Social articole

Peste două tone de ulei uzat a fost colectat în recipientele speciale amplasate în Timișoara

Peste două tone de ulei uzat a fost colectat în recipientele speciale amplasate în Timișoara

Primăria Timișoara a reușit, prin intermediul societății cu care are contract în acest sens, să colecteze peste 2 tone de ulei alimentar uzat. Odată adunat, acest ulei este transformat în lumânări sau biodiesel. Important, acest ulei nu se aruncă la canal, avertizează municipalitatea. ”Dacă ai gătit săptămâna asta, nu uita că uleiul alimentar folosit NU…

Șef de secție de poliție, încătușat de colegi, după mai multe petreceri cu tematică de… droguri!

Un șef de secție de poliție din Timișoara, obișnuit al cluburilor și petrecerilor deși a ajuns la o vârstă respectabilă (53 de ani) a fost reținut după ce a organizat mai multe petreceri unde se consuma droguri. Alături de el a fost încătușat și furnizorul de substanțe interzise. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate…

Elevii francezi veniţi în practică la Horticultura şi-au terminat stagiul în Timişoara/Foto

  Săptămâna aceasta elevii francezi de la Liceul Profesional Jean Rostand, din localitatea franceză Offranville au continuat stagiul de practică în Timişoara. Amintim că ei au ajuns la Timişoara în cadrul unui stagiu de practică derulat prin programul de Mobilitate Erasmus.  Elevii au vizitat parcurile din zona centrală și Pepiniera Horticultura, unde angajaţii acestei societăţi…

Zi de controale ale OPC în forță la Timișoara, cu Piedone în acțiune. 14 firme au fost temporar închise/Foto

Vineri a fost zi mai mult decât plină pentru inspectorii de la Protecția Consumatorilor la Timișoara. Într-un maraton hei-rup, verificările au ajuns la nu mai puțin de 24 de unități. Motivul maratonului: la Timișoara a ajuns șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone . Timișoara a devenit vineri scena pe care șeful Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu…

Weekend capricios: ploi și temperaturi mai scăzute

Primăvara încă ezită să vină cu toată puterea, astfel că temperaturile vor fi mai scăzute ca de obicei, iar ploile vor cădea prin toată țara. Sâmbătă, în majoritatea zonelor țării, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent, vremea devenind local răcoroasă. Cerul va avea înnorări și va ploua în majoritatea regiunilor. Temperaturile…

La Ghiroda au ajuns materialele didactice achiziționate prin PNRR în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei

Primăria Ghiroda anunţă că se pregătesc documentele pentru cererea de transfer privind materialele didactice pentru Școala Gimnazială. În curând, la Școala Gimnazială Ghiroda vor fi predate materialele didactice achiziționate prin PNRR, pentru îmbunătățirea experienței copiiilor la activitățile școlare. Materiale achiziţionate acoperă o gamă largă de domenii educaționale, de la științe exacte și comunicare, până la…

„Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare”, noul proiect sub cupola UPT

Șanse egale pentru toți, proiect marca UPT! Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ-HD) și Asociația DANKE, implementează proiectul „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. Proiectul vizează creșterea accesului, a participării și a performanței academice pentru 352 de elevi și studenți din…

Cod roșu de vânt! Banatul va fi afectat

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod roşu de vânt puternic, valabilă pentru zonele înalte din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, unde rafalele vor depăşi 140 de kilometri la oră. Potrivit ANM, vineri, de 10.30 la 16.00, este cod roşu de vânt puternic în zonele înalte din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. Se vor semnala ”intensificări puternice…

A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda

Un bărbat din Ghiroda a plătit foarte scump nesimţirea de-a arunca ilegal deşeuri dintr-o maşină. “Aroganţa” l-a costat 30.000 de lei, în plus fiind obligat să strângă tot ce-a aruncat. Polițiștii locali din Ghiroda au surprins, în urmă cu o zi, un bărbat care a aruncat diverse tipuri de deșeuri dintr-o mașină de transport. Șoferul…

Până pe 4 aprilie, Primăria Şag ridică gratuit resturile vegetale din gospodării

Cetățenii comunei Șag care dețin resturi vegetale în urma toaletării pomilor sunt rugați să le scoată în fața casei până cel târziu vineri, 4 aprilie 2025. Acestea vor fi ridicate în mod gratuit de către angajați ai primăriei. După această perioadă resturile vegetale nu vor mai fi ridicate, decât contra cost.  

Cod galben de ploi, vânt și vijelii

Ploi în toate regiunile şi intensificări ale vântului, până sâmbătă seară. S-au emis și coduri galbene și unul portocaliu

Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ în toare regiunile şi intensificări ale vântului, până sâmbătă seară. În mai multe zone va fi cod portocaliu, de vineri până sâmbătă după-amiaza, iar la peste 2.000 de metri altitudine va ninge consistent. ANM transmite că în intervalul 27 martie, ora 10 – 29 martie, ora 23, vor fi intervale…

Fostul incubator de afaceri din Dumbrăviţa se va transforma într-o şcoală modernă

La propunerea primarului Horia Bugarin, Consiliul Local Dumbrăviţa va vota documentaţia privind transformarea clădirii incubatorului de afaceri într-o școală modernă. În paralel se lucrează însă şi la noua școală din zona Cora, finanțată din fonduri europene.    Consilierii locali din Dumbrăviţa vor dezbate şi vota în şedinţa de astăzi un proiect privind transformarea inmcobatorului de…

Campania de colectare gratuită a DEEE „Reciclează şi câştigă” ajunge la Şag

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş, în parteneriat cu Eco Positive şi Primăria comunei ȘAG a demarat campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comuna Şag. Campania îşi propune de asemenea informarea și conștientizarea privind colectarea separată deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Campania denumită „Reciclează şi câştigă”–…

De ce să ții cont când alegi un aspirator Kärcher pentru casa ta

Când vine vorba de menținerea casei curate și ordonate, un aspirator fiabil este un instrument esențial. Cu atât de multe branduri și modele pe piață, găsirea celui mai potrivit poate fi un proces mai complicat. Printre numele de top din tehnologia de curățare, Kärcher s-a impus prin aspiratoarele sale puternice, durabile și eficiente. Fie că…

Bombe găsite la Săcălaz după mai bine de 80 de ani

Descoperire neașteptată! În extravilanul comunei Săcălaz, s-au găsit 3 posibile bombe de aruncător, informează ISU Banat. La fața locului s-a deplasat echipajul pirotehnic care, în urma cercetării si identificării au constatat prezența muniției neexplodate din al II-lea Război Mondial, respectiv trei bombe de aruncător calibru 120 mm. Muniția nu prezenta risc la transport, astfel a…

Cod galben de inundații

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe, inclusiv în Timiș și Caraș-Severin

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până vineri la miezul nopții râuri de pe raza a nouă județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 martie, ora 22:00 – 28 martie, ora 00:00, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți…

Aquatim lansează concursul internațional The Water We Want 2025

Aquatim anunță lansarea locală a celei de-a șasea ediții a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim). Acesta este un proiect al Rețelei Internaționale a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronaj UNESCO, rețea din care compania timișeană de apă face parte. „Apa pe care ne-o…

Se plantează „CODRU” și în această primăvară. Acum la Ianova

Se face bine chiar și în perioada în care nu sunt programate concerte. Mai bine spus, cu atât mai mult. CODRU – Festivalul care plantează în România revine cu o nouă acțiune de plantare, în perioada 5-6 aprilie 2025. Plantarea CODRU a devenit, de-a lungul anilor, o componentă definitorie a festivalului CODRU, marcând începutul primăverii…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.