Dezastru pe Autostrada A1, în Timiș, în urma unui accident rutier în care viețile a nu mai puțin de 10 persoane au fost puse în pericol. Un microbuz în care se aflau nouă persoane, toate de cetățenie bulgară, a intrat în coliziune cu o furgonetă.
În urma impactului una dintre persoanele aflate în microbuz a rămas încarcerată între fiarele autovehiculului, alte patru persoane au necesitat îngrijiri medicale iar cinci dintre ele au scăpat doar cu niște contuzii minore. Șoferul autoutilitarei a scăpat teafăr și nu a necesitat atenție amănunțită din partea medicilor.
Victima rămasă încarcerată a fost extrasă de pompieri și predată uneia dintre ambulanțele sosite la fața locului, fiind în drum către spital. A fost o adevărată desfășurare de forțe la fața locului. S-a intervenit cu două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ, respetiv zeci de pompieri.
Circulația este blocată pe sensul de mers Arad – Timișoara.
Comentarii prin facebook