Centrul experimental pentru copii Aquapic, din cadrul fostei Uzine de apă Industrială a Timișoarei, este anul acesta partener în programul Științescu, de finanțare a proiectelor educative pentru copii și tineri, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara. Centrul Aquapic pune la dispoziția inițiatorilor de proiecte Științescu un spațiu inedit pentru activitățile cu copiii în aer liber, precum și un mini-laborator pentru experimente.
Fondul Științescu finanțează proiecte educative din domeniile știință, tehnologie, inginerie, arte digitale și matematică, cu scopul de a cultiva pasiunea copiilor și tinerilor pentru acestea, într-un mod distractiv și util. Programul este deschis organizațiilor non-guvernamentale și grupurilor de inițiativă, formate din practicieni profesori, învățători și/sau părinți etc, iar detalii privind calendarul, înscrierea și condițiile de participare la Științescu Timișoara se găsesc pe site-ul dedicat: https://timisoara.stiintescu.ro.
Ințiatorii de proiecte Științescu care doresc o colaborare cu Aquapic în cadrul proiectelor propuse sunt rugați să ne contacteze prin e-mail, pe adresa aquapic@aquademica.ro sau telefonic, la numărul 0256201370, Aquatim – Birou Comunicare și relații publice. Centrul Aquapic a fost realizat în anul 2017 de Aquatim, Fundația Aquademica și Asociația Urban Survey, cu sprijinul ING Bank România. Centrul este deschis în perioada aprilie-octombrie, activitățile sunt gratuite și se recomandă grupurilor de copii cu vârste între 5 și 16 ani, însoțite de cadre didactice, copii dornici să învețe despre apă și mediu, prin joc și experiment. Adresa centrului este strada Frederic Mistral nr. 1, accesul cu transportul public se face cu tramvaiele 1 și 2 (stația Lalelelor) sau vaporașul (stația Mihai Viteazul).
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB

Cele mai citite articole
- Timișoara este în finala competiției „Destinația Anului 2026”, la trei categorii. Se mai poate vota pănâ în 25 aprilie
- La PSD n-a fost “Momentul adevărului”, ci o întrunire a… “Ministerului adevărului”. Rolul şobolanilor în poveste
- Dominic Fritz, după discuţia cu Nicuşor Dan: „Este evident că nu există o cale ușoară din criza în care ne-a aruncat PSD”
- O proprietare închiriată la Timișoara pe termen scurt aduce peste opt mii de euro venit mediu anual
- Se lucrează pe drumul județean dintre Făget și Săvârșin/FOTO
- Timișoara se umple de păduri și pajisti. Toate urbane, folosind metoda Miyawaki
- Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor
- STPT frezează liniile de tramvai cu un nou utilaj/VIDEO

Administratie
Se lucrează pe drumul județean dintre Făget și Săvârșin/FOTO
22 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
Pe drumul dintre Făget și Săvârșin, Consiliul Județean Timiș a început lucrări de reparații. Se va lucra până la limita cu județul Arad. Constructorul intervine pe un sector de aproximativ 9 kilometri. Are loc decopertarea carosabilului și așternerea unui nou strat de covor asfaltic. Intervenția a fost programată într-o perioadă favorabilă din punct de vedere...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Preşedintele Nicuşor Dan a făcut apel la calm, în contetul crizei politice: “Trebuie să asigurăm românii că avem un stat funcțional”
22 aprilie 2026
de: Ino Ardelean
După o zi plină de discuţii cu liderii partidelor pro-occidentale, Nicuşor Dan a admis că România parcurge o criză politică. El a făcut apel la calm, solicitându-le actorilor politici să dezescaledeze retorica publică. Președintele Nicușor Dan a făcut o scurtă declarație de presă, după consultările cu partidele politice în contextul crizei politice declanșate de PSD....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
21 aprilie 2026
de: Advertorial
Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor
22 aprilie 2026
de: Daniel Neacșu
Ofertă educațională adaptată pentru a răspune provocărilor viitorului. Viitorul se proiectează la scară nano, iar o nouă specializare de vârf este disponibilă din noul „sezon” la Universitatea Politehnica Timișoara. Așadar, va fi lansată specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii (M.O.N.), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, un program modern, construit pentru generațiile care...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării
Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală
Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA
24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Timp liber și cultură
Elevii de la Liceul Babel organizează evenimentul Pedalare spre Schimbare
Destinația Anului 2026 poate fi din Timiș. Două locații deosebite din județ au ajuns în finală
O expoziție dedicată arhitecturii și una personală a artistului Daniel Brici, la Muzeul Național de Artă Timișoara
Târgul de Paște Timișoara se încheie cu un weekend plin de evenimente: Retro Disco ‘80, folclor autentic și jazz în aer liber
Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town
„Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara
Electroruga de la Buzad anunță în episodul trei cine mai vine în 2026 să cânte
Se prelungește pentru câteva zile Târgul de Paște de la Timișoara
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Cinema City, deschis în prima zi de Paște, iar muzeul interactiv MINA, în a doua zi
Fiecare vot contează! Timișenii au acum șansa să facă renumit Conacul Mocioni
Economic
Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%
21 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Preşedintele Nicuşor Dan a făcut apel la calm, în contetul crizei politice: “Trebuie să asigurăm românii că avem un stat funcțional”
22 aprilie 2026
de Ino Ardelean
După o zi plină de discuţii cu liderii partidelor pro-occidentale, Nicuşor Dan a admis că România parcurge o criză politică. El a făcut apel la calm, solicitându-le actorilor politici să dezescaledeze retorica publică. Președintele Nicușor Dan a făcut o scurtă declarație de presă, după consultările cu partidele politice în contextul crizei politice declanșate de PSD....
Citeşte tot articolul
Dominic Fritz, după discuţia cu Nicuşor Dan: „Este evident că nu există o cale ușoară din criza în care ne-a aruncat PSD”
22 aprilie 2026
de Alex Nestor
Ziua consultărilor la Palatul Cotroceni s-a terminat, în această seară, cu USR. Alături de Dominic Fritz, președintele USR, din delegaţie au mai făcut parte Oana Ţoiu, Diana Buzoianu, Radu Miruţă, Diana Stoica şi Oana Murariu. Dominic Fritz a declarat după consultări că l-a asigurat pe Nicușor Dan că USR vrea să continue activitatea în guvern...
Citeşte tot articolul
Pe drumul dintre Făget și Săvârșin, Consiliul Județean Timiș a început lucrări de reparații. Se va lucra până la limita cu județul Arad. Constructorul intervine pe un sector de aproximativ 9 kilometri. Are loc decopertarea carosabilului și așternerea unui nou strat de covor asfaltic. Intervenția a fost programată într-o perioadă favorabilă din punct de vedere...
Citeşte tot articolul
Elevii de la Liceul Babel organizează evenimentul Pedalare spre Schimbare
22 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Elevii Liceului Teoretic Babel din Timișoara anunță organizarea unui nou eveniment din cadrul proiectului lor, ”Movement for Improvement”. ”Pedalare spre Schimbare”, ediția a III-a, va fi o tură pe biciclete prin Timișoara care va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, punctul de pornire fiind Piața Mocioni. Evenimentul își propune să aducă împreună...
Citeşte tot articolul
Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor
22 aprilie 2026
de Daniel Neacșu
Ofertă educațională adaptată pentru a răspune provocărilor viitorului. Viitorul se proiectează la scară nano, iar o nouă specializare de vârf este disponibilă din noul „sezon” la Universitatea Politehnica Timișoara. Așadar, va fi lansată specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii (M.O.N.), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, un program modern, construit pentru generațiile care...
Citeşte tot articolul
O proprietare închiriată la Timișoara pe termen scurt aduce peste opt mii de euro venit mediu anual
22 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Peste opt sute de proprietăți sunt disponibile pentru închirieri pe termen scurt. Conform unei analize, venitul mediu anual realizat în capitala Banatului din acest tip de proprietate depășește opt mii de euro. Piața închirierilor pe termen scurt din România a continuat să crească în 2025, confirmând interesul tot mai mare al proprietarilor pentru această formă...
Citeşte tot articolul
Timișoara se umple de păduri și pajisti. Toate urbane, folosind metoda Miyawaki
22 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Noile concepte urbanistice verzi își fac loc tot mai mult în Timișoara. Au fost realizate în oraș noi păduri urbane, iar pe malul Begăi nu mai e iarba ci pajiște cu floricele și arbuști. Ziua Pământului aduce la Timișoara finalizarea a trei noi proiecte de regenerare urbană. Au fost duse la final proiectele pentru două...
Citeşte tot articolul
Ilie Bolojan după discuţiile cu Nicuşor Dan: “Îmi asum în continuare mandatul de premier”
22 aprilie 2026
de Alex Nestor
La Palatul Cotroceni au continuat negocierile cu partidele aflate încă în coaliţia guvernamentală. După PSD a venit rândul Partidului Naţional Liberal, delegaţia fiind formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu. După ieşirea de la consultări, Ilie Biolojan a anunţat că i-a prezentat lui Nicuşor Dan deciziile luate...
Citeşte tot articolul
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează cea de-a șasea ediție a INTERDESIGN, platforma internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Aceasta va avea loc în perioada 5 mai – 20 mai, în clădirea Comenduirii Garnizoanei Timișoara, din Piața Libertății nr. 5. Evenimentul poartă amprenta unei instituții marcate istoric de spiritul avangardist...
Citeşte tot articolul
Sediul Băncii Naționale a României din Timișoara poate fi vizitat în cadrul Zilelor Porților Deschise
22 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Timișorenii vor putea să descopere cum arată în interior una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, sediul sucursalei locale a Băncii Naționale a României. Joi și vineri, ei sunt așteptați la cea de-a șasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise organizat pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, Banca Națională...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook