O vizită pe Insula de Smarald a Greciei nu înseamnă doar plajă şi baie în apa azurie. Sejurul petrecut aici nu ar fi complet fără gustul autentic grecesc, iar aceasta înseamnă localităţi pitoreşti, mâncare delicioasă, situri arheologice, parfumul inconfundabil al vegetaţiei mediteraneene.
UltraOferte de sezon spre Thassos si Lefkada, insulele de poveste ale Greciei / FOTO
Așteptate cu entuziasm de unii și privite cu neîncredere de alții, ofertele last minute sunt, probabil, serviciul turistic cel mai neînțeles. Prețurile foarte mici ale ofertelor last minute îi motivează pe unii și stârnesc valuri de dubii în cazul altor persoane.
Vacanta de vis pe Coasta de Azur / FOTO
Aşezată ideal între mare şi munte, Riviera Franceză este un simbol al eleganţei şi distincţiei europene. Nici nu are cum să fie altfel, având în vedere că ea prelungeşte, de fapt, Riviera Italiană, care începe la Genoa, o altă zonă plină de farmec, stil şi frumuseţe.
Pe Dunare, de Sfanta Maria: patru zile de poveste / FOTO
La mijlocul lunii august, când arșița dogorește mai tare, o plimbare pe apă, cu timp de vizitare a câtorva orașe maiestuoase, poate fi minivacanța perfectă pentru mulți dintre noi. Agenția Ultramarin vă propune, pentru zilele libere de Sfânta Maria, să descoperiți câteva dintre frumoasele capitale dunărene.
Vacanta scaldata de soare in Toscana si pe Riviera Italiana / FOTO
Toscana, regiunea unde soarele are cea mai liniştită şi blândă lumină, este unul din acele locuri pe care nu ai cum să le uiţi. Aici, fericirea izvorăște din zâmbetele oamenilor, din zidurile clădirilor medievale sau din colinele nesfârşite verzi şi aurii. Toscana este unul dintre acele locuri în sufletul călătorului își găsește liniștea și se umple instantaneu de bucurie.
Lefkada, un paradis salbatic, cu plaje superbe / FOTO
E sezonul vacanțelor și, cu cât aerul din orașe este mai fierbinte, cu atât gândul la apa mării este tot mai tentant. Iar dacă aceasta scaldă unele dintre cele mai frumoase plaje într-un mic paradis terestru, putem avea un concediu de poveste!
Incredibila India, in povesti despre cautarea fericirii interioare
Fiecare călătorie, în orice colț al lumii de care te simți atras, este, de fapt, un traseu inițiatic, la finele căruia te schimb câte puțin. Experiența este cu atât mai intensă cu cât călătoria are loc, de exemplu, în India. Au aflat asta cei care au participat la seara tematică „India – rețeta fericirii interioare”, organizată de Ultramarin.
Petreceti o vacanta de neuitat in Thassos! Insula de smarald a Greciei va asteapta / FOTO
Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în vara 2015 una dintre destinaţiile recomandate pentru un concediu perfect la mare. Aceasta pentru că e un loc unde se găseşte câte ceva pentru toate gusturile.
Vara de neuitat in minunata Toscana / FOTO
Unul din cele mai frumoase oraşe din lume, Florenţa, străluceşte într-o atmosferă nostalgică, dar caldă, de neuitat. Se spune că apusul soarelui de vară aduce deasupra acestui oraş un aer de veşnicie, în care te scufunzi ca într-un album cu amintiri dragi. Agenţia de turism Ultramarin vă duce în sezonul concediilor în splendida Toscana.
Vacanta in Antibes: pe urmele lui Picasso / FOTO
Dintr-un albastru nesfârşit se ridică unul din cele mai fermecătoare orăşele de pe Coasta de Azur. Este Antibes, locul creatorilor, o localitate din piatră albă şi gri, care a fermecat, de-a lungul vremii, zeci de pictori, scriitori sau regizori.
Toscana si Riviera Italiana, excursie de poveste spre soare si mare / FOTO
Toscana este îmbinarea perfectă dintre natură şi artă, regiunea unde soarele are cea mai liniştită şi blândă lumină, unul din acele locuri pe care nu ai cum să le mai uiţi vreodată. Aici, liniştea îţi inundă sufletul şi ţi-l umple instantaneu de bucurie, iar fericirea izvorăşte din zidurile clădirilor medievale, din colinele nesfârşite verzi şi aurii, din zâmbetele oamenilor.
Primavara, vremea perfecta pentru escapade prin Europa / FOTO
Bucuria anotimpului cald atrage după ea bucuria ieşitului din casă, a plimbărilor cât mai lungi în aer liber, a descoperirii frumuseţilor lumii. De fiecare dată când simți nevoia unei escapade care să-ţi umple sufletul de frumuseţe, cele mai potrivite alegeri sunt city-breakurile în care, în doar câteva zile, îţi încarci bateriile pentru câteva luni.
Coasta de Azur, un colt de paradis pentru orice pamantean / FOTO
De peste un secol, milioane de pământeni visează să ajungă, măcar o dată în viață, pe Riviera franceză, pentru o vacanță ca-n filme. Frumusețea Coastei de Azur continuă să fascineze oameni din toate colțurile lumii, care speră să găsească aici un strop de strălucire.
Weekend la Budapesta, perfect pentru primavara / FOTO
O excursie la Budapesta este întotdeauna o experienţă de neuitat. La doar câteva ore de Timișoara, vă așteaptă un oraş de o frumuseţe maiestuoasă, unde fiecare poate găsi ceva pe gustul lui. Primăvara, Budapesta strălucește diafan în soare, învăluită în parfumul florilor pe care le puteți întâlni la tot pasul.
Primavara la Istanbul: excursie de neuitat intre doua lumi / FOTO
Aici se întâlnesc deopotrivă două continente, Europa şi Asia, dar şi două istorii şi culturi: cea grecească, iar mai apoi cea turcească. Unde? Într-unul dintre cele mai fascinante orașe ale planetei: Istanbul (sau Constantinopole, sau Byzantium), punctul de întâlnire al Apusului cu Orientul.
Primavara in orasul imperial: vacanta la Viena / FOTO
Probabil că nu există timişorean pasionat de călătorii care să nu fi trecut măcar o dată prin Viena. Cei care nu au ajuns au urmărit, probabil, imagini din maiestuoasa capitală austriacă, admirând aerul imperial şi dorindu-şi să fie parte din povestea vieneză, măcar pentru o vreme.
Orase de poveste, de vazut in escapade de primavara / FOTO
Bucuria venirii primăverii atrage după ea bucuria ieşitului din casă, a plimbărilor cât mai lungi în aer liber, a descoperirii frumuseţilor lumii. Iar atunci când simţi nevoia unei escapade care să îţi umple sufletul de frumuseţe, cele mai potrivite alegeri sunt excursiile de weekend.
Lefkada, paradisul salbatic al Greciei, UltraPreturi Early Booking! / FOTO
Luna martie este cea mai potrivită perioadă a anului pentru achiziţionarea vacanţei de vară: tarife Early Booking, posibilitatea alegerii din multitudinea de oferte deoarece încă locurile nu sunt ocupate, gândul la vacanţa de vară care ne face să trecem mai uşor peste ultima suflare a iernii.
Thassos – Insula de smarald a Greciei, la tarife Early Booking / FOTO
Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în vara 2015 una dintre destinaţiile recomandate pentru un concediu perfect la mare. Până la sfârşitul lunii martie, tarifele la sejururi sunt la preţuri promoţionale Early Booking – cu o reducere de 20%.
Paris, feerie la inceput de primavara / FOTO
Oraşul luminilor, oraşul dragostei, sau oraşul copilăriei – sunt doar trei definiţii în care Parisul, capitala Franţei, se regăseşte deplin. La început de primăvară, Agenţia de turism Ultramarin vine cu o ofertă care îmbină toate cele trei senzaţii într-o excursie feerică în capitala Franţei.