Vor să pună tunurile pe olteni! SCM Timișoara, pe teren propriu cu SCM U Craiova

SCM Timișoara întâlnește SCM U Craiova în partida a treia a sferturilor de finală ale Campionatului Național de baschet. Cele două grupări se află la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce fiecare echipă a câștigat un joc în cele două partide disputate în Bănie. Seria se discășoară după sistemul cel mai bun din cinci partide, sau dacă vreți, primul la trei victorii merge în semifinale.

SCM Timișoara - SCM U Craiova

SCM Timișoara – SCM U Craiova

Va fi, după cum este de așteptat, o partidă echilibrată în care micile detalii vor face diferența, dar și un duel mult așteptat între școala sârbească de baschet, reprezentată de mulți dintre jucătorii Timișoarei și școala americană, reprezentată de cei ai Craiovei.

„Acum suntem la 《mâna noastră》, cu două meciuri acasă, ce se anunţă la fel de echilibrate şi din care sperăm să ieşim invingatori, deși este foarte greu să menți același nivel de joc și de concentrare la interval de o zi cu același adversar. Aşa cum am spus, este cea mai echilibrată serie din play-off, dar pentru meciurile de acasă trebuie să dăm 300% în fiecare joc, dacă ne dorim să nu ajungem la meciul decisiv. Pe această cale, fac apel și la spectatorii timişoreni să vină alături de echipă: susţinerea lor este mai importantă ca oricând”, a spus președintele secției de baschet a SCM Timișoara, Ilie Trițoiu.

Meciul al treilea va avea loc miercuri, 1 mai, de la ora 17,00, în vreme ce partida a patra este programată vineri, 3 mai, de la ora 18,00, de fiecare dată la sala Constantin Jude.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan, în vizită la Timișoara. S-a întâlnit cu Dominic Fritz

Sâmbăta, premierul Ilie Bolojan se află în vizită la Timișoara. În prima parte a dimineții s-a aflat la Primăria Timișoara, unde s-a întâlnit cu primarul Dominic Fritz. Parteneri politici, cei doi au discutat despre probleme administrative, dar și despre fonduri europene și accesarea acestora. De asemenea, Bolojan a mai declarat că în prim plan s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan, în vizită la Timișoara. S-a întâlnit cu Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere

La şase zile de la marea sărbătoare de pe Bega care a marcat revenirea Politehnicii în Liga a II-a, timişoirenii au mers pentru penultima etapă a play-off-ului, la Zalău. După un meci de uzură, gazdele au reuşit victoria cu 1-0, rezultat cu care rămân cu şanse la baraj. Este prima înfrângere a timişorenilor, după 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbăta, premierul Ilie Bolojan se află în vizită la Timișoara. În prima parte a dimineții s-a aflat la Primăria Timișoara, unde s-a întâlnit cu primarul Dominic Fritz. Parteneri politici, cei doi au discutat despre probleme administrative, dar și despre fonduri europene și accesarea acestora. De asemenea, Bolojan a mai declarat că în prim plan s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan, în vizită la Timișoara. S-a întâlnit cu Dominic Fritz
Primarul Ghirodei, Ionuţ Stănuşoiu, i-a invitat pe locuitorii comunei la o dezbatere publică pe marginea bugetului local. Întâlnirea va avea loc luni, 18 mai, de la ora 18.00. Deoarece bugetul naţional a fost întârziat foarte mult, în cea mai mare parte bugetele locale acum se dezbat. Este şi cazul Ghirodei, una dintre cele mai bogate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni, dezbatere publică pe marginea bugetului local, la Ghiroda. Se va analiza şi lista de investiții propuse pentru acest an
Eveniment major de cea mai înaltă ținută organizat în capitala Banatului de institutul de învățământ cu o istorie de peste 100 de ani. Timișoara a devenit, pentru o zi, scena uneia dintre cele mai relevante conversații europene despre viitorul relației dintre tehnologie și umanitate, odată cu deschiderea Tech Talks by UPT 2026, eveniment organizat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT 2026, un eveniment sold out, cu teme de interes major. Dialog despre viitorul uman în era inteligenței artificiale/FOTO
Există o întrebare simplă pe care merită să ne-o punem sincer: când am auzit ultima dată un profesor universitar vorbind clar despre o problemă reală a orașului nostru? Nu despre o conferință. Nu despre un proiect european. Nu despre o dezbatere academică între specialiști. Despre oraș. Despre trafic, dezvoltare urbană, administrație, educație, energie, cultură civică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Givanul de la Muhle. Când universitatea coboară în cetate
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, în toamnă, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O escapadă dincolo de timp. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.