Guvernul se împrumută din nou de la români

Cu vistieria goală, Ministerul Finanțelor anunță lansarea unei emisiuni aniversare Centenar de titluri de stat pentru persoanele fizice. Pentru a atrage cât mai multă lume, va fi organizată și o tombolă cu 1000 de câștigători.

Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă foarte avantajoasă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile, anunță Direcția Regională de Finanțe Timișoara, printr-un comunicat de presă. După încheierea perioadei de subscriere, Ministereul Finanțelor Publice va organiza o tombolă prin care 1000 de investitori în această emisiune de titluri de stat vor fi selectați pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 lei. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. În perioada 26 noiembrie – 14 decembrie a.c., titlurile pot fi achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului si subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română – S.A. Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei, iar în perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. Lista câștigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 5th, 2018 at 15:29 )

Guvernul Veorica se împrumută de la români, başca Lae Bour care se împrumuntă în draci de la timişoreni. Asta e impunere dublă, Laieţule!

Poli 21 a spus: (decembrie 5th, 2018 at 17:18 )

Exista totusi o deosebire esentiala : cumpararea de obligatiuni este optionala, pe cind plata datoriilor este obligatorie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului

Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia

Vacanța a fost scurtă, dar intensă, pentru că s-a lucrat mult la lotul de jucători. Au venit zece „fețe noi”, iar principala problemă pentru viitorul apropiat va fi omogenizarea lotului. Poli s-a reunit și va urma perioada testelor medicale și antrenamentele specifice de reacomodare la efort. Alb-violeții vor efectua un cantonament la Rogla (Slovenia), în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Lucrările efectuate pentru reabilitarea majoră a lotului 2, Lugoj – Timișoara Est, parte a șantierului căii ferate dintre Caransebeș și Arad avansează. Modernizarea pe acest lot a ajuns la aproape 75%. Intervențiile vizează modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări la terasamente, drenaj, instalații feroviare, aparate de cale, poduri, podețe, peroane, copertine și elemente de protecție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat cea de-a treia ediție a programului ProLitRom, dedicate perfecționării cadrelor didactice din Republica Moldova. La ediția din acest an au participat 15 cadre didactice din raionul Bălți. Pe parcursul săptămânii, participanții au luat parte la cursuri și ateliere susținute de cadre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți profesori din Republica Moldova s-au perfecționat la Timișoara
În urma eşecului învestirii Guvermnului Veştea, președinte Nicușor Dan a convocat, marți, consultări cu liderii partidelor parlamentare. Consultările vor începe la ora 13.00, prima delegaţie fiind cea a PSD. Întâlnirile vor avea loc la Palatul Palatul Cotroceni, după următorul program: 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD) 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 14:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan a convocat liderii partidelor parlamentare la negocieri pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a recţionat imediat după căderea în parlament a Guvernului PSD, condus de un PNL-ist trădător. Fritz spune că toţi cei care au stat în spatele acestui guvern au dat dovadă de aroganţă, dar au sfârştit prin a fi umiliţi de extremişti. Dominic Fritz aminteşte că în spatele guvernului eşuat în parlament...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre cei din spatele fostului Guvern desemnat Veştea: “Și proști, și fuduli, dar mai ales fără niciun gând la cetățeni”
Vacanța a fost scurtă, dar intensă, pentru că s-a lucrat mult la lotul de jucători. Au venit zece „fețe noi”, iar principala problemă pentru viitorul apropiat va fi omogenizarea lotului. Poli s-a reunit și va urma perioada testelor medicale și antrenamentele specifice de reacomodare la efort. Alb-violeții vor efectua un cantonament la Rogla (Slovenia), în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia
La finalul unei zile lungi şi grele, Guvernul de strânsură ticluit de preşedintele Nicuşor Dan a căzut ruşinos la votul parlamentului, obţinând doar 189 voturi din cele 233 necesare. Lovitura decisivă a fost dată de AUR, care n-a votat guvernul, deşi premierul desemnat Adrian Veştea a fost umilit să meargă, în această seară, la sediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul plăsmuit de Nicuşor Dan a căzut ruşinos, deşi Adrian Veștea s-a umilit în faţa lui George Simion
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că Adrian Veștea va ajunge prim-minsitru doar dacă va pupa inelul lui George Simion. Reacţia liderului USR vine după ce premierul desemnat a anunţat că va merge la sediul AUR pentru a se întâlni cu George Simion. Dominic Fritz spune că, acceptând negocierile, George Simion nu mai poate pretinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie rapidă: “Veștea va ajunge premier doar pupând inelul lui Simion”
Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
Eveniment de actualitate care adună lumea și dă de gândire genrațiilor dinbtrecut, dar și celor viitoare, inteligența artificială… Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală (DeL), a organizat două webinarii internaționale gratuite dedicate utilizării responsabile a Inteligenței Artificiale (AI) în educație și cercetare. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului european Accelerate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior
Top