De la „dușmanii poporului” ai lui Ceaușescu la „trădătorii” Vasilicăi Dăncilă

Și a mai trecut un 1 Decembrie! De această dată, chiar Centenar. Dincolo de festivismele demne de Cântarea României, fasole și cârnați, grohăieli patriotarde, câteva huiduieli pentru PSD-ALDE și aplauze în contul președintelui Iohannis, am mai reținut două aspecte în aceste zile. În primul rând amplificarea discursului antieuropean la care au recurs tot mai mulți lideri ai actualei puteri, campion absolut fiind din nou strategul economic al PSD și sfătuitorul cuplului Dragnea-Dăncilă, Darius Vâlcov. Individul condamnat la opt ani de închisoare pentru fapte de corupție a avut iar o ieșire la limita paranoicului, cu povești conspirative despre o Europă machiavelică a cărei principală misiune este ruinarea măreței Românii. Evident, totul sub privirile admirative ale celor de la Antena 3.

ino-ardelean-editorial

Dincolo de acest mesaj, un altul a fost utilizat până la epuizare de aceeași lideri dar și de propagandiștii actualei puteri. Este vorba de „trădătorii” români din Parlamentul European care au votat deja celebra rezoluția din 13 noiembrie. Inclusiv în discursurile de 1 decembrie sau la ședințele de guvern, premierul Viorica Dăncilă nu s-a abținut să nu vorbească de „trădătorii” de la Bruxelles. „Pentru mine a fost un lucru care m-a dezamăgit şi m-a întristat. Este de neînţeles, nimic nu poate justifica când români atacă România”, a glăsuit de 1 decembrie demna urmașă pe linie academică a Elenei Ceaușescu. De altfel, acest discurs în mod cert este pe „punctaj” pentru alcătuirea listelor la alegerile europarlamentare, fiindcă la el s-au abonat mai toți PSD-iștii, cei din ALDE și nu în ultimul rând vajnica eurodeputată din Timișoara, Maria Grapini. (Care ar mai vrea o tură la Bruxelles, dar cum partidul ei n-are nici 0,0001% slugărește la greu PSD-ul.).

Nu mai vorbesc de televiziunile de casă ale grupului infracțional aflat la putere, Antena 3 și RTV, care au combătut această problemă mai ceva ca Scânteia în anii 50 și doar îndemnuri pentru condamnarea la moarte a „dușmanilor poporului” au mai lipsit. Dincolo de faptul că rezoluția PE, dar și MCV-ul Comisiei Europne nu viza România, ci trecătoarea guvernare, nu poți să nu observi la liderii PSD reflexele venite din ceaușism în sugestivul slogan: „Dai în mine, dai în tine /, dai în fabrici și uzine /, Dai în școli, laboratoare /, dai în clasa muncitoare”. Oamenii ăștia, de unii singuri, se confundă cu România.

Pe aceeași logică de fier forjat, în perioada comunistă toți liderii Diasporei care sesizau cancelariile occidentale despre încălcarea drepturilor omului din România erau „trădători” și „dușmani ai poporului”. Fie că s-au numit Regele Mihai, Ion Rațiu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și mulți alții. Unii au făcut-o sacrificându-și chiar viața cum au fost Noel Bernard și Emil Georgescu de la Europa Liberă, omorâți foarte probabil de Securitate. Nu mai vorbesc de Monica Lovinescu, bătută cu bestialitate de securiștii care au lăsat-o într-o baltă de sânge. Au meritat-o, fiindcă au vorbit de rău România, ar fi în logica de azi a Vasilicăi Dăncilă, Mariei Grapini, Antenei 3 și celelalte cozi de topor. Dar, spre ghinionul lor, așa cum România n-a însemnat Nicolae Ceaușescu, nici acum România nu e același lucru cu banda de borfași ajunsă vremelnic la putere. Și al cărei unic proiect de țară pare a fi golirea pușcăriilor. Și eventual umplerea lor cu „trădătorii” de la Bruxelles.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Avram Ghilea a spus: (decembrie 5th, 2018 at 06:47 )

Frumos spus, acești hoți și tâlhari se confunda cu țara, oare când o să ne scăpăm de ei,nemernici dracului.

anteconbega a spus: (decembrie 17th, 2018 at 14:46 )

La împlinirea vârstei de 150 de ani tot George Soros va fi socotit vinovat de hoţia şi mârlănia din România, ridicate la rang înalt de clasă politică cu damf de Dâmboviţa. Nu cumva ISLAMIZAREA forţată a Europei e la fel de sinistră ca şi TELEORMANIZAREA României prin eforturile „Jupânului de bandă” (apud CTP)?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.