Thassos – Insula de smarald a Greciei, la tarife Early Booking / FOTO

Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în vara 2015 una dintre destinaţiile recomandate pentru un concediu perfect la mare. Aceasta pentru că e un loc unde se găseşte câte ceva pentru toate gusturile: mare şi munte în acelaşi peisaj, păduri de un verde viu ce coboară prin nisipul strălucitor până în apele albastre, plaje liniştite şi curate, înconjurate doar de taverne tradiţionale, dar şi locuri unde distracţia ţine până în zori.

Thassos4

Agenţia de turism Ultramarin a testat şi selectat cele mai frumoase plaje din una dintre cele mai pitoreşti insule greceşti, Thassos, şi vă propune sejururi cu autocar direct din Timişoara, în care singura grijă a turistului este să se întoarcă cu cât mai multe fotografii de vacanţă. Mai mult, până la sfârşitul lunii martie, tarifele la sejururi sunt la preţuri promoţionale Early Booking – cu o reducere de 20%. Insula Thassos este locuită încă din cele mai vechi timpuri. Conform mitologiei greceşti, prima persoană care a păşit pe insula de smarald a fost chiar Thassos, aflat în căutarea surorii sale Europa, ce fusese răpită de Zeus. Şi pentru că nu a găsit-o şi nu se putea întoarce fără ea, dar şi vrăjit de frumuseţea insulei, Thassos a decis să rămână pentru totdeauna aici.

Cea mai nordică insulă grecească îmbină armonios trei culturi şi civilizaţii diferite: cea tracă, cea macedoneană şi cea turcească, lucru vizibil de altfel în construcţia localităţilor, dar şi în obiceiurile locuitorilor. Insula este renumită pentru marmura albă – cea mai albă din lume, cum spun grecii. De altfel, aici există şi o plajă denumită plaja de marmură. Ea a fost exportată încă din antichitate şi folosită pentru construcţia templelor şi a clădirilor importante. Şi tot din antichitate, insula a fost un centru de extragere a minereului de aur – de aceea încă o plajă celebră din Thassos se numeşte Golden Beach. Nisipul ei se spune că ar conţine particule extrem de fine de aur, tocmai de aceea când calci pe el te simţi ca şi cum te-ai cufunda în cel mai adânc lux. Tot aici, este un important centru apicol şi poate de aceea multitudinea de flori care împânzesc insula, dar şi gustul desăvârşit al produselor naturale, preparate în fermele proprii ale localnicilor. Cea mai renumită în Thassos este mierea de pin.

Majoritatea hotelurilor şi a vilelor greceşti în care vă puteţi caza sunt înconjurate de splendide grădini de flori şi se află la mică distanţă de mers pe jos de plajă – de altfel, un tur al insulei cu maşina se poate face în aproximativ două ore. Ultramarin vă recomandă să vedeţi insula de smarald şi de la bordul vaporaşelor care fac croaziere pe mare – peisajul este splendid, iar apa cristalină. Pentru cei care iubesc viaţa activă a oraşelor, Limenas, capitala insulei Thassos, este o îmbinare de vechi şi modern: străduţe înguste, specifice orăşelelor greceşti, alături de magazine şi restaurante pline de viaţă, sau cluburi în care petrecerile durează până dimineaţă. Agenţia de turism Ultramarin vă invită pe splendida insulă de smarald, pentru un sejur complet de relaxare, voie bună, plajă şi amintiri dintr-un peisaj de vis. Detalii despre UltraOferta Early Booking, valabilă până în 31 martie 2015, găsiţi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.