Ultima ora articole

Primăria Timișoara

Primăria Timișoara face ordine în patrimoniul propriu și dă un milion de lei pentru servicii de cadastru și topografie

Primăria Timișoara face ordine în patrimoniul propriu și dă un milion de lei pentru servicii de cadastru și topografie

Primăria Timișoara pregătește un milion de lei, împărțiți în două contracte, prin care vrea să afle ce clădiri și terenuri deține în proprietate și administrare pe raza municipiului. Instituția administrativă a lansat procedura de licitație pentru găsirea de firme care să presteze servicii de topografie și cadastru, fiind vorba de două contracte, unui pentru zona

Cosmin Tabara

Cosmin Tabără spune lucrurilor pe nume: Bucureștiul trebuie să învețe să-și facă treaba la București și să ne lase pe noi

Viceprimarul Cosmin Tabără, ales sâmbătă președinte al PNL Timișoara, e pe drumul să-și pună în cap o mulțime de colegi, atât din filiala locală, dar și de la București, pentru că are curajul să spună lucrurilor pe nume. Celor de la capitală le recomandă ”să se închidă într-o cameră și să fie mai calculați”, iar

A fost ales şi Biroul Politic Local al PNL Timişoara. Prim-vicepreşedinţi sunt Octavian Creţu şi Dan Diaconu

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), Octavian Creţu, şi fostul viceprimar al Timişoarei Dan Diaconu sunt noii prim-vicepreşedinţi ai PNL Timişoara. Fost preşedinte al PNL Timişoara, Diaconu a candidat pentru echipa Ambruş-Chira, dar nu a avut contracandidat din partea echipei conduse de Cosmin Tabără. Noul Birou Politic Local (BPL) al PNL Timişoara votat astăzi

Cosmin Tabără a câştigat alegerile din PNL Timişoara!

Viceprimarul Timişoarei Cosmin Tabără a câştigat alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara, obţinând mai multe voturi decât contracandidatul său, deputatul Claudiu Chira. Cosmin Tabără a obţinut 238 de voturi, Claudiu Chira 119 voturi, iar 15 buletine au fost anulate. Şi de această dată alegerile nu au fost lipsite de evenimente neplăcute, fiind nevoie de intervenţia forţelor

Alegeri PNL Timişoara. Bătăi afară, circ înăuntru. Se retrag candidaturile/Foto/VIDEO

În timp ce la intrarea în sala unde au loc alegerile continuă scandalul, înăuntru a început circul. Rând pe rând, candidaţii înscrişi iniţial se retrag în favoarea lui Cosmin Tabără sau Claudiu Chira. Ultimul a cerut şi amânarea alegerilor. La intrarea în sala de alegeri continuă scandalul şi s-a ajuns chiar la bătăi. Oamenii strigă

Au început alegerile din PNL Timişoara, a început scandalul. Se forţează intrarea în sală/VIDEO

La indigo cu alegerile anulate din 3 iulie, mai mulţi membri liberali au început să forţeze intrarea în sala de la Iulius Mall, acolo unde are loc a doua rundă de alegeri pentru conducerea PNL Timişoara. Scandalul vine după ce conducrea interimară a PNL Timiş a refuzat să pună în aplicare două decizii de la

alegeri PNL Timisoara

Un nou eveniment de pomină, ”pe țeavă” la alegerile PNL Timișoara: candidatura lui Raul Ambruș a fost respinsă de Comisia de Arbitraj Timiș

Alegerile pentru funcția de președinte al PNL Timișoara, programate sâmbătă dimineața, sunt pregătite să devină un nou eveniment interesant pentru partid, dar și deliciul presei. Printr0un comunicat la ceas de seară, Comisia de Arbitraj PNL Timiș a decis să nu țină cont de recomandările transmise de la București, și a decis că Raul Ambruș a

Alin Nica, Danut Groza

COCON-ul PNL anulează toate suspendările din PNL Timiş. Decizia este neechivocă/Document

Comisia de Organizare a Congresului (COCON) PNL le atrage atenţia liderilor interimari ai PNL Timiş că toate suspendările din partid care s-au făcut în ultima  perioadă sunt nestatutare. De asemenea, COCON transmite că în convocatorul pentru alegerile din PNL Timişoara trebuie să apară toţi membri înscrişi până la data de 31 decembrie 2020. Preşedintele COCON

Alin Nica si Ludovic Orban

Ludovic Orban intervine în alegerile din PNL Timişoara. A emis o dispoziţie pentru ca toţi membri excluşi din convocator să poată vota /Document

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a intervenit în scandalul din filiala municipală Timişoara şi a trimis o „Dispoziţie” pe adresa preşedintelui interimar, Alin Nica. Prin aceasta, Orban solicită ca toţi membrii PNL Timişoara excluşi din convocatorul pentru alegeri să fie introduşi înapoi pentru a putea vota. Înaintea alegerilor programate pentru sâmbătă, 31 iulie, actuala conducee a

Culita Chis si Nicolae Robu

Culiţă Chiş a aplicat. Vrea un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe

Probabil cel mai cunoscut angajat al Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş, s-a decis să rămână în instituţie. El a aplicat pentru un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe. Din cel mai plătit salariat al primăriei, Chiş va ajunge astfel unul dintre cei mai slab remuneraţi angajaţi din instituţie. Considerat de unii, chiar şi

terminal Aeroportul Timisoara

A fost deschisă oficial activitatea noului terminal sosiri curse externe de pe Aeroportul Internațional Timișoara/Foto

Pasagerii cursei aeriene Lufthansa, Munchen – Timișoara, au fost primii pasageri care au folosit serviciile puse la dispoziție de noul terminal de sosiri externe al Aeroportului Internațional Timișoara. Lucrările au fost finalizate, toate aprobările primite, iar acum pasagerii care sosesc la Timișoara pot beneficia de servicii la cel mai înalt nivel, finanțarea investiției fiind făcută,

Ludovic Orban

Ludovic Orban despre situaţia din PNL Timiş: “Acolo sunt epurări de tip stalinist”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a declarat revoltat vizavi de situaţia din PNL Timiş, afirmând că în organizaţie au loc “epurări de tip stalinist”. El se întreabă ce s-ar întâmpla la Congresul PNL dacă l-ar anula fiindcă nu-i place cum se votează, aşa cum a făcut Alin Nica la alegerile municipale. Joi seara, conducerea interimară a

alegeri PNL Timisoara

Circ, nu alegeri. 18 candidaţi la preşedinţia PNL Timişoara! Unele candidaturi sunt secrete

Sâmbătă, 31 iulie, se vor organiza din nou alegeri pentru conducerea PNL Timişoara. Pentru funcţia de preşedinte al acestei organizaţii s-au înscris nu mai puţin de 18 candidaţi, fapt care transformă aceste alegeri mai degrabă într-un circ. Dintre aceştia, zece sunt din echipa lui Cosmin Tabără, iar opt din cea a lui Raul Ambruş. Numele

Claudiu Buciu

Interimarii din PNL Timiş au “rezolvat” şi problema organizaţiei din Lugoj. Claudiu Buciu a fost demis şi Biroul Local a fost dizolvat/Update

Întrunit în această seară, Biroul Politic Judeţean (BPJ) interimar al PNL Timiş a decis să-l demită pe Claudiu Buciu din funcţia de preşedinte al PNL Lugoj. De asemenea, Biroul Politic Local al PNL Timiş a fost dizolvat. Aşa cum deBanat a relatat dimineaţă, preşedintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, totodată primar al municipiului de pe Timiş,

CJAS Timiș

CJAS Timiş rămâne fără director cu concurs. Singurul candidat la şefia instituţiei nu a obţinut baremul

Victor Dumitraşcu rămâne director interimar al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş, după ce la concursul organizat la Bucureşti, singurul candidat la şefia acestei instituţii nu a obţinut baremul de 70 de puncte. Lucru interesant, acest candidat nu este din Timişoara, ci din Sălaj, fiind şi membru USR PLUS. Casa Națională de Asigurări

Claudiu Buciu

Scandal imens şi în PNL Lugoj, Preşedintele organizaţiei, Claudiu Buciu, refuză să facă alegeri

Pe lângă imensul scandal din PNL Timişoara, a apărut altul în PNL Lugoj. Preşedintele acestei organizaţii, primarul Claudiu Buciu, refuză să facă alegeri în filiala pe care o conduce, fiind nemulţumit de norma de reprezentare la Conferinţa Judeţeană de alegeri. Potrivit Statutului PNL nu se pot organiza alegeri judeţene, dacă nu au fost făcute alegeri

consiliul local

Angajații afectați de noua organigramă din primărie, liberi să dea în judecată municipalitatea

Consilierii locali timișoreni au avut de dezbătut plângerile prealabile făcute de controversatul Culiță Chiș, atât în nume propriu, dar și împreună cu mai mulți colegi, prin sindicat, împotriva noii organigrame din Primăria Timișoara. Primarul Dominic Fritz a rămas ferm pe poziție și a spus că este dreptul lor, inclusiv legal, să meargă înainte cu inițiativa

Primăria Timișoara

Noua organigramă a Primăriei Timişoara intră în vigoare de luni, 2 august. Municipalitatea, pregătită de procese cu angajaţii

În pofida opoziţiei sindicale, precum şi a unor foşti directori din instituţie, noua organigramă a Primăriei Timişoara va intra efectiv în vigoare începând cu data de luni, 2 august. Conducerea instituţiei se pregăteşte, în paralel, şi de procese cu unii angajaţi, astfel că e foarte posibil să angajaze servicii juridice externe. În şedinţa de astăzi

Modificările de la nodul Margina au ajutat la decongestionarea traficului de pe A1/VIDEO

De curând, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a adus o serie de modificări în circulație la nodul rutier de la Margina de pe autostrada A1. Acestea au fost necesare pentru a asigura fluidizarea traficului rutier. Breteaua de acces pe autostrada A1 pe direcția București este acum folosită ca acces temporar spre Timișoara, iar ca

stadion-timisoara

În aşteptarea valului 4, autorităţile propun noi măsuri de relaxare, începând cu data de 1 august

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus noi măsuri de relaxare începând cu 1 august. Astfel, se vor putea organiza spectacole cu 75.000 de persoane, nunți cu 400 de participanți, competiții sportive cu tribunele pline. Pentru toate acestea însă, participanţii trebuie să fie vaccinaţi sau să aibă test. În timp ce numărul de infectări

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.