La noapte dormim mai puţin. Se trece la ora de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00, astfel că duminică, 31 martie, va fi cea mai scurtă zi din an. Ora oficială de vară va rămâne în vigoare până în ultima duminică din octombrie.

Ora de vară

Ora de vară

Din momentul în care ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. Ora de vară se aplică în România din 1979, decizia fiind luată pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial. Schimbarea orei are efecte negative asupra bioritmului organismului.

Cei care obișnuiesc să meargă la culcare la ore târzii se vor trezi foarte obosiți în această perioadă și, în plus, e posibil să apară astenia de primăvară. Acestea este caracterizată printr-o stare de slăbiciune generalizată, cauzată atât de schimbările de temperatură sau de lumină în exces, cât și de carențele de vitamine și minerale.

Conform specialiștilor, avem nevoie cam de o săptămână pentru a ne adapta la ora de vară. Din cauza acestei schimbări, pot apărea tulburări de somn și ne poate fi afectată concentrarea. Tocmai din cauza acestor problem, la nivelul Uniunii Europene s-a discuatt renunţatrea la schimabrea orei. Astfel până în martie 2020, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să comunice dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului de completare a inelului 2 de circulație din capitala Banatului. O șosea cu patru benzi de circulație, un pod rutier și unul pietonal peste Bega, piste de biciclete și trotuare moderne – toate vor fi realizate la Timișoara, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania aceluiași adversar de săptămâna trecută, Concordia Chiajna. De această dată, partida se va disputa pe terenul ilfovenilor, sâmbătă, 21 martie, de la ora 11.00. Recedere, la șapte zile distanță cu Concordia Chiajna, formație pe care trupa alb-verde a învins-o cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta, după ce firma municipalității a scos la licitație, prin procedură simplificată, un contract de lucrări de întreținere și reparare trotuare în orașul de pe Bega. Cunoscuta firmă cu acționariat austriac poate primi până la 4,98 de milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mult decât o carte… Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste generații, ca lumea să știe cine au fost bănățenii! Encyclopædia Bannatica, Valori ale Banatului, de la origini până la Imperiul Austriac – Personalități, vol. I a fost lansat (și) pe scena Bookfest Timișoara, iar prezenți la datorie s-au numărat Mădălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe DN 59B, traficul se desfășoară dirijat cu semafor, pe timpul zilei, dar și pe timpul nopții. Acolo au loc operațiuni pentru modernizarea trecerii existente acolo. Măsura este valabilă până la finalizarea lucrărilor, la sfârșitul săptămânii viitoare. Beneficiarul lucrării este CFR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci bugetar. Timp de două decenii, inerția integrării europene, investițiile străine și avantajele de cost au împins economia înainte, chiar și cu un stat rămas în urmă. Astăzi, această iluzie se termină. Evaluările OECD sunt explicite: convergența încetinește după 2019, productivitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Statul fără centru: de ce România nu poate decide
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii gradului de informare și conștientizare cu privire la această afecțiune genetică. Data a fost aleasă pentru a simboliza trisomia 21 – prezența unei copii suplimentare a acestui cromozom – care determină apariția Sindromului Down. Ziua este celebrată la nivel internațional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania aceluiași adversar de săptămâna trecută, Concordia Chiajna. De această dată, partida se va disputa pe terenul ilfovenilor, sâmbătă, 21 martie, de la ora 11.00. Recedere, la șapte zile distanță cu Concordia Chiajna, formație pe care trupa alb-verde a învins-o cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o călătorie a descoperirii, însă destinația finală prinde contur abia atunci când teoria din cursuri întâlnește dinamismul lumii profesionale. În acest spirit, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), continuă tradiția excelenței și invită comunitatea academică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta, după ce firma municipalității a scos la licitație, prin procedură simplificată, un contract de lucrări de întreținere și reparare trotuare în orașul de pe Bega. Cunoscuta firmă cu acționariat austriac poate primi până la 4,98 de milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”. Evenimentul marchează Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (21 martie) și își propune să promoveze diversitatea culturală și dialogul intercultural într-un cadru pozitiv și deschis. Acțiunea este organizată de UVT, prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, și are loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.