O dirigintă de la Tomnatic şi-a pălmuit o elevă, după ce minora o înjurase. S-a declanşat o anchetă

Incident neplăcut vineri, la Şcoala Gimnazială din Tomantic. Implicate în acest caz au fost o elevă din clasa a VII-a A şi dirigintele.

Conform relatărilor preliminare, eleva a introdus în sala de clasă o trotinetă, iar  profesoara a solicitat îndepărtarea acesteia din încăpere. În urma refuzului elevei și a schimbului de replici jignitoare la adresa cadrului didactic, situația a escaladat. Cadrul didactic, fiind bruscat, a reacționat într-un mod neadecvat, lovind eleva cu palma.

Imediat după producerea acestui eveniment, conducerea școlii a luat următoarele măsuri:
– A fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și a răspunderii fiecărei părți implicate.
– A fost informat Inspectoratul Școlar Județean și, conform procedurilor legale, se va colabora cu autoritățile competente pentru clarificarea incidentului.
– S-a inițiat consilierea părților implicate (elevă, familie, cadru didactic) și s-a oferit suport psihologic pentru a preveni efectele emoționale nedorite.

„Școala Gimnazială Tomnatic își reafirmă angajamentul față de siguranța și bunăstarea tuturor elevilor și cadrelor didactice și subliniază toleranța zero față de orice formă de violență sau comportament agresiv. Ne exprimăm regretul profund pentru situația creată și asigurăm întreaga comunitate că se vor lua măsurile corespunzătoare, cu respectarea legislației în vigoare și a procedurilor disciplinare aplicabile”, transmite ISJ Timiş.

Reacţia IPJ Timiş

„Cu privire la altercația apărută în spațiul public între un cadru didactic de 58 de ani și o elevă de 14 ani, de la o unitate de învățământ din localitatea Tomnatic, județul Timiș, care a avut loc astăzi 6 iunie a.c., vă comunicăm ca a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt”, transmite IPJ Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

caraneanul a spus: (iunie 6th, 2025 at 16:43 )

ce trebuia sa faca diriginta? sa o pupe? asta e educatia ce o primesc copii acasa.

Paul a spus: (iunie 6th, 2025 at 17:06 )

Îmbrâncitul început de elevă este la rândul său agresiune fizică, deci femeia a fost în autoapărare justificată. Subiect închis.

Ion a spus: (iunie 6th, 2025 at 19:54 )

Profesorii sunt umiliți de catre elevi intr-o manieră greu de descris. Nu mai pot fi stăpâniți, sunt cel puțin obraznici daca nu agresivi, atat intre ei cat si cu profesorii. Nu li se intampla absolut nimic daca incalca regulamente sau jignesc. Iar asta duce la o atitudine permanenta de insubordonare si agresivitate. Nu sunt buni de nimic dupa ce “termină” scoala.

Burek Bista a spus: (iunie 6th, 2025 at 23:50 )

Astea sunt ravagiile comunismului: plantarea ideii de egalitarism. Toți suntem egali, indiferent de cât ne-a dat natura, de cât ne duce capul, de cât muncim (sau nu muncim), de cât furăm (cine nu fură-i fraier!), de vârstă etc. Pentru că asta-i țaaaaraaa noastrăăă, băăăăăăăăăăăăăăăăăă ! Nu a lu’ Soroș! Degeaba a construit Zalmoxis mănăstiri ortodoxe aici ? Păi nu ?
Practic, juna tomnatică și-a exprimat dorința de a schimba pamperșii bătrânilor din Italia, Germania sau Austria – de ce vrea diriginta să-i sufoce vocația?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică

Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.