Memoria revoluționarilor căzuți în Decembrie ’89, cinstită în locul de unde a pornit schimbarea

Se vor aprinde lumânări și vor fi depuse coroane în locul unde a fost aprinsă scânteia Revoluției din Decembrie 1989, la Timișoara. Sunt deja 29 de ani de la momentul în care România a ieșit de sub dictatura comunismului.

La Biserica Reformată de pe strada Timotei Cipariu nr. 1, colț cu Piața Sf. Maria se vor aprinde lumânări și se vor depune coroane. Evenimentul va avea loc în 15 decembrie, de la ora 16.00. Conform Biroului de presă al europarlamentarului László Tőkés, în 15 decembrie se va desfășura „comemorarea din acest an a evenimentelor din decembrie anului 1989, când o miraculoasă demonstrație de solidaritate cu pastorul reformat de atunci al Timișoarei, László Tőkés, persecutat de poliția politică, s-a transformat într-o revoltă populară îndreptată împotriva dictaturii comuniste. Vom cinsti memoria celor care au contribuit la eliberarea orașului și la declanșarea revoluției române”.

De la ora 17.00 va avea loc o masă rotundă la Centrul Ecleziastic Noul Mileniu (Splaiul Morarilor nr. 1B. Titlul: Moștenirea revoltei populare timișorene – solidaritatea româno-maghiară.

La eveniment vor participa Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara, László Tőkés, europarlamentar, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, Ramona Băluțescu, publicist, Barna Bodó, profesor universitar. Moderator va fi politologul Zsolt Szilágyi, fost student la Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara

Lotul pentru următorul sezon al campioanei naționalei de rugby se completează cu alți doi jucători din circuitul Stejarilor. Cele două transferuri se adăugă mutării făcute la începutul acestei săptămâni, când talonerul Tudor Butnariu s-a alăturat SCM USV Timișoara, la fel ca David Trăușan, care revine la Timișoara. „De data aceasta este vorba despre transferul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lugojul va beneficia de 13 milioane de euro, fonduri europene în cea mai mare parte, pentru un parc nou, reabilitarea a alte patru parcuri, dar și infrastructură modernizată. Două noi contracte de finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027 au fost semnate astăzi de reprezentanții Primăriei Lugoj și cei ai ADR Vest. Primul proiect, „Creșterea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea din Lugoj și ADR Vest au semnat două contracte de finanțare cu fonduri europene, în valoare de 13 milioane de euro
Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara
Duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională “Efta Botoca” din Jebel va avea loc un concert de colinde, datini şi obiceiuri de Crăciun.  Spectatolul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Jebel. Magia colindelor şi a datinilor de Crăciun va prinde viaţă sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert de colinde, sâmbătă, la Jebel
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e instalatsemnul victoriei, simbol al Revoluției
O discuție mai veche legată de spațiile educaționale din Timișoara și-a găsit rezolvare. În ședința de miercuri a Guvernului României, a fost aprobată trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul public al Statului și trecerea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Vest Timişoara în vederea mutării acolo a activității Facultatății de Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest primește fostul Liceu Leonida din Timișoara pentru a găzdui acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport și un campus de cercetare
Top