UPT investeşte în consolidarea unui sistem educaţional modern, în care studenţii să fie profesionişti în domeniul tehnologic

UPT continuă să inoveze, pentru a pregăti cât mai bine studenții pentru viața de după facultate. Piața muncii nu mai este atât de ofertantă pentru angajații entry-level. Pentru a-i pregăti corespunzător pe studenți, UPT a accesat fonduri ca tinerii să facă practica „inside”.

• În anii trecuți studenții de la specializările din domeniul tehnologiei erau recrutați de companii încă din anul doi de facultate, astfel că pregătirea practică a lor se făcea în mare parte la locul de muncă;
• Companiile se uită acum în piața muncii mai mult după angajații cu experiență pentru că în mare parte bugetele au fost reduse. Astfel că angajarea tinerilor are loc mai mult spre finalizarea studiilor sau după absolvire;
• Pentru ca studenții să aibă un nivel de pregătire tehnic corespunzător, Universitatea Politehnica Timișoara a accesat fonduri europene pentru a cumpăra echipamente precum cele din cadrul companiilor, astfel încât să capete mult mai multă experiență, încă din timpul facultății.

Universitatea Politehnica Timișoara a accesat în ultimele luni proiecte de practică pentru studenți în valoare de 17 milioane de lei. O parte dintre acestea prevăd inclusiv achiziția de echipamente performante, pe care studenții puteau lucra doar în companii, în cadrul programelor de internship sau în momentul în care erau angajați. Această strategie a universității vizează dezvoltarea competențelor tehnice și pregătirea aplicată a studenților, astfel încât aceștia să poată face tranziția mai ușor către piața muncii, chiar și în condițiile unei concurențe mai mari pentru locurile de muncă disponibile. Vorbim despre o pregătire practică „inside”, în interiorul facultății, care va reda modul de pregătire dintr-o companie.

„Piața nu mai este atât de ofertantă și acum joburile disponibile sunt preponderent pentru oamenii cu experiență. În trecut, recrutarea studenților începea din anul doi, companiile îi integrau în programe de lucru de patru ore sau opt ore, aveau un tutore din cadrul companiei, iar tinerii continuau în paralel studiile. Acum este mai greu pentru o companie să desemneze persoane care să se ocupe de pregătirea studenților. De asemenea, în ultimele luni, când unii angajați au plecat dintr-o companie, în locul lor au fost angajați mai puțini înlocuitori. Asta înseamnă că a crescut sarcina pe angajații existenți și, automat, a scăzut timpul de formare pentru începători, nu prea mai sunt mentori”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Prin achiziționarea de echipamente similare celor folosite în companii și prin implementarea unor noi metode de predare orientate către practică, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să stabilească un nou standard în pregătirea studenților pentru cariere în domenii precum mecanică, robotică, automotive sau IT&C. Pe lângă avantajele evidente pentru studenți, acest demers aduce și un plus de competitivitate pentru universitate, transformând-o într-un pol de excelență în formarea profesională.

„Cu noile echipamente și proiecte de practică vrem să ne asigurăm că absolvenții noștri vor fi la curent cu cele mai noi tehnologii și metodologii din industrie. Într-o perioadă în care piața muncii devine din ce în ce mai selectivă, pregătirea practică de calitate este esențială”, a cotinuat Florin Drăgan.

Pentru a susține această inițiativă, UPT a inițiat parteneriate strategice cu companiile din vestul țării, care contribuie nu doar la dotarea laboratoarelor universitare, ci și la actualizarea programelor de studiu, pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței. Astfel, studenții au acces nu doar la echipamente de ultimă generație, dar și la expertiza unor profesioniști care cunosc cele mai recente tendințe din industrie.

„Colaborarea cu mediul privat rămâne esențială pentru noi. Deși aceste echipamente ne oferă autonomie în formarea studenților, dorim să păstrăm un dialog constant cu angajatorii pentru a ne asigura că pregătirea oferită este în linie cu ceea ce caută aceștia pe piața muncii. Acest lucru se întâmplă atât în ședințele Comitetului Director al universității cât și la organizarea unor evenimente împreună cu companiile. Ultima ediție a Zilelor Carierei, organizată de mai bine de 10 ani de UPT, a însemnat un bun prilej pentru studenții noștri de a vedea care sunt pretențiile din piața muncii”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Beneficiile pe termen lung pentru studenți

Un alt avantaj major al acestor proiecte este că oferă studenților posibilitatea de a-și dezvolta nu doar competențele tehnice, ci și cele transversale, precum munca în echipă, managementul proiectelor și gândirea critică. Aceste abilități sunt din ce în ce mai căutate de angajatori, indiferent de domeniu, iar UPT își propune să le ofere studenților un pachet complet de pregătire profesională.

În plus, accesul la echipamente moderne încă din timpul studiilor permite studenților să își dezvolte portofolii personale puternice. Ei își pot demonstra competențele pornind de la ideile lor, pe care le vor pune în practică, lucru ce îi va face mai competitivi în fața potențialilor angajatori.

„În cadrul proiectului finanțat vom reuși să achiziționăm trei standuri educaționale de roboți colaborativi, o imprimantă 3D performantă și o cască care citește activitatea neuronală cu ajutorul căreia vom facem aplicații de neurotehnologie, precum controlul unui robot prin intermediul gândurilor. Totodată, vom moderniza și dota trei laboratoare cu table SMART și mobilier nou, asigurând astfel o bază materială foarte bună pentru a putea educa studenții în domeniul roboticii”, a declarat Robert Kristof, prodecanul Facultății de Mecanică.

Astfel, UPT face un pas important în consolidarea unui sistem educațional modern, centrat pe inovație și excelență, oferindu-le studenților toate instrumentele necesare pentru a deveni profesioniști competitivi în domeniul tehnologic.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

unele poli-traumatisme ... a spus: (octombrie 24th, 2024 at 09:43 )

„Piața nu mai este atât de ofertantă și acum joburile disponibile sunt preponderent pentru oamenii cu experiență.”
Serios ??? Pe de-o parte ridicați în slăvi capitalismul sălbatic și deregulat, adică darwinismul social, iar pe de alta constatați că efectele lui sociale sunt devastatoare?
Poate-ar trebui niște lagăre de concentrare pentru ne-adaptați și supra-numerari, nu? Un pic de eugenie, ceva eutanasiere decisă de medic, v-ar surâde?
(Păcat că piața muncii nu apreciază nivelul de inventică atins de facultățile UPT în născocirea de programe de masterat. Unele denumiri și curricula lor pot genera invidia scenariștilor care lucrează pentru Comedy Central.)
Ridicolul situației: „sistemul educațional” se „consolidează” așa de bine că absolvenții nu găsesc de lucru!
Alt ridicol: inginerii români din Silicon Valley și San Francisco sunt așa de educați că votează AUR și SOS.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.