Cel mai parfumat și mai colorat festival al primăverii a înregistrat, în acest an, un număr record de vizitatori. Au fost 100.000 de oameni la Timfloralis și vestea bună este că puteți admira și luni, 30 aprilie, frumoasele aranjamente. În plus, unele dintre ele vor rămâne în picioare încă o săptămână cel puțin.
100% se va asfalta cândva pe Dr. Ioan Mureșan. Ca să nu fie noroi, se pune piatră amestecată cu pământ / FOTO
A trecut iarna, a venit primăvara, pe strada Dr. Ioan Mureșan sunt tot tranșee. Acum câteva zile, niște muncitori au astupat gropile cu piatră spartă amestecată cu pământ. Nu e prima oară: data trecută a durat până la prima ploaie. Primarul Nicolae Robu promite din nou asfalt, dar spune că vina e a Gărzii de Mediu.
Poli respiră. Greu, dar respiră, după victoria cu Chiajna din minutul 93
Victorie după 5 luni! După acel 2-1 cu Astra de la finele lui octombrie, Poli nu a mai câştigat în Liga 1, ajungând în subsolul play-out-ului. La aproape jumătate de an de la acel joc, trupa viola reuşeşte un 1-0, greu obţinut, dar meritat, în faţa unei contracandidate la retrogradare, Concordia Chiajna, şi respiră!
La Timișoara se face dezinsecție în două săptămâni. Robu: Trag țânțarii la mine, ceva incredibil
Ne-au terorizat insectele, dar în două săptămâni se rezolvă problema. Promite primarul Nicolae Robu, care anunță un contract de achiziție directă încheiat în câteva zile, până la finalizarea licitației pentru dezinsecție. Robu spune și că este una dintre „victimele” preferate ale țânțarilor.
Șantierul de la primul pasaj subteran de la mall, gata să înceapă. Al doilea, pe care îl face primăria, ar putea fi unul… SF
Soluția ideală pentru aglomerata intersecție din Piața Consiliul Europei este un pasaj subteran cu 2 niveluri, însă primăria nu știe dacă își poate permite financiar o astfel de investiție. Până atunci, cei de la mall vor construi tunelul auto pe care și l-au asumat și care va trece pe sub actuala parcare.
Se închide de tot traficul la Popa Șapcă. Până la finele lunii mai
Veste nu foarte grozavă pentru șoferi. De luni, 30 aprilie, traficul în zona Popa Șapcă va fi închis integral, pentru finalizarea lucrărilor în zona pasajului. Circulația va fi reluată doar după ce se va pune punct șantierului.
Guvernul are de 3 luni soluția pentru vaporașele de pe Bega și degeaba. Între timp, Robu contrazice Ministerul Transporturilor
De mai bine de trei luni. De atâta timp „bântuie” prin ministere, la București, actul care ar rezolva problema transportului cu vaporașe pe Bega. O spune, sub semnătură, un secretar de stat din Ministerul Transporturilor. Primarul Nicolae Robu spune că a găsit sediu pentru instituția care va administra canalul și oferă o soluție total diferită de cea susținută de Transporturi.
Primăria Timișoara a pierdut procesul cu Lucian Vărșăndan. Va trebui să publice sentința într-un ziar foarte citit
Primăria Timișoara trebuie să evalueze proiectul de management depus, anul trecut, de Lucian Vărșăndan, dar și plătească 200 de lei cheltuieli de judecată! Este sentința Tribunalului Timiș, care trebuie publicată, dacă rămâne definitivă, pe site-ul PMT și într-un ziar de largă circulație. Primăria Timișoara a considerat, în toamna trecută, că Vărșăndan nu are studiile necesare pentru a fi director de teatru.
Piața Mărăști intră în șantier. Se lărgește la trei benzi sensul giratoriu
Începe șantierul în Piața Mărăști. După mai bine de un an de discuții, la finele lucrărilor, sensul giratoriu va avea trei benzi de circulație. Muncitorii de la SDM nu vor avea vacanță de 1 mai și vor profita de faptul că traficul va avea valori reduse.
Când îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Deputatul Sămărtinean, confuzie gravă între UVT și Politehnică
Un deputat de Timiș vrea să știe de la ministrul Educației de ce s-au tăiat locuri bugetate de la Universitatea de Vest. Sau de la Politehnică. Aparent, însuși autorul este bulversat. Cornel Sămărtinean (PMP) a reușit să depună la Camera Deputaților o interpelare din care nu se înțelege nimic.
În Timișoara au apărut „Plăcuțele lui Robu”. Edilul șef: Sunt din bani privați, detaliile nu contează
La pasajele Michelangelo și Jiul, dar și în Pădurice au apărut plăcuțe cu numele primarului Nicolae Robu. Edilul vede asta ca pe ceva absolut firesc, spune că banii pentru realizarea lor vin din sursă privată, dar nu vrea să dezvăluie misteriosul „investitor”. Pentru că nu e important, Robu e oricum împlinit că și-a făcut datoria.
Paza non-stop și gropari îmbrăcați în uniformă în cimitire. Noile condiții puse de Primăria Timișoara
Reguli mai stricte în cimitirele din Timișoara, înainte de a fi pornită licitația pentru concesionarea întreținerii în așezămintele din Calea Buziașului, Rusu Șirianu și Calea Șagului. Contractele vor fi întocmite pe cinci ani și printre noile condiții sunt cele legate de paznici și de uniformele groparilor.
Cronica unui meci care nici nu trebuia să înceapă: UTA – Poli / VIDEO
Fotbalul românesc a mai trecut astăzi printr-un moment penibil. Două dintre puţinele echipe din liga sceundă care atrag fani, spectatori, sponsori, etc, UTA şi Politehnica, au trăit un meci ciudat, care s-a încheiat după o oră de joc. Partida însă nici nu trebuia să se joace.
Nu avem dezinsecție fiindcă angajații Primăriei Timișoara nu-și asumă răspunderi. Robu: Nu pot să-i oblig să semneze
Primăria Timișoara nu dă încă drumul licitației pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare, deși putea face acest lucru încă din toamna trecută. De vină, spune Nicolae Robu, sunt atât procedurile complicate, cât și angajații PMT, care nu vor să-și asume răspunderi. Edilul susține că în 3 săptămâni se va face totuși dezinsecție.
Ca de primăvară: Mușcate de 21.000 de euro la ferestrele Primăriei Timișoara
Dacă a venit primăvara, e vremea pentru mușcate. Mușcate la ferestrele Primăriei Timișoara, desigur. Municipalitatea cumpără, pentru al doilea an, flori pentru clădirea de pe CD Loga 1. Suma este un pic mai mare decât cea de anul trecut.
Ionelaș Cârpaci a fost prins la frontieră la Cenad. Are o condamnare de 7 ani și 2 luni
Dispărut din țară chiar înainte să fie condamnat definitiv, celebrul Ionelaș Cârpaci a fost prins duminică, în timp ce venea de la Frankfurt. El își va ispăși pedeapsa în România, unde probabil e mai bine decât în Germania.
Bastionul Theresia, scos din nou la licitație. CJ Timis scade la jumătate tarifele, ca să nu mai stea cu el gol
Trei licitații ratate și un singur loc închiriat. S-a întâmplat în Bastionul Theresia, unde CJ Timiș schimbă foaia, ca să nu mai stea cu spațiile goale. A scăzut chiria la ceva mai mult de jumătate față de cea veche și a mărit aria activităților permise. Acum trebuie să fie de acord cu schimbările și consilierii județeni.
Accident pe A1, la Orțișoara: un mort și patru răniți. A intervenit elicopterul SMURD / FOTO
Grav accident rutier, duminică dimineață, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 516, în zona localităţii Ortişoara. Traficul este oprit, coloana de mașini întinzându-se pe mai mulți kilometri.
Eliminare rușinoasă. Campioana României la rugby pierde în Germania și este eliminată din Europa
De nerecunoscut. După 26-20 la Timișoara, Saracens avea și varianta unei înfrângeri la 5 puncte pentru a se califica în finala Scutului European din mai de la Bilbao, dar și în viitoarea ediție a Challenge Cup – grupele principale.
Robu, mesaj de la 3.200 de kilometri: sunt aproape rezolvate problemele cu vaporasele si Muzeul Revolutiei
Sunt pe cale de a fi rezolvate două probleme care au ținut agenda publică în ultimii ani. Una dintre ele ar putea sărăci cu 6 milioane de euro bugetul local, iar cealaltă ține de istoria recentă a Timișoarei și ambele depind de București. Primarul Nicolae Robu nu dă detalii, dar anunță că lucrurile sunt pe drumul cel bun.