Din nou protest în Piaţa Operei: „Vrem Justiţie, nu corupţie!” / FOTO

Dacă e duminică, e miting de protest. Pentru a treia săptămână la rând, câteva sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Operei, de această dată în semn de solidaritate cu magistraţii care se opun deja celebrei Ordonanţe 7. La trei decenii de la Revoluţie, în Piaţa Operei s-a strigat din nou Jos comunismul!”.

La chemarea Iniţiativei Timişoara, duminică seara s-au adunat din nou câteva sute de timişoreni în deja consacrata locaţie din Piaţa Operei. De această dată în semn de solidariate cu magistraţii care au protestat în ultima săptămână împotriva Ordonanţei 7. Magistraţii protestează împotriva ordonanţelor care supun justiţia şi premerg statului autoritar. Trebuie să fim alături de ei, într-o luptă în care miza e libertatea. Banda de tâlhari foloseşte intrumentele statului român împotriva intereselor legitime ale acestuia.

Sunt consecvenţi în a ne duce în lumea gri a totalitarismului. E momentul în care fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze că, acum, implicarea civică e singura soluţie prin care ne hotărâm înşine soarta, în faţa abuzurilor. Vă aşteptăm să susţineţi alături de noi statul de drept şi independenţa justiţiei”, a au anunţat organizatorii, Iniţiativa Timişoara. Timişorenii adunaţi strigă deja cunoscutele sloganuri: „PSD, ciuma roşie!”; „DNA, să vină să vă ia!”; „Cinste lor, cinste magistraţilor!”; „Vrem Justiţie, nu corupţie!”; „PSD, partid de hoţi şi de mafioţi”; „Europa! Europa!”; „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”. “La mulţi ani cu executare!”. De această dată, după 30 de ani de la revoluţie, s-a strigat însă şi “Jos comunismul!”.

N-a fost uitată în această seară nici eurodeputata Maria Grapini, care a fost trimisă la şcoală de protestatari. Alături de Viorica Dăncilă. Unii au recomandat însă şi puşcăria. Mitingul are loc fără incidente.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

tibi a spus: (martie 3rd, 2019 at 22:31 )

cei mai prosti dintre timisoreni. in loc sa-l huiduie pe robu si sa actioneze la propriu impotriva guvernului, stau si o freaca pe aia cu justitia. nu i-a deranjat deloc pe cate crengi si in cate pungi au calcat pe drum spre protest.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului la Lugoj, unde echipa locală CSM a întâlnit o adversară de tradiţie, CSM Bucureşti. Gazdele veneau după două victorii importante obţinute tot acasă, 3-2 cu Dinamo şi Corona Braşov, în timp ce oaspetele, în scădere mare de formă, şapte eşecuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o legătură aeriană directă de la Timișoara. Vorbim despre Dubai, luni a plecat spre această destinație prima cursă de tip charter.  Cursele vor fi operate de avioanele companiei aeriene românești HiSky, fiind o cursă de tip charter, a unei societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la PNL, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 20 decembrie, polițiștii au pus în executare dou[ mandate de percheziție domiciliară, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la CSM Constanța. Este vorba despre Ngoni Chibuwe și Waisake Raqili, care au semnat contracte pe doi ani. Centrul Ngoni Chibuwe, născut 17 octombrie 1994, este un jucător cu experiență, component al naționalei statului Zimbabwe. În sezonul recent încheiat, el a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a evoluțiilor recente din mediul economic și impactul acestora asupra companiilor din România. Într-un context marcat de provocări globale și instabilitate politică internă, Drăgan atrage atenția asupra unor probleme care ar putea influența semnificativ piața muncii și mediul de afaceri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
Top