Studenții și elevii au ocazia să se întreacă într-un concurs ce încearcă să stimuleze creativitatea și spriritul de competiție în domeniul multimedia. Interactive Digital Media Student Contest va avea loc la Universitatea Politehnica Timișoara, vineri, 31 mai, de la ora 10.00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT.
Concursul este în 2019 la cea de-a șasea ediție, iar din 2017 este deschis și elevilor de liceul pasionați de dezvoltarea unor aplicații multimedia, nu doar studenților de licență, master și doctorat de la universitățile din România și din străinătate. Mai mult, participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediului economic, posibili angajatori.
Participanții se pot înscrie atât individual, cât și în echipe, fără limită la numărul de proiecte sau aplicații înscrise în competiție, dar nici la numărul de secțiuni la care să poată participa. Concurenții vor susține proiectele vineri, 31 mai, de la ora 10.00, în fața juriului și a celorlalți participanți, iar jurizarea și premierea vor avea loc în aceeași zi.
Juriul va fi format din specialiști ai Universității Politehnica Timișoara și reprezentanți ai firmelor partenere. Participanții pot câștiga premii atractive, precum tablete, monitoare, smartphone-uri etc, acestea sunt oferite de partenerii din industrie.
Secțiunile concursului IDMSC 2019:
Dezvoltare Web / Web Development – aplicații web, pe o temă de actualitate, de orice tip și format;
Dezvoltare pentru dispozitive mobile / Mobile development – aplicații mobile care utilizează orice arhitectură de calcul și pentru orice platformă, inclusiv aplicații de realitate augmentată și virtuală;
Producție Audio-Video / Audio-Video production – materiale aparținând unuia din genurile de producții audio-video: videoclipuri, spoturi publicitare, generice / promo / trailer, animații video, timelapse, efecte speciale / trucaje;
Design grafic / Graphic Design – producții proprii de orice tip grafic: banner web, template website, infografic, afiș / poster, broșură / leaflet, copertă, elemente de identitate vizuală, imagini digitale prelucrate;
Internetul Obiectelor / Internet of Things – implementarea unui concept sau dispozitiv IoT care combină hardware, software și date pe o temă de actualitate (de exemplu casă inteligentă, rețea de senzori, roboți, altele).
Comentarii prin facebook