Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” organizează, pe data de 11 decembrie, evenimentul caritabil ”Lumina Sfântă din Noi”. Fondurile adunate vor ajuta trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş. Bianca este o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții…
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi oprit temporar în Deta și Opatița, marți, 19 noiembrie
Societatea Delgaz Grid anunță că se va opri furnizarea gazului natural, în orașul Deta și localitatea aparținătoare Opatița, pentru a permite companiei OMV Petrom efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua proprie de producție a gazelor naturale. Operațiunea are loc în intervalul orar 7:00-18:00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor…
RETIM și ADID demarează o campanie gratuită pentru colectarea deșeurilor voluminoase în cartierele Timişoara
O campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase se va desfășura în cartiere până la finalul anului, la solicitarea Primăriei Municipiului Timișoara. Astfel, municipalitatea a solicitat RETIM și ADID să organizeze puncte de colectare temporare unde timișorenii vor putea preda deșeuri voluminoase, de la mobilier de grădină, la elemente de tâmplărie și obiecte textile. În…
Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența…
Primăria Timișoara anunță mai multe restricții de circulație rutieră
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pe mai multe străzi din oraș, în vederea realizării unor lucrări de întreținere și reparații. Traficul rutier va fi închis pe strada Ecaterina Teodoroiu, tronsonul cuprins între strada Zăvoi și strada Petre Ispirescu, astăzi 15.11.2024, până la ora 16:00, pentru pregătirea operațiunilor…
Dezbatere despre educația de mâine, la Universitatea Politehnica Timișoara
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 14 noiembrie 2024, conferința „Connecting Bridges: designing the education of tomorrow”, un eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, dedicat inovării în educație și explorării unor idei și soluții pentru formarea unui viitor mai bun pentru învățământ. Cu o echipă de…
În weekend, trafic restricţionat în zona Brâncoveanu – Porumbescu
În vederea așternerii mixturii asfaltice în intersecția str. Constantin Brâncoveanu cu str. Ciprian Porumbescu, din data de 16.11.2024 (ora 08.00) până în data de 17.11.2024 (ora 18.00), traficul rutier va fi restricționat astfel: – închiderea traficului rutier pe str. Constantin Brâncoveanu, tronsonul cuprins între str. Romulus și str. Rusu Șirianu; – restricționarea traficului rutier pe…
Accident rutier cu două victime la Moşniţa Mouă. O şoferiţă nu a dat prioritate în intersecţie
Graba continuă să bage oameni nevinovaţi în spital. O femeie în vârstă de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Junimii din localitatea Moșnița Nouă, iar la intersecția cu strada Viitorului a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către o femeie în vârstă de 33 de ani. În…
Razie a Poliţiei Locale şi a controlorilor STPT pe mijloacele de transport în comun
Polițiștii locali și controlorii STPT au avut o acţiune comună, miercuri, pe mijloacele de transport. Au fost astfel aplicate 16 sancțiuni pentru călătoria fără bilet, dar și pentru refuz de legitimare și perturbarea efectuării controlului. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au organizat, în cursul zilei de miercuri, o amplă acțiune pe mijloacele…
Cum îți alegi, ca bărbat, încălțămintea potrivită pentru sezonul rece?
Când vine anotimpul rece, alegerea încălțămintei potrivite devine esențială pentru confortul și siguranța bărbaților. Temperaturile scăzute, zăpada și umezeala pot pune la încercare atât rezistența materialelor, cât și protecția picioarelor. Din acest motiv, ghetele și bocancii devin aliați de încredere. Dacă îți dorești o pereche de încălțări stilate, dar rezistente, ghete de bărbați sau bocanci…
UPT intensifică legăturile cu Japonia. Urmează un adevărat festival internațional, UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi
O săptămână cu adevărat specială la UPT! Timp de o săptămână, între 22 – 29 noiembrie 2024, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă într-o adevărată punte culturală de legătură cu Țara Soarelui Răsare, grație UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi. Kakehashi înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză și acesta este și conceptul sub semnificația căruia…
Horticultura scoate la licitaţie două spaţii comerciale pentru închiriere
Societatetea Horticultura scoate la licitație cu strigare două spații comerciale situate în zone circulate din Timișoara, ambele aflate la parter. Unul se află pe blv Liviu Rebreanu nr. 142, altul pe blv. 3 August 1919 nr 29. Dacă sunteți în căutarea unei locații pentru afacerea dumneavoastră, acestea ar putea fi spațiile potrivite: Bulevardul Liviu Rebreanu…
Biblioteca UPT la ceas aniversar! De un deceniu în minunatul nou sediu
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara împlinește 10 ani de la inaugurarea noului sediu, care o face una dintre cele mai moderne biblioteci universitare din ţară. Atunci, la 12 noiembrie 2014, peste 1000 de studenți de la UPT au realizat un impresionant lanţ uman, de la biblioteca veche a Universităţii la cea nouă, care a fost inaugurată…
Hoţie cu repetiţie. Mai mulţi infractori au sustras bunuri de la o societate de turism
La data de 12 noiembrie 2024, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au reținut un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, la data de 28 octombrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că din interiorul punctului de lucru al unei întreprinderi din municipiul Timișoara au fost sustrase…
Campanie de colectare gratuită DEEE în județul Timiș. ADID Timiș și ECO POSITIVE SA invită instituțiile publice și companiile să contribuie la un mediu mai curat
ADID Timiș, în parteneriat cu Organizația care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP) ECO POSITIVE SA, organizează o campanie de informare, conștientizare și colectare separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri) în județul Timiș. Campania este adresată tuturor instituțiilor publice și companiilor din județ, inclusiv a unităților de învățământ și se desfășoară până…
În comuna Moşniţa Nouă, patru clădiri ale unor instituţii de învăţământ se eficientizează energetic
În comuna Moşniţa Nouă se implementează patru proiecte de eficientizare energetică a unor instituţii de învăţământ, dintre care trei sunt grădiniţe, iar una e şcoală. Proiectele sunt finanţate prin Agenția Fondului de Mediu, având o valoare totală de peste 1,1 milioane de euro. Dintre aceste clădiri, se continuă lucrările de eficientizare a clădirii Școlii Gimnaziale…
Profesorii de la UPT, premiaţi cu burse pentru inovație în educație
Performanţă premiată. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Gala Burselor ANIS, acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care recompensează cadrele didactice universitare care inovează în procesul de predare, doi dintre laureați fiind din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Anul acesta, un număr record de 67 de proiecte au fost înscrise la…
Angajaţii Horticultura pregătesc feeria lalelelor din Parcul Justiţiei
Lucrătorii societăţii Hoirticltura au început pregătirea terenului pentru plantările de lalele din Parcul Justiției. Primăvara, atunci când înfloresc lalelele, Parcul Justiţiei este cel mai vizitat şi fotografiat loc din Timişoara. În această perioadă echipele Spații Verzi din cadrul Horticultura scot bulbii rămași în pământ și prelucrează solul, manual și mecanizat. În Parcul Justiției vor putea…
140 de ani de când numele Timişoarei a fost rostit pe toate continentele: primul oraş european iluminat electric
Capitala Banatului sărbătorește astăzi una dintre premierele sale. Pe data de 12 noiembrie 1884, Timișoara a devenit primul oraș european iluminat electric și al doilea în lume după New York. Utilizarea energiei electrice ca și mijloc de a produce lumina pe străzile orașului oferea o calitate mai bună a iluminatului. ”Lumina lămpii electrice este puternică…
UVT a fost inclusă în topul ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost inclusă în ediția 2024 a prestigiosului clasament internațional realizat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, China. În acest clasament, UVT se evidențiază prin două domenii de predare și cercetare. Astfel, UVT se remarcă în domeniile economie (locul III la nivel național) și psihologie (locul II la nivel…