În aceste zile pornește unul dintre cele mai importante șantiere din Timișoara, cel pentru reabilitarea Căii Bogdăneștilor. Primarul Dominic Fritz a anunțat că a fost necesară schimbarea proiectului realizat de predecesorul său, pentru a nu se pierde finanțarea europeană. Așadar, a fost necesară adaptarea dimensiunii trotuarelor și a pistelor de biciclete, inițial prea mici față…
În această săptămână am putea afla constructorul pentru lotul cu tuneluri din autostrada Lugoj – Deva
La doar câteva zile după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța ajungerea la un acord cu constructorul italian dat afară de pe tronsonul cu tuneluri de pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva aflăm că termenul limită pentru depunerea ofertelor este ziua de șase aprilie. Inițial, licitația fusese lansată încă de anul trecut, din…
123 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dar s-au efectuat doar 377 de teste
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 123 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 377 de teste, dintre care 118 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut la 5,14, după ce în ziua precedentă a fost 5,29. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi: TIMIȘOARA…
Asociația metropolitană care supervizează STPT trage de urechi societatea de transport în comun
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Metropolitană trage de urechi Societatea de Transport Public Timișoara pentru lipsa lucrărilor de întreținere a infrastructurii de tramvaie din capitala Banatului. Prin intermediul unor imagini postate pe Facebook, organizația pusă să vegheze la realizarea transportului public în comun arată că șinele de tramvai, respectiv macazurile și scurgerile din preajma acestora sunt…
Cea mai mare parte a animalelor de la Grădina Zoo din Timșoara și-au găsit un nou ”domiciliu”
Consilierii locali timișoreni au votat în ultima ședință de plen varianta actualizată a proiectului referitor la transferul ”obiectelor de inventar” de la Grădina Zoologică Timișoara spre alte locații. Decizia era necesară după ce s-a hotărât închiderea unității de la Pădurea Verde, din cauza condițiilor extrem de proaste de aici. De fapt, locația era deja închisă…
212 persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 212 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.189 de teste, dintre care 273 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut la 5,29, după ce în ziua precedentă a fost 5,37. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţii: Timișoara –…
Reîncepe ridicarea deșeurilor vegetale și a gunoiului din rampe clandestine de pe raza Timișoarei
Aflat la un pas de a deveni istorie, contractul special pentru ridicarea de deșeuri vegetale și gropi clandestine de gunoi a fost până la urmă prelungit de primar. Timp de aproape două săptămâni operațiunea de rdicare a acestor deșeuri a fost oprită. A fost semnat noul contract consecvent cu cei de la Transclean, utima dintre…
Clădirea Operei, simbolul Timișoarei, și evoluția arhitecturală adusă de schimbările de regim. Cum a fost modificată fațada Palatului Culturii
Clădirea Operei din Timișoara, simbol al capitalei Banatului, a fost finalizată în 1875, după patru ani de lucrări. Realizare a unor celebri arhitecți ai vremii, varianta inițială a fațadei a dispărut sub noul design, adus pe clădire odată cu administrația românească, după un incendiu. Patru ani a durat ridicarea Palatului Culturii din Timișoara. Simbol al…
Deşi rata de infectare în Timişoara este de 7,14, oraşul rămâne în scenariul dur, valabil localităţilor cu rata mai mare de 7,5
Chiar dacă Timişoara a ieşit din carantină, iar rata de infectare a scăzut la 7,14, nici săptămâna viitoare oraşul nu va ieşi de sub incidenţa măsurilor drastice, valabile pentru localităţile în care rata este peste 7,5 la mia de locuitori. Asta înseamnă că circulaţia va fi interzisă după ora 20.00, cu unele excepţii, iar magazinele…
321 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 321 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.599 de teste, dintre care 573 de teste rapide. Rata de infectare a acăzut simţitor, de la 5,84 în ziua precedent la 5,51. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi: Timișoara – 176;…
Acasă înseamnă încă stadionul Dan Păltinişanu. Plan de rezervă dacă Poli promovează, în dosarul pentru licenţă
Politehnica Timişoara a depus prin intermediul platformei Federaţiei Române de Fotbal toată documentaţia necesară pentru obţinerea licenţei de Liga I, în cazul în care clubul bănăţean obţine promovarea la finele sezonului 2020-21. „M-am întâlnit acum vreo două săptămâni cu domnul viceprimar Cosmin Tabără şi într-adevăr discuţiile au început să se cristalizeze pe ideea lansată de…
Nicolae Robu rezistă: “Nu acceptăm încercările de a ne face să ne comportăm ca niște zombi!”
Fostul primar Nicolae Robu exultă pe marginea ieşirii Timişoarei din carantină, dar continuă să acuze Guvernul pentru restricţiile luate. În mod foarte interesant, fostul primar a trecut de la veşnicul “eu” la pronumele majestăţii, vorbind despre el la plural. Nicolae Robu salută ieşirea Timişoarei din carantină, afirmând că aceasta n-a adus niciun rezultat. Asta cu…
În Timiş, 326 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Din nou, cazuri foarte multe la Dumbrăviţa
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 326 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.598 de teste, dintre care 573 de teste rapide. Rata de infectare a rămas la acelaşi nivel ca în ziua precedent: 5,84. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi: TIMIŞOARA – 133; DUMBRĂVIŢA…
Compania de Drumuri poate continua licitația la tunelurile pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva
Problema blocajului existent în proiectul celor zece kilometri lipsă din autostrada Lugoj – Deva a fost eliminată, iar Compania de Drumuri va putea să continue licitația pentru stabilirea unui constructor. Din păcate, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cel puțin patru ani va mai dura până va fi gata acest tronson extrem de dificil, care include…
Primăria Timișoara a găsit director la Direcția de Urbanism
Magdalena Nicoară, angajată de ani buni în Primăria Timișoara, schimbă Direcția pe care o conduce în cadrul instituției. Ea trece de la Direcția de Dezvoltare la Direcția de Urbanism, unde a câștigat concursul pentru funcția de șef. Magdalena Nicoară, în prezent director al Direcției de Dezvoltare din Primăria Timișoara, a câștigat concursul pentru funcția de…
E oficial, după mai bine de trei săptămâni, la noapte Timişoara iese din carantină
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în această după-amiază, să nu mai prelungeească măsura carantinării Timişoarei. De asemenea, ies din carantină şi comunele periurbane Dumrăviţa, Giroc, Ghiroda şi Moşniţa Nouă. Timişoara şi cele patru comune periurbane au intrat în carantină pe data de 8 martie. Rămân valabile însă restricţiile impuse de la nivel…
În Timiş, continuă trendul descendent al cazurilor Sars-Cov-2: 220 de persoane confirmate, în ultimele 24 de ore
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 220 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.416 de teste, dintre care 492 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut până la 5,84, după ce în ziua precedentă a fost 6,00. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi:…
Azi e ultima zi de carantină în Timişoara, mâine se deschid terasele. Rămân valabile restricţiile luate la nivel naţional
La noapte expiră cele şapte zile cu care a fost prelungită carantina în Timişoara în urmă cu o săptămână. Aproape sigur, CJSU nu va mai vota o nouă prelungire, în condiţiile în care există o serie de măsuri restrictive luate la nivel naţional. Potrivit acestora, în Timişoara magazinele se închid la ora 18.00, iar deplasările…
Ana Munteanu și-a primit sancțiunea pentru acțiunea ”Flagrantul”. Ea scapă cu tăierea indemnizației de ședință, în valoare de 2000 de lei
Consiliera locală USR, Ana Munteanu, scapă extrem de ușor de sancțiunea colegilor din Consiliul Local Timișoara, în urma acțiunii sale de forță în domeniul imaginii, de la restaurantul prins în ”flagrant” cu clienți falși. Mai precis, ea rămâne fără vreo 2000 de lei, cât era indemnizația pentru două ședințe de plen, la propunerea Roxanei Iliescu,…
Dorel Cojan, fostul șef de poliție metropolitană, verifică cocoșeii timișorenilor
Dacă sunteți nostalgici după perioada Nicolae Robu și vă e dor de persoanele din apropierea acestuia, sigur ați aflat că Ionuț Nasleu a pierdut slujba de director Piețe SA, având timp de mitinguri anti-restricții, iar Dorel Cojan a părăsit interimatul de la Poliția Locală Timișoara, acolo unde în continuare dă cu sapa și șoferul Vasile.…