Ultima ora articole

Gabriel Almajan

Noul arhitect șef al Timișoarei vrea să readucă respectul de sine, dar și transparentizarea și digitalizarea la Direcția de Urbanism

Noul arhitect șef al Timișoarei vrea să readucă respectul de sine, dar și transparentizarea și digitalizarea la Direcția de Urbanism

Direcția de Urbanism din Primăria Timișoara trebuie să își recâștige respectul de sine, spune noul arhitect șef al orașului Gabriel Almăjan. El își aduce aminte de anii trecuți, atunci când și-a făcut stagiatura aici, pe vremea lui Radu Radoslav, când Direcția era un atelier urbanistic. Acum, el își dorește să atragă tineri arhitecți în departamentul

Ce măsuri de relaxare intră în vigoare de sâmbătă. Localurile şi terasele se închid la ora 24.00

Guvernul a avut, în această seară, de la ora 20.30, o şedinţă pentru a aproba noi măsuri de relaxare, începând cu data de 15 mai. Premierul Cîțu a anunţat că ridicarea unor restricții se face doar pentru cei vaccinaţi sau cu test PCR. Premierul Florin Cîțu a anunțat măsurile ce intră în vigoare de mâine,

Timișorenii merg să se vaccineze la CRAFT la Maratonul care a dat tonul

Timișorenii nu s-au lăsat speriați de vremea rea și au mers să se vaccineze la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unde la ora 16.00 a debutat a doua ediție a Maratonului Vaccinării. Se face rapelul persoanelor vaccinate cu ser de la Pfizer la maratonul care a avut loc în urmă cu trei săptămâni, dar

Rata de infectare în Timiș scade sub 1 la mia de locuitori

 Rata de infectare în Timişoara este azi 1,06, în scădere ușoară față de ziua precedentă, când a fost 1,10. La nivelul judeţului, rata este azi 0,96, în scădere urcare comparativ cu ziua de ieri, când era 1,02. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Checea: 5,57. Astăzi, conform datelor furnizate

Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul noii linii de tramvai din zona Gării de Nord

Municipalitatea timișoreană a aflat cine se va ocupa de dirigenția de șantier pentru viitoarea linie de tramvai care va traversa pasajul Solventului, care se va construi, și va asigura legătura cu rețeaua existentă în zona Gării de Nord. Pasajul pe care il va subtraversa nu există, dar, pentru 170.000 de lei, știm cine se va

Klaus Iohannis

Din weekend, se elimină restricţiile de noapte, iar masca nu mai e obligatorie în exterior. Klaus Iohannis a prezentat noile măsuri de relaxare

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în această seară, noile măsuri de relaxare care vor intra în funcţiune chiar din acest weekend. Astfel, din 15 mai se elimină portul măștii la exterior (cu câteva excepții), se elimină restricțiile de circulație noaptea și magazinele revin la program normal. De asemenea, se deschid stadioanele pentru un grad de

Reziliere…. cu repetiţie pentru contractul de administrare a două cimitire timișorene

La o săptămână și o zi după ce viceprimarul Cosmin Tabără anunța că Direcția Patrimoniu, care îi este în subordine, a reziliat contractul de administrare pentru două cimitire timișorene, cele din Calea Șagului și Rusu Șirianu, Primăria Timișoara ne anunță joi aceiași măsură, dar luată de primarul Dominic Fritz. ”Primarul Timișoarei a reziliat contractul de

Peste zece mii de vehicule în tranzit pe Coșevița. Lucrările ample efectuate pe DN68A continuă/FOTO

Lucrările efectuate pe porțiunea de drum dintre Margina și Holdea, pe DN 68A, continuă, restricțiile de circulație făcând dificil traficul în zonă. Operațiunile sunt ample, nu presupun doar refacerea asfaltului, pe unele zone întinse se lucrează inclusiv la refacerea integrală a infrastructurii rutiere. Conform datelor Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe șantier se află

Gabriel Almajan

Noul arhitect șef al Timișoarei e plin de optimism și crede că noul PUG al orașului va fi gata într-un an

Gabriel Almăjan, noul arhitect șef al Timișoarei, începe de luni activitatea pe postul pe care l-a câștigat. Iar el va avea în prim planul agendei de lucru, închiderea unei adevărate epopei pe care orașul de pe Bega o traversează de ani buni de zile: un nou Plan Urbanistic General. Deși problema e tărăgănată de ani

Probleme pe șantierele de la Moșnița și Dumbrăvița. Vicele CJ Timiș face vizite inopinate pe teren/FOTO

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Cristian Moș, e supărat pe constructorii care se ocupă de investițiile la drumul din Moșnița și cel spre autostrada A1. El a fost în inspecție inopinată și spune că a descoperit numeroase probleme. Acestea se referă la zone prost semnalizate, lucrări neprotejate, porțiuni din lucrări care încă nu seamănă cu ceea

trotuar "sah"

Moștenirea de primar lăsată de Nicolae Robu e în pericol! Noul arhitect șef al orașului nu exclude eliminarea trotuarelor ”șah”

Cel mai ambițios proiect al fostului primar e în evident pericol să fie șters din ”moștenirea” lăsată orașului pe care cu pasiune l-a condus timp de două mandate. Noul arhitect șef al orașului nu are viziuni ”șahiste” și nu exclude ca, la un moment dat, să elimine pavajul instalat de Nicolae Robu în zona istorică

Consiliul Județean Timiș merge înainte și numește un director interimar la Muzeul de Artă Timișoara

Chiar dacă fostul director, Victor Neumann, a contestat rezultatul evaluării sale pentru post, Consiliul Județean Timiș merge înainte și numește un nou director interimar pentru Muzeul Național de Artă Timișoara. Începând de marți, 11 mai 2021, instituția este condusă, până la organizarea unui concurs pentru postul de manager, dar nu mai mult de 120 de

Autostrada A1 Lugoj - Deva

Nouă firme și asocieri vor să facă tunelurile pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva

Interesul constructorilor pentru construirea celor zece kilometri de autostradă lipsă de pe traseul A1, dintre Margina și Holdea, este unul extrem de ridicat. Nu mai puțin de nouă oferte au fost depuse pentru deja celebrul traseu cu tuneluri ”pentru urși”. Luni, 10 mai, a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului “Proiectare

Coriolan Garboni

Coriolan Gârboni rămâne fără postul de manager al Filarmonicii Banatul!

O comisie alcătuită la dispoziția primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a analizat contractul de management al lui Ioan Coriolan Gârboni, directorului Filarmonicii Banatul, instituţie aflată în subordonarea municipalității, iar nota primită de acesta nu îi permite să obțină un nou contract pe acest post. Decizia a fost contestată de cel în cauză, la primărie, dar contestația

Revoluție, inclusiv cu tren metropolitan, în transportul din Timișoara. Fritz așteaptă tramvaie noi în iunie, producătorul, doar teste în iulie

Transportul public din Timișoara și zona metropolitană trebuie regândit total, rutele trebuie să ofere acces facil celor care lucrează la fabricile din oraș, iar transportul trebuie să se realizeze în condiții de confort, spune primarul Dominic Fritz. Până la planuri mărețe de viitor, el spune că așteaptă livrarea primelor tramvaie noi turcești în iunie, în

Informație confirmată: Deschiderea hotelului Radisson Blu Timișoara din Complexul ISHO, amânată de pandemie

Deschiderea noului hotel sub brand-ul Radisson Blu, care se ridică în cadrul complexului ISHO va fi amânată. Omul de afaceri timișorean Ovidiu Șandor, conducătorul societății care ridică noul complex imobiliar timișorean, a confirmat informația, dar anunță că pe termen mediu și lung, odată cu revenirea activității din domeniul HoReCa, investiția va continua și se va

Au intrat în vigoare restricțiile de tonaj între Margina și Holdea/FOTO

Timp de două luni, începând de astăzi, pe sectorul DN 68A, Margina – Holdea, se restricționează circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția transportului de persoane si animale vii, în vederea efectuării de lucrări ample la carosabil. Șoferii au fost anunțați, iar pe drum, inclusiv pe A1,

Alin Nica

Alin Nica îl trage de mânecă pe primarul Dominic Fritz, în problema Colterm: Nu mă aștept la miracole peste noapte, dar vreau să înțeleg ce face diferit

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, nu scapă oportunitatea oferită de plata de către Guvern a certificatelor verzi pentru societatea Colterm și îl ”împunge” din nou pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Cel puțin în problema societății de termoficare, Nica spune că Fritz nu a făcut nimic diferit față de vechea administrație. Alin Nica îi răspunde

Educația din Timișoara, în perioada otomană. Cum se desfășura și cine erau ”profesorii”/FOTO

Perioada  otomană nu a fost una în care Timișoara a fost lipsită de educație. Desigur, influența religioasă, islamică în acea perioadă, s-a făcut simțită, iar învățământul acelor ani a urmat în mare această influență. Cei de la Muzeul Național al Banatului Timișoara ne prezintă câteva date legate de școlarizarea din perioada otomană, dintre1552 și 1716.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.