Ultima ora articole

Beizadelele Milutinovici impart pumni ca-n vremurile bune

Au venit să se distreze în Fratelli, dar s-au trezit martori ai unui scandal monstru iscat de două beizadele care par să revină la obiceiurile care i-au consacrat în lumea interlopă din Timișoara. Sâmbătă noaptea, frații Ciprian și Sergiu Milutinovici au vrut să facă ordine în club, după ce unul dintre ei s-a legat de un rugbist. A urmat o bătaie generală, ca-n vremurile în care cei doi tăiau și spânzurau.

Comasarea scolilor e in aer, dupa ce alesii PNL si PSD n-au vrut sa voteze

Au fost la un pas să scape de comasare, dar consilierii locali PNL şi PSD s-au opus, astfel că reţeaua şcolară din Timişoara e încă în ceață. Şedinţa consiliului local în care ar fi trebuit să se voteze trei amendamente în privinţa comasărilor şi a noii reţele şcolare pentru 2012/2013 s-a lăsat cu circ.

Zaher si alte VIP-uri, acuzati de furt de curent electric

Echipe ale Poliției și ale Enel controlează, începând de marți dimineață, zeci de hoteluri, baruri și fabrici, dar și locuințe private din întreaga țară, ai căror proprietari sunt suspectați că au furat energie electrică. Una dintre proprietățile verificate este fabrica de la Săcălaz a lui Zaher Iskadarani, dar sunt vizate și alte locații ale unor oameni cu greutate.

Solventul, o istorie demolata pe sest / FOTO

O clădire care reprezintă o parte importantă din istoria Timișoarei este demolată piatră cu piatră, fără vreo reacție din partea oficialităților. În curând, imobilul în care a funcționat fosta fabrică de spirt Solventul, simbol al industrializării orașului, va fi doar o amintire, măsurată în prețul fierului vechi din structura sa.

Bebelus de sase saptamani, batut salbatic de propriul tata

Un bebeluș de șase săptămâni din Timișoara se zbate între viață și moarte, după ce a fost bătut cu bestialitate de propriul tată. Copilul a ajuns la spital în stare foarte gravă și va sta internat cel puțin o lună și jumătate. Tatăl violent este membru al cultului penticostal, la fel ca și brașoveanca arestată pentru că și-a tăiat în bucăți fiul de câteva luni.

„Cutiile de chibrituri”, singurele care ar face fata unui cutremur serios

Numite, cu condescență, „cutii de chibrituri”, blocurile cu apartamente confort III, cu pereți dintr-o singură placă de beton, ar suporta cel mai bine un cutremur de intensitate medie spre mare. Nu același lucru se poate spune despre multe dintre clădirile ridicate în ultimele două decenii, în cazul cărora constructorii au fost preocupați mai mult de aspect decât de siguranță.

Cine plateste datoriile de 2.6 milioane de euro ale lui Poli? Iancu spune ca el nu

Marian Iancu a desemnat un om care să-l reprezinte în negocierile cu potențialii cumpărători ai clubului. Totul e bine și frumos, numai că, pentru a primi licență, Poli are de achitat într-un timp foarte scurt datorii de aproape trei milioane de euro! Banii nu există, iar autoritățile locale nu vor să cumpere Poli fără licență.

Obtinerea licentei e marul discordiei la Poli!

„Întâlnirea de familie”, convocată de Druckeria, pentru rezolvarea situației în care se află acum Poli, nu pare să fi liniștit apele. Liderii politici i-au transmis, marți la prânz, șefului alb-violeților, că preiau clubul doar dacă acesta îndeplinește condițiile pentru obținerea licenței. Marian Iancu a declarat, la ieșirea de la discuții, că dacă aceasta este condiția, nu va negocia cu autoritățile.

Autoritatile cumpara Poli doar daca Iancu obtine licenta

Preşedinţii celor mai importante patru partide din Timiş i-au transmis o scrisoare oficială lui Marian Iancu, în care îi cer ca, în termen de zece zile, să se prezinte la negocieri, dacă vrea să vândă Poli. Iancu se gândeşte la propunere, dar spune că, în acest moment, Poli nu poate lua licenţa.

Accident pe linia 9 / FOTO

Două tramvaie s-au ciocnit, marți la prânz, pe linia 9, pe Bd. L. Rebreanu. Unul dintre vehicule, destinat școlarizării viitorilor vatmani, se deplasa înspre AEM și, în momentul în care a frânat brusc, a fost lovit în plin de tramvaiul aflat în spatele lui.

Top