Primarii marilor orașe amenință că dau guvernul în judecată. Pentru tăierea bugetelor

PSD-iști sau liberali, primarii marilor orașe au aceeași problemă: în 2018, s-au trezit cu bugetele subțiate de Ministerul de Finanțe. Asociația Municipiilor din România anunță că edilii vor acționa în instanță ministerul, dacă acesta continuă practicile legate de plata impozitelor locale de către marile companii.

La Primăria Oradea a avut loc întâlnirea Comitetul Director al Asociatiei Municipiilor din Romania (AMR). La aceasta au participat și unii primari ai municipiilor din regiunile Vest și Nord-Vest, dar nu și cel al Timișoarei.

„Colegii primari au constatat că, de exemplu, o companie mare care își desfășoară activitatea într-un municipiu, are sediul fiscal și e înregistrată în acel municipiu, nu apare ca plătitor de impozit pe venit către acea localitate. Ministerul de Finanțe nu asigură transparența modului în care se distribuie aceste sume. Am convenit să solicităm Ministerului de Finanțe asigurarea transparenței. Dacă acest lucru nu va fi făcut, vom merge până la acționarea în instanță”, spune primarul Oradiei, Ilie Bolojan (PNL), președinte executiv la Asociația Municipiilor.

„Bucureștiul și 21 de orașe realizează peste 70% din PIB-ul țării și 3.200 de alte unități administrative teritoriale realizează sub 30%. În momentul în care ți s-a luat 30% din impozitul pe venit, aceste motoare, în loc să meargă rapid și să dăruiască cât mai mult țării, vor avea un ritm mult mai mic. Vrem să corectăm decizia luată anul trecut pentru 2019. Vrem ca 66% din impozitul pe venit să rămână în administrația locală, 22% din impozitul pe venit să meargă către consiliile județene, iar 12%, prin consiliul județean, printr-o anumită formulă să sprijine prin echilibrare unitățile administrative care nu reușesc să aibă un venit suficient pentru funcționare”, a explicat, la rândul lui, primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PNL).

Asociația Municipiilor va cere repartizarea cotelor din impozitul pe venit în vederea refacerii bugetelor municipiilor așa cum erau înainte de 2018. „Acum un an, municipiilor li s-a tăiat o parte consistentă din buget. Ar fi normal să se repare această greșeală. Noi susținem să fie alocată municipiilor / oraselor / comunelor cota de 66% din impozitul pe venit, pentru că doar astfel vom reuși să ne echilibram bugetele. Este în neregulă să se ia banii de la administrația locală și să se transfere către administrația centrală”, a afirmat și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), președintele AMR. Primarii au cerut Guvernului României să țină cont de principiul predictibilității bugetare și de cel al autonomiei locale, care trebuie să se regăseasă în viitorul cod al administrației publice.

Primarul Nicolae Robu nu a participat la întâlnirea de la Asociația Municipiilor. Timișoara este una dintre UAT-urile afectate serios de reîmpărțirea banilor din impozitul pe venit și s-a confruntat, în acest an, cu probleme financiare grave. La jumătatea lunii septembrie, Robu anunța că lucrurile se vor regla, datorită societăților comerciale care își vor achita taxele și impozitele locale pentru trimestrul trei. (sursa foto: https://infooradea.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (octombrie 14th, 2018 at 13:37 )

nu ve-ti primi nici un ban de la nici un minister, nici acum si nici in viitor.

Mircea a spus: (octombrie 14th, 2018 at 15:09 )

Nu m-ar mira deloc Robu sa nu fi fost prezent intrucat are oroare sa nu fie EL (el lidero maximo) in centrul atentiei, nu el sa focalizeze atentia publica, sa nu fie el generatorul unei idei preluata public si care e supusa dezbaterii.
Traim istoria sub ochii nostri, n-am mai vazut o alta personalitate publica cu un asemenea ego, orgoliu colosal. E unul dintre motivele pentru care e cu semnul intrebarii daca ar trebui sa mai ramana primar dupa 2020. In ciuda pasajelor facute…

tibi a spus: (octombrie 14th, 2018 at 23:57 )

care bugete? alea pentru fantani cantatoare? eu n-as avea incredere sa-i dau bani lu’ robu nici sa ia hartie de veceu de la colt.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.