Ultima ora articole

Incendiu TRW

Incendiu la o multinațională din Timișoara. Sute de persoane s-au autoevacuat/Foto

Incendiu la o multinațională din Timișoara. Sute de persoane s-au autoevacuat/Foto

Alertă la o multinațională din Timișoara, din cauza unui incendiu. Sute de persoane s-au autoevacuat din fabrica de pe strada Măcinului. Flăcările au fost semnalate la topitoria fabricii de volane TRW din Timișoara. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, întrucât existau șanse uriașe de producere a unuo dezastru. La fața locului au fost

Noua creșă din Ciarda Roșie

Timişoara va avea o nouă creşă cu 38 de locuri, în zona Ciarda Roşie

Locuitorii din una dintre zonele mai puţin „fericite” ale Timişoarei, Ciarda Roşie, vor beneficia de o nouă creşă. Cu 38 de locuri, aceasta va fi realizată cu bani europeni, prin intermediul Programului Operaţional Regional. Primăria Timişoara doreşte realizarea unei noi creşe în cartierul Ciarda Roşie. Aceasta va fi situată pe strada Nicolae D. Cocea, nr.

Parcare supraetajată

Timişoara va avea două noi parcări supraetajate, una în zona centrală, una în apropierea Spitalului Judeţean

De ani buni de zile timişorenii aşteaptă ridicarea unei parcări moderne în oraş, mai ales în zona centrală, acolo unde locurile pentru parcare sunt extrem de puţine. Cei de la Consiliul Judeţean Timiş sunt hotărâţi să construiască o asemenea facilitate, pe terenul propriu, vizavi de Hotelul Timişoara. CJT e hotărât să meargă înainte cu planul

Primăria Timișoara

Schimbare de nevoie la primărie: Horticultura va face curat la sălile de sport din Timişoara, Colterm la WC-urile publice

Societatea care se ocupă de plantarea florilor şi întreţinerea spaţiilor verzi pentru o mare parte a Timişoarei va avea în vedere și curăţenia sălilor de sport administrate de municipalitate, în timp ce compania de termoficare va curăţa WC-urile publice. Măsura-surpriză urmează să fie luată ca urmare a… majorării salariului minim din domeniul construcţiilor. Pe lista

Pedalare de primăvară la Timișoara marca Verde pentru Biciclete, urmată de concert în Piața Unirii

E primăvară chiar dacă vremea își mai face de cap câteodată. Haideți să pedalați în urbea de pe Bega, pentru că Verde pentru Biciclete dă tonul și în 2019. Adunarea se dă sâmbătă, 4 mai, la ora 18.00, la Platforma Timco, iar startul pedalării va avea loc la ora 18.30. Finishul și un concert cu

Tradiții și obiceiuri de Paști

Tradiții și obiceiuri de Paști

Sărbătoarea Sfintelor Paști este marcată de primenirea caselor și gospodăriilor, de slujbe speciale săvârșite în cadrul Bisericilor Ortodoxe, dar și de preparate tradiționale românești. Simbolistica ouălor de Paști trebuie căutată înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al

Maternitate la Timișoara

Maternitatea care va fi construită de Primăria Timişoara are studiu de fezabilitate / FOTO

Studiul de fezabilitate aferent noii Maternintăţi pe care Primăria Timişoara o va ridica este gata de aprobare, urmând să fie inclus pe lista proiectelor supuse votului consiliului local la următoarea şedinţă. Va urma organizarea licitaţiei pentru execuţia obiectivului. Timişoara va avea cea mai bună ofertă medicală din domeniul maternităţilor. Atât Consiliul Judeţean Timiş, cât şi

Sorin Grindeanu și Nicolae Robu

Sorin Grindeanu avertizează: tăierea reţelelor de comunicaţii poate duce la situaţii critice

Minunatele acţiuni ale primarului Nicolae Robu şi a sa ghiliotină anti-cabluri aeriene, a atras atenţia fostului viceprimar al Timişoarei, Sorin Grindeanu. În calitate actuală de preşedinte al ANCOM, el atrage atenţia asupra reglementărilor legale în domeniu şi a problemelor pe care asemenea acţiuni ale municipalităţii le produce. Acţiunile prin care Primăria Timişoara a trecut la

The Office, Cluj-Napoca

Ovidiu Şandor şi partenerii săi de la NEPI au cedat complexul de birouri The Office din Cluj către Dedeman

Omul de afaceri timişoean Ovidiu Şandor a realizat cel de-al doilea exit de succes dintr-o afacere din domeniul imobiliar, după cedarea City Business Centre din Timişoara. Împreună cu partenerii de la NEPI Rockcastle el a cedat complexul de spaţii de birouri The Office către compania Dedeman, cunoscută pentru reţeaua de magazine de bricolaj din România.

Vinerea Mare

Vinerea Mare, obiceiuri şi superstiţii

Vinerea Mare, ziua în care a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos este zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate. În această zi nu se oficiază liturghia, considerată jertfa nesângeroasă a Mântuitorului, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jerfe nu pot fi făcute în aceeaşi zi. Seara este oficiată Denia Prohodului.

Piața Badea Cârțan

Locuri de parcare insuficiente și spații neconforme în piețe din Timișoara. Urmează amenzi și suspendări de activitate

Echipe de control formate din reprezentanți ai Protecției Consumatorilor și ai altor instituții au făcut verificări în piețele din Timișoara. În urma controalelor s-au descoperit mai multe deficiențe care „se pot lăsa” cu amenzi și cu activitate suspendată. Sorin Susanu, comisar-șef al Comisariatului Regional Pentru Protecția Consumatorilor Timiș spune că a găsit deficiențe în aceste

Klaus Iohannis

Oficial. Preşedintele Klaus Iohannis a stabilit întrebările pentru referendum

Amnistia şi graţierea corupţilor şi interzicerea Ordonaţelor de Urgenţă privind infracţiunile şi pedepsele sunt cele două teme ale întrebărilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a stabilit pentru referendum. Consultarea populaţiei va avea loc pe 26 mai în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.

ion raducanu

Demisie surprinzătoare în prag de alegeri. Fostul preşedinte al UNPR Ion Răducanu pleacă din partid

Timişoreanul Ion Răducanu, preşedintele executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României – UNPR, a decis să demisioneze atât din funcţiile deţinute, dar şi să renunţe la partidul în cadrul căruia a activat în ultimii ani. Suprinzătoarea demisie vine la puţin timp după ce promitea 12.000 de voturi în Timiş pentru UNPR.

Nicolae Robu

Primarul Robu a pus ochii şi… nasul pe Continental

Nicolae Robu a vorbit din nou despre problemele legate de mirosurile neplăcute din oraş. El s-a referit direct la producătorul de anvelope Continental, asupra căruia cetăţenii din zona Lipovei fac permanent sesizări. Nu a uitat să reamintească şi de producătorul necunoscut de mirosuri urâte din zona de sud a oraşului.

societatea timisoara

Societatea Timișoara îi solicită din nou lui Iohannis retragerea decorațiilor celor condamnați și turnătorilor la Securitate

Reprezentanții Societății Timișoara revin cu o nouă solicitare pe adresa președintelui Klaus Iohannis privind retragerea decorațiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliție politică. Ei prezintă şi o listă cu 17 persoane cărora ar trebui să li se retragă decoraţiilor, la loc de frunte fiind fostul premier Adrian Năstase.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.