximativ 1,5 kilometri de drum, iluminatul public și sistemul de preluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată amenajarea de șantier pentru reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr/VIDEO
Conducerea Consiliului Județean Timiș pare să se fi împăcat cu ideea inițială de a face parcare subterană vizavi și a acceptat una dintre cele două variante oferite de primărie. Iar varianta pentru care se va solicita transferul terenului de la Primăria Timișoara este cel de pe strada Arieș, în vecinătatea Casei Tineretului, acolo în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a ales locul în care ar urma să fie ridicată viitoarea parcare de la Stadion
Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița. Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi locuri de parcare în zona Dâmboviţa. „Garajiada” ajunge pe Aleea Cutezătorilor
Consiliul Județean Timiș a aprobat în ședința de plen de miercuri un proiect de hotărâre privind finanțarea și implementarea obiectivului „Institutul Regional de Oncologie Timișoara” (IROT). Documentul este, de fapt, ultimul pas necesar pentru ca finanțarea acestui obiectiv să poată fi trecută de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate. Operațiunea e necesară pentru ca finanțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este blocată finanțarea pentru Institutul Oncologic Timișoara? Simonis: Nu e, e între două finanțări
La doar câteva zile după ce a fost aprobată cofinanțarea proiectului de transformare a școlii mici din cartierul Plopi, Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru proiectul de amenajare a grădiniței. Reabilitarea clădirii va crea locuri suplimentare pentru educația timpurie și va oferi copiilor un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea grădiniță care va fi amenajată în școala mică din Plopi atrage șapte milioane de lei fonduri europene nerambursabile
La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Top