La Iulius Mall Timișoara se celebrează Ziua Internațională a Fericirii, prin dans și voie bună! Miercuri, de la ora 19.30, va avea loc un flashmob, unde sunt invitați copiii de orice vârstă, de la 0 la 100 de ani, indiferent de abilitate.
„Dacă sunteți părinte de copil cu nevoi speciale va rugăm neapărat să veniți împreună cu copilul vostru pentru a se bucura și el de normalitate și de un eveniment inedit. Iar dacă sunteți părinte de copil sănătos este și mai important să veniți cu copilașul pentru a se juca cu ceilalți copii. Nu contează dacă știți coregrafiile sau nu, important este împreună să ne bucurăm de 15 minute de fericire”, transmite Ioana Vârtosu – Școala Mamei Junior.
Evenimentul este organizat de Asociația Școala mamei Junior, împreună cu TipTop Club și Claudiu Guțu în parteneriat cu Iulius Mall Timișoara.
Comentarii prin facebook