Ca orice arbitru, Curtea Constituțională a României a fluierat oprirea jocului electoral numit alegerile prezidențiale 2024. Partida se va juca de la capăt în primăvara lui 2025, iar pentru această decizie se vom auzi multe, vor fi mulțumiți și nemulțumiți, dar e poate pentru prima oară când cineva arbitrează un proces electoral de o astfel de manieră. Vom spune că nu e democratic, că poporul trebuie să spună cine câștigă, nu Curtea Constituțională. Poate ne vom teme că acest precedent va fi repetat pentru mult mai puțin în alte dăți, când altora nu la conveni ceva, iar supărările vor ocupa cu totul alte tabere.
Indiscutabil că ne-ar fi plăcut să avem alegeri măcar la fel normale ca până acum, iar acest episod ciudat să nu vină prea devreme. Dar nici războaie nu am mai avut de multă vreme în preajma noastră și ne bucuram să nu aflăm de ele prea curând. Dar le avem, iar statele care agresează o fac prin diverse mijloace, unul dintre ele fiind insiduos și cu un final la fel de negru ca o invazie terestră. Ne vom liniști că CCR a luat o decizie în vreme de război și așa este. Dacă nu o lua, puteam avea președinte pe Elena Lasconi, dar puteam avea și un om al rușilor la Cotroceni. Ne permiteam riscul?
Așa setoși de libertate și democrație cum suntem mulți dintre noi, mi-aș permite să mă las cuprins de furie și simț al răzbunării. Măcar o dată, dar e precedentul și mă voi mai bucura sau întrista și cu alte ocazii, iar asta schimbă regulile jocului. Consider că dacă Rusia mă agresează eu ca stat am dreptul să-l „agresez” pe „soldatul” Moscovei cu care acest stat a atacat România. Acest „soldat” este Călin Georgescu, iar noi avem dreptul să-l respingem fie și pentru a nu lăsa șmecherii să se bucure că sunt șmecheri. Sau puternicii să se bucure că sunt puternici și atunci când amenință presa, actori în vârstă și societatea civilă cu bătăi și dispariția pentru că s-au pus cu ei.
Chiar au crezut că puterea, nu înțelepciunea rusească, ne-au râs în nas arătând că au votat în numele a 50.000 de oameni, iar Victor Rebengiuc a votat numai o dată. Acum le râdem noi în nas și mă mâhnește doar gândul că am ajuns să îmi pun mintea cu astfel de oameni, că cobor la nivelul lor. Este o plăcere care ne coboară ca oameni, dar aș vrea să o consum puțin, cu sete, măcar până la primăvară, când totul se ia de la capăt, poate în aceleași condiții, dacă instituțiile statului nu vor fi în stare să arate că România nu este un sat fără câini.
În cele din urmă, să spunem că Curtea Constituțională nu este o fată mare, ba chiar a preacurvit în nenumărate rânduri. A făcut o grămadă de căcaturi pentru Dragnea și clica lui de pesediști „patrioți”. Am suferit pentru modul ăsta de a se face politică în România prin instrumente corupte ale statului. Vom adormi la noapte că gândul că CCR și-a spălat păcatele, dar nu vom dormi bine. Instituțiile statului trebuie cerceteze suspecții și să condamne vinovații, să se așeze și se reformeze, să de depolitizeze și să se asigure că iarna, inundațiile, cutremurele și alegerile nu ne vor mai lua pe nepregătite.
Comentarii prin facebook