Sfârșit de săptămână cu întreruperi în județul Timiș. Aquatim este nevoită să întrerupă apa în două localități din județul Timiș pentru efectuarea unor lucrări de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție a apei.
Astfel, va fi întreruptă apa rece în localitatea Opatiția joi, în data de 11 aprilie 2019, între orele 9.00 – 15.00. O zi mai târziu, vineri, în 12 aprilie, tot între orele 9.00 – 15.00, se va întrerupe apa și în Liebling.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmit reprezentanții Aquatim.
Comentarii prin facebook