Sunteți părinți care-și cresc copiii singuri? Atunci poate ar fi o bună ideea de a participa la un curs gratuit care va avea loc la Timișoara. Da, este adevărat, întotdeauna au existat copii îngrijiți de un singur părinte. Totuși, în ultimii ani numărul acestora a crescut foarte mult din cauza exploziei numărului de divorțuri.
Evenimentul „Familia Monoparentală – provocări și priorități” va avea loc în 13 februarie, între orele 18.00 și 20.00, la Universitatea de Vest din Timișoara. Dezbaterea este organizată de Adrian Pășcuță, fost consilier județean, lector universitar și director al Agenției pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, care a trecut acum câțiva ani printr-un divorț.
„Împreună vom discuta despre succesele și problemele noastre și vom aborda teme ca:
- sănătatea emoțională și nevoile copiilor cu părinți divorțați
- co-parenting după divorț
- responsabilitatea și rolurile părinților divorțați
- de ce unii părinți dispar după divorț
- viața părinților după divorț
- probleme specifice familiilor monoparentale (aspecte sociale, economice, emoționale etc.)
- diverse
Vă aștept cu interes să discutăm și să găsim răspunsuri la problemele cu care ne confruntăm”, transmite organizatorul acestui eveniment.
Comentarii prin facebook