Accident rutier, noaptea trecută, la Timișoara, în urma căruia trei persoane au fost rănite și trei autoturisme distruse. Vina pentru incidentul care s-a produs pe Calea Aradului o poartă un bărbat în vârstă de 31 de ani.
Șoferul nu s-a asigurat atunci când a schimbat direcția de mers de pe banda întâi, pe cea de-a doua și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani. În urma impactului puternic, conducătorul auto a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o mașină ce venea din sens opus, condusă de un bărbat în vârstă de 28 de ani.
Accidentului s-a soldat cu trei victime. Au fost răniți doi bărbați – șoferul de 28 de ani și un pasager în vârstă de 35 de ani – respectiv o femeie, pasageră în autovehiculul lovit inițial. Cu toții au fost răniți ușor.
Niciunul dintre șoferii implicați în accident nu a consumat băuturi alcoolice. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale pompierilor și mai multe ambulanțe. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă.
Comentarii prin facebook